Guvernul PSD, atentat la siguranţa publică

După modelul poliţiştilor şi militarilor, sute de jandarmi şi pompieri din toată ţara ies la pensie. Şi ce pensie. Guvernul PSD, populist şi bâlbâit, a creat o situaţie fără precedent, putând fi acuzat de atentat la siguranţa publică. Indiferent de măsurile care sunt luate în prezent, va mai trece multă vreme până când efectivele vor fi refăcute. Nu la consistenţa efectivelor mă refer în principal, ci la competenţa celor care vor intra în sistem, fie direct de pe băncile şcolilor de profil, fie de pe băncile din parc, unde stau şi se gândesc că, din punct de vedere financiar, merită să se facă poliţişti, jandarmi sau pompieri. Prin ieşirea la pensie a mii de angajaţi din sistemul de siguranţă naţională este şubrezit şi fondul de pensii, care şi-aşa abia mai gâfâie şi trăieşte de pe o zi pe alta din împrumuturi.

Imediat după atacul barbar din Gara Burdujeni din municipiul Suceava, în urma căruia un poliţist de la Secţia Transporturi a fost ucis cu mai multe lovituri de cuţit, ministrul de Interne, Carmen Dan, a dat ordin ca niciun poliţist să nu mai patruleze singur. Şi că acolo unde nu este posibil să fie în aceeaşi tură doi poliţişti, patrula trebuie să fie formată dintr-un poliţist şi un jandarm. Însă nu doar poliţiştii-poliţişti patrulează pe străzile oraşelor ori pe uliţele satelor, ci şi poliţiştii locali, ale căror atribuţii au crescut în ultima vreme odată cu salariile. Din punctul de vedere al atribuţiei şi al retribuţiei, un poliţist local se poate compara cu un poliţist-poliţist. Numai că în timp ce poliţiştii din a doua categorie fac parte dintr-un sistem semi-militarizat şi trebuie să treacă şi teste psihologice şi fizice pentru a fi angajaţi, poliţiştii locali sunt scutiţi de aşa ceva. Poliţiştii locali fac parte din categoria funcţionarilor publici, iar pentru a fi angajaţi trebuie să promoveze un examen scris şi proba interviului în faţa unei comisii formate din reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Nicio testare psihică, nicio flotare, nicio alergare, nicio schemă de autoapărare. Oricine învaţă câteva legi poate ajunge poliţist local, indiferent că îl mai lasă nervii din când în când din senin, că nu se poate apleca să se încheie singur la şireturi din cauza burţii şi că se sperie şi de umbra lui, darămite atunci când vede în faţa sa un tatuat cu ceafa lată ameninţându-l cu un cuţit.

Bâlbâit, populist şi nepriceput, Guvernul PSD poate fi acuzat de atentat la siguranţa publică, dar şi pentru că pune în pericol viaţa unor cetăţeni care, atraşi de un salariu motivant, pun mâna pe carte şi se fac poliţişti locali, cu toate că fizicul nu-i ajută să ridice nici plasa cu mărar care i-a căzut unei bătrâne din mână, nicidecum să-l ia pe un tâlhar pe sus şi să-l ducă la secţie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sorin Avram 756 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.