Fostul căpitan al echipei naţionale, Gheorghe Hagi, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că atacantul Adrian Mutu trebuie să îl invite la o masă după ce îi depăşeşte recordul de 35 de goluri marcate pentru prima reprezentativă, scrie Mediafax. „Când Mutu marchează şi mă depăşeşte trebuie să mă invite, să îmi dea o masă . Dacă tot mă depăşeşte să dea şi el o masă, să comentăm golurile. E foarte bine pentru că cei tineri au un exemplu, o motivaţie. Iar cea mai mare motivaţie e să-l depăşeşti pe celălalt. Sperăm să depăşească recordul, cu cât mai repede cu atât mai bine. Exemplul crează apoi o nouă motivaţie şi tot aşa în continuare. O să vină apoi fi-miu, iar fi-miu o să îi depăşească el pe toţi. Glumesc, bineînţeles că glumesc”, a afirmat zâmbind Gheorghe Hagi.
citeste mai mult aici