Guvernul vrea un satelit ”low cost” pentru comunicațiile speciale

Răzvan Cotovelea, ministrul Comunicațiilor, a anunțat miercuri că statul român vrea să aibă propriul satelit, pentru reducerea costurilor de comunicații, transmite HotNews.

„Este vorba de un satelit pe care să avem toate tipurile de comunicații, comunicații speciale ale MAPN-ului, comunicații specifice Ministerului de Externe și de asemenea posibilitatea de a închiria spațiul liniei de comunicații către orice întreprinzator privat. Începând din iarna acestui an – primăvara anului viitor vom elabora un plan de dezvoltare în acest sens să vedem de ce capacitate avem nevoie și care sunt costurile. Există sateliți care costă 70-80 milioane de euro și altii care costa sute de mii de euro. Spre exemplu, Azerbaidjan-ului, care și-a construit și lansat propriul satelit de putere medie, i-au trebuit 3-4 ani de la momentul elaborării planului până la realizare”, a mai precizat ministrul.

„În prezent, atât mediul privat, cât și instituțiile statului utilizează servicii de comunicații prin contracte cu diverși furnizori, iar la nivel național am observat că aceste facturi, inclusiv ale mediului privat, sunt foarte mari în comparație cu ce am putea să avem. Statul român va avea de câștigat pe un interval de timp de 4-5 ani dacă va avea propriul satelit și vom avea prorpiile servicii de comunicații”, a declarat ministrul Răzvan Cotovelea în cadrul evenimentului International Digital Forum.

Ministrul a evitat să spuna care sunt costurile anuale pe care le are statul cu serviciile de comunicații închiriate de la operatorii privați.

„Important este că putem reduce costurile de două ori, chiar două ori și jumătate dacă am avea prorpiul satelit și noi statul am putea dezvolta noi servicii de telecomunicații compatibile cu ce e acum pe GSM dacă am putea utiliza o infrastructură de acest tip”, a spus Cotovelea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.