Hainele second hand din România. „Din 2025 va fi obligatorie…”

În România intră mari cantităţi de haine second hand care, apoi, ajung în gropile de gunoi, spune ministrul Mediului, Mircea Fechet, potrivit căruia din anul 2025 va fi obligatorie colectarea selectivă a fracţiei de textile.

„Din 2025 va fi obligatorie colectarea fracţiei de textile, există o directivă europeană care stabileşte acest lucru. (…) Din păcate, România este un loc unde intră nişte volume impresionante de haine second hand şi nu că aş avea ceva împotriva hainelor second hand sau împotriva magazinelor care comercializează astfel de produse, dar atunci când discutăm despre gestionarea materialelor textile aş vrea să trag un semnal de alarmă şi să spun că, din păcate, mari cantităţi din acele haine care intră în România sub formă de produse second hand ajung în gropile de gunoi şi ar trebui gestionate diferit”, a afirmat ministrul, la audierea sa în Comisia pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor.

El a arătat că, pe lângă pet-uri şi alte fracţii reciclabile convenţionale, cetăţenii aruncă cantităţi însemnate de deşeuri textile.

„Am fost personal într-o comună din judeţul Bacău şi am mers în faţa maşinii de gunoi şi am ridicat şi eu pubela să văd ce aruncă cetăţenii la groapă în ziua în care se colectau deşeurile reciclabile şi am constatat că, pe lângă pet-uri, pe lângă fracţii reciclabile convenţionale, pe care le cunoaştem cu toţii, existau cantităţi însemnate de deşeuri textile”, a adăugat Fechet.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

17 Comentarii

  1. cei ce importa haine de mina a doua au distrus industria de confectii din Romania…
    mii de someri din cauza lor…
    activitatea lor este criminala..
    si stitzi si voi cine sint…vetzi fi surprinsi de ce nume se ascund in spatele acestor asa zise afaceri
    o camase de mina a doua spalata/calcata in gemania anilor 90 costa 3o de pfenningi…si erau fabrici specializate care le pregateau pentru ‘export’ in est…dupa aceea se ocupau ‘bronzatzi’ romanes de distributzie…cu echivalentul in lei la 1 DM pe camasa…doar asa sa realizatzi dimensiunile grozaviei

  2. „să văd ce aruncă cetăţenii la groapă”
    -curioshii mor repede:
    praful si pulberea sa se aleaga de ministrul Mediului Mircea Fechet.

  3. pe scurt:
    -va veni gunoierul tău la tine
    si te va intreba:
    „ceva haine nespalate ai aruncat?”

    acum 30 de ani in Japonia dadusera o lege
    pentru „responsabilizare” puteau aurunca „gunoiul” DOAR in pungi transparente….
    ca raspuns o firma lansase lenjerie de damă(nu stim daca japonezele pot fi gratulate cu „damă”)
    ce putea fi distrusa cu apa clocotita,avea o fibra hi-tech…..

  4. Gigel vrea să se imbrace de la Apaca sau de la arta populara …. Gigele munca era groaznică in fabricile de confecții …acea muncă a fost înlocuită de roboți automatizați ….pui colacul de plastic și iese chilotul gata făcut ….vremurile se schimba mai se ara cu plugul de lem și cu boul deja acum se poate ara de la calculator dar unii trăiesc în trecut și refuză să vadă viitorul …..

  5. In urma cu 8 ani hainele second hand erau ieftine ! 5 lei o Haina ! Si am 10 saci de haine ! Si sunt spalate ! In 2023 hainele second hand sunt scumpe ! 40 de lei kilogramul ! Dai 100 de lei pe o Haina ? In 2023 nu-mi mai permit sa cumpăr haine second hand ! Pentru ca sunt Scumpe ! Cumpăr decât Tricouri Albe si Sepci la 10 lei bucata !

  6. @error500 esti defect
    nike facut in Vietnam..Levis facut in Mexic, chiar si Ukraina mai fabrica…China fabrica oricum pentru totzi…nu mai vorbim de Bangladesh
    da sa te imbraci ‘de firma’ la mina a doua..e tare de tot…
    la mintea ta..Romanica e deja in era psotindustiala…nu mai face nimeni nimic in Romanica, fie emigreaza fie..doar se imprumuta de jdemilioane ca idiotzi ca tne sa fie tzinutzi in viatza…

  7. @Error 404
    -big error:
    Grappini scâlciata
    vrea sa faca o ghesheft.

    -moldoveank cu nume greshit,
    parliamentara,evroparliamentara
    stapana de sclavet in industriia „ushoara”.

  8. Hainele second hand nu se duc la groapa de gunoi ! Hainele second hand se vand la Talcioc ! Ca se vand ! La 10 lei o haina ! Pretz de Chilipir ! Ca sunt Oameni Amaratzi care-si cumpara Haine de la Talcioc !

  9. Cine naiba cumpara haine sa le arunce la gunoi ? La gunoi ajung cele avute si folosite majoritar din China.

  10. Predicatorul popa de la finanțe e parte din aceste clanuri care importă deșeuri fara a plati la stat(taxe vama) niciun ban.

  11. Fechet asta-i de tâmpenie rara: parca Ministrul mediului ori al agriculturii, daca nu gresesc. De-o mitocanie atroce (e dusmanul animalelor, fara care, însa, pâna si el ar crapa). Deloc justificându-si calitatea de ministru. Hainele second-hand = se reconditioneaza. Si, asa cum spune @Mircea Neagu, 21 NOV. 2023 LA 19:58, ajung la talcioc. @gigel 21 NOV. 2023 LA 18:02: ai dreptate si, LA 18:59: adauga si Turcia, pentru camasi, pantaloni barbatesti, moda feminina, etc. @Niko: rasa superioara din care pretinzi ca faci parte-ti da voie sa scrii tâmpenii despre China? si de când? de MATASEA CHINEZEASCA, superba, si cautata peste tot, de la curtile regale si imperiale la creatorii de moda, pentru defileele lor, ai auzit, amice? ori de chinezarii, imitatii europene ale originalelor din China, de la palate, la obiecte decorative! si holbeaza-ti ochii la ordinatorul american pe care-l ai, fiindca tot în China facut!

  12. ps : uitasem ca hainele de mâna a doua (fiindca si româna e-o limba scrisa si vorbita, nu numai americana, si snobismul ziaristilor nu-i de-nghitit) haiele de mâna a doua care-ajung în magazine (unele, cu asa ceva se si ocupa, în Vest, si-au si nume elegante, între care „La umbra marilor marci” vizavi de … Galeriile Lefayette), sunt deja spalate, reconditionate si calcate. Atelierele de retushare afiseaza, si ele, în vitrine, asemenea lucruri. Unele, ale unor mari creatori, sau … blanuri scumpe. Vândute mai ieftin, fiindca purtate (ori nu), mosteniri (nepotii vând hainele bunicilor, copiii, pe-ale parintilor … si rudele de tot felul, participannte la succesiune, si ele), dar de calitate: vizon, astrahan…

  13. @Neagu Mircea
    -maxtor este pentru „second hand”:
    aici se ascunde O MINCIUNA,
    e o supra-productie dar piatza nu supporta,
    haine nou-noutze ajung vandute ca „second-hand”
    e doar o metoda pentru a se mentine pretzuri A-BE-RAN-TE la vanzatori „de firma”‘
    distrugerea pietzei de „second hand”= pretzuri mai mari,simplu!

    Chile’s Atacama Desert: Where Fast Fashion Goes to Die – EcoWatch
    http://www.ecowatch.com › chile-desert-fast-fashion-…
    15 nov. 2021 · Deep in the Atacama Desert of Chile, new dunes are forming — not of sand,
    but of last year’s unsold clothing from around the world.

  14. Liderii comunisti , iar Paul Stanescu , Mihai Tudose , Vasile Dancu, știu foarte bine ,ședințele PCR se finalizau cu , începând de mâine. Cei de azi amâna ani de zile , ca vorba aceea ,,in România o minune tine 3 zile”. Va spunem noi de ce se tergiversează afacerea cu haine si încălțăminte second hand pana in 2025: afacerile acestea care sunt ilegale sunt antamate încă 1 an si doua luni , iar banii trebuie sa curgă. Da , dragi romani, in 1989 am aflat si noi despre importurile toxice efectuate cu asentimentului idiotului Ce-au care se credea in ,,eopoca de aur” iar ,,șmecherii” din Secu, guvern , instituțiile de forța si toți profitorii il încurajau si duceau o viața îmbelșugată inversproportionala cu ce ,,contribuiau “ ei prin activitățile pe care se făceau ca le făceau. Ciolan trebuie sa puna ordine in ,,afacerea “ second hand- urilor. Va fi greu fiindca au intrat ,,pe fir” roomii ,,de mătase” iar romanul de rând in loc sa dea 10-20 lei tramvai pe aceste haine si încălțăminte trebuie sa plătească pana la milioane lei .Dar nu se vrea : ,,corb la corb nu își scoate ochii”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.