Hagi a decis să vândă Viitorul Constanța

Viitorul Constanța este una din puținele echipe din fotbalul românesc care nu suferă de probleme financiare. Cu toate acestea, Gheorghe Hagi a decis că ar fi cazul să vândă pachetul majoritar al clubului pe care l-a fondat. Dacă lucrurile se vor concretiza precum se anunță, fostul mare fotbalist al naționalei nu va mai fi patronul formației constănțene.

Preşedintele clubului, Cristian Bivolaru a explicat că motivele pentru care Hagi a luat această decizie nu sunt de natură financiară. „Regele” îşi doreşte să ducă echipa la un alt nivel, iar o investiţie din partea unui om de afaceri cu resurse importante îl poate ajuta în acest demers. Hagi ar prefera ca pachetul majoritar de acţiuni de la Viitorul să ajungă pe mâna unui investitor român, însă nu este exclusă nici varianta vânzării către un străin, scrie digisport.ro.

„Am renunţat la jucătorii experimentaţi şi încercăm să creştem jucători tineri. Avem nevoie de o majorare de capital, iar Gică Hagi este dispus să vândă din acţiuni. Nu pentru a recupera din investiţie, ci pentru a face performanţă. Dorinţa lui este să aibă alături acţionari români, dacă nu este posibil atunci se va reorienta. Îşi doreşte să rămână cu un pachet minoritar de acţiuni şi să coordoneze în continuare activitatea din club din punct de vedere tehnic”, a explicat Bivolaru la ProSport Live.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.