Trei programe. Guvernul scoate din fondul de rezervă aproape 1 miliard de lei

Executivul a aprobat luni alocarea de la Fondul de rezervă aflat la dispoziţia

Trei programe. Guvernul scoate din fondul de rezervă aproape 1 miliard de lei

Executivul a aprobat luni alocarea de la Fondul de rezervă aflat la dispoziţia

Executivul a aprobat luni alocarea de la Fondul de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului a sumei de 930 milioane lei pentru continuarea finanţării unor proiecte europene sau investiţii în infrastructură, dar şi pentru activităţi sportive.

Este vorba de 500 de milioane de lei din fondul de rezervă, pentru suplimentarea bugetelor a trei programe de dezvoltare, după cum urmează: 175 milioane lei pentru programul național de dezvoltare locală, 100 milioane lei pentru programul național de investiții Anghel Saligny, 200 de milioane lei pentru programul național de construcții de interes public sau social, alte 25 de milioane de lei se alocă pentru credite de angajament și bugetare, pentru finanțarea cheltuielilor de personal, precum și pentru plata sentințelor judecătorești rămase definitive și irevocabile.

„Se alocă fonduri pentru continuarea derulării unor programe de investiţii, în speţă a sumei de 500 de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pentru suplimentarea bugetelor a trei programe de dezvoltare, după cum urmează: 175 milioane lei pentru Programul Naţional de Dezvoltare Locală, 100 milioane lei pentru Programul naţional de investiţii „Anghel Saligny„, 200 de milioane lei pentru Programul naţional de construcţii de interes public sau social. Alte 25 de milioane lei se alocă pentru credite de angajament şi bugetare pentru finanţarea cheltuielilor de personal, precum şi pentru plata sentinţelor judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Printr-o altă hotărâre a fost suplimentat din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului bugetul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene pe anul în curs, cu suma de 400 milioane lei, pentru onorarea cererilor de plată sau rambursare depuse de beneficiari pentru acoperirea parţială a sumelor indisponibile la momentul actual până la rectificarea bugetară. Aceste fonduri sunt necesare pentru efectuarea plăţilor către beneficiari, prin Programul Operaţional Regional şi din Programul Operaţional Infrastructură Mare.

În plus, Guvernul alocă 30 milioane lei pentru federaţiile sportive, respectiv finanţarea participării la competiţii europene, mondiale şi pregătirea înainte de Olimpiada de anul viitor de la Paris.

„Fonduri suplimentare se alocă şi pentru susţinerea activităţii sportive de performanţă, în acest sens se suplimentează din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului bugetul Agenţiei Naţionale pentru Sport cu 30 de milioane lei, pentru cheltuielile aferente lunilor septembrie şi octombrie. Aceste fonduri sunt destinate încheierii contractelor cu federaţiile sportive naţionale, pentru finanţarea competiţiilor care constituie criterii de calificare la campionatele mondiale, la campionatele europene şi alte competiţii cuprinse în calendarul sportiv internaţional, precum şi pentru susţinerea activităţii de pregătire pentru finanţarea anului preolimpic”, a explicat Mihai Constantin.

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

  1. parca acum vreo saptamana citeam ca au ramas programele bolnavilor fara medicamente… pentru alea au gasit bani? sau pot sa moara linistiti?

  2. Inca 100 coco donatie la republica moldova, saraca tara cu bogati si cetatenie romaneasca. Vad pe fly24 zboruri aproape in fiecare ora de la chisinau spre tarile calde. Apropo, cine se imva cu taromul de la chisinau la bucuresti si retur? Au dat cale libera la zburat gratuit politicienilor din republica moldova spre bucuresti si retur?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.