Jucătoarea română de tenis Simona Halep, suspendată provizoriu pentru un test antidoping pozitiv, a anunţat că audierea sa de către un tribunal independent, programată pe 28 mai, a fost amânată din nou la cererea ITIA cu o lună.
”Încă o dată sunt devastată. ITF (ITIA) a amânat audierea mea pentru a treia oară, cu încă o lună! Aştept să fiu judecată încă din octombrie. În decembrie, am putut, mulţumită experţilor, să demonstrez că suplimentele alimentare pe care le foloseam au fost contaminate, motiv care a cauzat testul pozitiv”, a transmis Halep într-un comunicat.
”Am cerut, confirm regulamentului antidoping, o audiere rapidă: e dreptul meu, e scris în regulament! Din nefericire, ITF (ITIA) a amânat audierea mea de trei ori”, a subliniat fostul lider WTA.
”Refuzarea dreptului de a fi judecată de un tribunal independent. Interzicerea participării la orice turneu timp de opt luni. Ştiu că am ratat Australian Open, Roland Garros şi Wimbledon. Fără a mai spune că am pierdut toate punctele şi locul în clasament”, a arătat Halep felul în care a fost afectată în acest caz controversat.
”Nu numai că îmi ucid reputaţia, dar şi pe mine ca jucătoare profesionistă, fără a mai vorbi de consecinţele asupra sănătăţii mele mentale”, a arătat mai Simona Halep.
”Este o lipsă de respect faţă de regulile ITF (ITIA) cu privire la o audiere rapidă la care am dreptul, este o lipsă de respect faţă de mine care mă lasă fără cuvinte”, a acuzat Halep.
”O justiţie amânată înseamnă o justiţie refuzată”, a concluzionat românca.
Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) a precizat, marţi, potrivit cotidianului britanic Express, că a cerut amânarea audierii jucătoarei române Simona Halep pentru a avea o singură audiere pentru cele două acuzaţii formulate împotriva fostului lider mondial.
„Am propus ca ambele acuzaţii să fie judecate împreună pentru a evita audieri multiple. Pentru a face asta, dorim să oferim tuturor părţilor (inclusiv tribunalului independent) suficient timp pentru a studia materialele semnificative asociate cu ultima acuzaţie”, a afrimat ITIA.
„În cele din urmă, decizia aparţine tribunalului independent. D-ra Halep are şi ea oportunitatea de a-şi pregăti înfăţişarea înaintea tribunalului”, a adăugat ITIA.
Simona Halep, suspendată provizoriu pentru un test antidoping pozitiv la US Open 2022, anunţa, luni seara, ITIA a cerut amânarea audierii sale.
”Încă o dată sunt extrem de şocată şi dezamăgită de atitudinea ITIA. În timp ce reprezentanta ITIA, Nicole Sapstead, a afirmat public, în urmă cu trei zile, că ITIA ‘rămâne decisă să acţioneze în cazul Simonei Halep într-o manieră empatică, eficientă şi corectă’, în acelaşi timp au cerut oficial tribunalului să amâne audierea mea, pentru a treia oară”, a anunţat Halep în mesajul postat pe reţelele de socializare.
”ITIA declară public un lucru, în timp ce în privat face altceva. Am cerut în mod repetat să fiu audiată şi în mod repetat ITIA a căutat să o amâne”, a acuzat Halep.
”Când se va opri acest lucru? Pun din nou această întrebare. Am dreptul la o audiere rapidă. Acţionând în acest mod este împotriva drepturilor mele”, a subliniat Simona Halep.
Vineri, ITIA a confirmat că Simona Halep ”a fost acuzată de o altă încălcare separată a Programului antidoping din tenis, în legătură cu nereguli în paşaportul său biologic de sportiv (ABP)”.
Halep, campioană la Roland Garros în 2018 şi la Wimbledon în 2019, este suspendată provizoriu din octombrie anul trecut, după ce a fost testată pozitiv la roxadustat în timpul US Open, în august 2022. Această moleculă interzisă stimulează producţia de globule roşii şi este interzisă de Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA). Halep riscă până la patru ani de suspendare în primul caz, conform AFP.
Într-un comunicat difuzat vineri seară pe contul său de Instagram, jucătoarea în vârstă de 31 de ani spune că trăieşte ”cel mai negru coşmar” din viaţa sa de la anunţul suspendării, pe 7 octombrie, şi denunţă o formă de „hărţuire” din partea ITIA, pe care o acuză că a încercat să demonstreze că e vinovată de ceva ce nu a făcut niciodată.
„Acum că am stabilit clar că am fost victima contaminării, ei au venit cu o evoluţie presupus anormală a sângelui meu. Trei experţi de renume mondial care mi-au studiat analizele de sânge au spus foarte clar că sângele meu este complet normal”, precizează Halep.
”Am încredere totală în justiţie şi aştept cu nerăbdare să îmi pot prezenta apărarea la audierea programată la sfârşitul lunii mai, după mai multe amânări din partea ITIA”, a subliniat Simona Halep în comunicat.
Noul caz, confirmat vineri seară de ITIA, „se bazează pe o evaluare a profilului paşaportului biologic al Simonei Halep de către un grup de experţi independenţi”, precizează organismul.
Paşaportul biologic al unui sportiv face posibilă monitorizarea diferiţilor parametri sanguini pe o perioadă lungă de timp şi ajută la identificarea potenţialelor încălcări ale regulilor antidoping.
„Suntem conştienţi de faptul că anunţul de astăzi adaugă complexitate unei situaţii deja foarte mediatizate”, a comentat Nicole Sapstead, director principal pentru antidoping în cadrul ITIA.
„Ar fi inadecvat pentru noi să comentăm detaliile înainte de încheierea procesului, dar vom continua să dialogăm cu agenţia independentă de investigaţie Sport Resolutions, precum şi cu reprezentanţii doamnei Halep cât mai curând posibil’, a adăugat Sapstead.
Simona Halep este prima jucătoare de top confruntată cu acuzaţii de dopaj de la suspendarea răsunătoare a rusoaicei Mariei Şarapova în 2016. Testată pozitiv pentru meldonium, Şarapova a primit în cele din urmă o suspendare de cincisprezece luni, reaminteşte AFP.
Într-un interviu pentru Tennis Majors publicat la sfârşitul lunii aprilie, jucătoarea română a invocat o „contaminare a unuia dintre suplimentele sale alimentare” pentru a explica testul pozitiv de la US Open.
Este lucratura pe fata. Mafiotii aia care fac legea in tenis depasesc orice limite. Se zvonea cu ani in urma ca niste tenismeni de top satui a mai fi exploatati de cei pe care ii ingrasa de sute de ori au vrut sa-si faca o organizatie proprie. Ce s-a mai auzit despre acea corecta initiativa?
Dacă tribunalul a decis să amâne audierile înseamnă că există motive. De exemplu, se reanalizează probele biologice din ultimii 10 ani (aceasta este perioada de prescripție, din ce am înțeles), cu teste dedicate pentru roxadustat, ca să afle de cînd a început să se dopeze. Mai este de investigat și cum a făcut să-și falsifice pașaportul biologic, aici sigur a avut complici din sistem. Oricum e terminată, probabil o s-o suspende pe viață.
Pare că forurile din tenis lucrează după metode patentate de DNA: prima dată paradim și dup-aia săpăm până găsim ceva. Dacă nu găsim tragem de timp până cedează.
Din devastare in devastare la viitoarele finale!”Cine nu a gresit,macar o data..” vorba cantecului
@batranul! Bey tinere poate e mandria ta dar nu a noastra, nu generaliza!cand a fost chemata sa joace pt tara s-a dat intotdeauna lovita! Si ce tare topaia si se bucura cand povestea cu Sharapova! Uite ca ea primeste 4 ani de suspendare, astia de la federatie au dovezi beton de asta o si tin atat pe tusa! Albaneza kaput, Stere s saracit!
Nu se mai ajung cu banii ?? familia Halep??
Saracii de ei??
Ar trebui sa ia exemplu de la Hagi care nu a plans niciodata.E singurul roman de etnie machidon care si-a respectat tara si a teprezentat-o cu cinste.Si are copii educati.In rest niste lepre ooprtunisti avari si semi-analfabeti gen oierul de la Stelemeaua.
Simona oricum rămâi mândria noastră !Și eu cred că ești nevinovată,succesul tau a starnit invidia „democratului occident”și s-au hotărât să te oprească și cum altfel decât să-ți planteze/fabrice probe false.Vestitul procuror Portocala e invenția lor.
Justitia in zilele noastre fie in tenis sau in tribunale este evident viciata. Daca timp de opt luni de zile nu reusesti sa aduci niste acuzatii clare spre judecare atunci inseamna ca nu ai nimic serios si concret. Si evident ca acei care amana nu mai pot da un verdict de nevinovat pentru ca ar insemna ca sportiva a fost tinuta pe bara nejustificat de ei. Asa ca de la un punct incolo incepe scremerea judecatorilor de a gasi ceva si tot cauta si tot amana doar, doar or gasi! Despre procesele din Romania care dureaza ani si ani si se amana aiurea ce sa mai vorbim…vieti distruse pur si simplu.
Cred ca Ion Tiriac are dreptate. O scoala de tenis, cum are Hagi de fotbal. Aici ar putea invita si antrenori de top pentru lectii demonstrative. Ar fi mai linistita.
Deja seamana a act de umilire premeditata.
Deja seamana a act de umilință premeditat.
Tiriac a sfatuit-o sa-si faca o academie de tenis.