(VIDEO) Cum a fost Halep trimisă acasă de la Madrid!

Simona Halep a fost eliminată în optimile de finală ale turneului de la Madrid de belgianca Elise Mertens (16 WTA) într-o partidă disputată marți, în care românca a comis erori pe bandă (48!), și-a cedat de prea multe ori serviciu și a dat cu racheta de pământ. Belgianca s-a impus în trei seturi, 4-6, 7-5, 7-5, după două ore şi 34 de minute.

Halep a arătat multe semne de nervozitate, mai ales în ultimele două seturi.

În setul 1 – După ce a Mertens a luat primul ghem, Halep a reuşit să se desprindă şi să aibă 3-1 pe tabelă. Ea nu şi-a putut păstra avantajul şi belgianca a egalat, 3-3. Simona a făcut un nou break, în ghemul următor, apoi s-a desprins la 5-3, încheind setul cu 6-4.

În actul al doilea, Mertens a început mai bine şi a avut 2-0 şi 3-1, Halep a reuşit să revină şi a câştigat trei ghemuri la rând, trecând în avantaj, 4-3. Românca şi-a pierdut însă din nou serviciul (4-4), iar Mertens a încheiat setul cu 7-5, după un break alb.

În decisiv, Halep a avut 3-1, însă a fost egalată, 3-3. A reuşit un nou break, dar din cauza problemelor la serviciu a fost egalată, 4-4. Similar cu evoluţia din primul set, după trei ghemuri în care jucătoarele şi-au făcut serviciul, la 6-5 pentru Mertens românca nu a rezistat presiunii, a greşit şi belgianca a câştigat cu 7-5.

Simona Halep a încheiat meciul cu 10 duble greşeli, în timp ce Mertens a avut 3 aşi şi 9 duble greşeli. Românca a avut un procentaj mai slab la primul serviciu, 56%-68%, şi ceva mai bun la al doilea, 46%-30%, agresivitatea sa a fost demonstrată de raportul mingilor direct câştigătoare, 40-23, dar şi de numărul mare de erori neforţate, 48-35.

Statistica meciului Halep – Mertens:
 
Ași: 0-3
Duble greșeli: 10-9

Lovituri câștigătoare: 40-23
Erori neforțate: 48-35
Puncte de break salvate: 7/10 – 8/15
Total puncte câștigate: 102-109
Durată meci: 2h 34 min.

Reacția Simonei

„A fost foarte puternică, s-a mişcat şi a lovit bine. Nu aş spune că am jucat prost, dar am făcut câteva greşeli. Nu mă gândesc că trebuie să-mi apăr titlul la Roma, ci doar să ă recuperez şi să văd ce trebuie să îmbunătăţesc. Sunt mulţumită de jocul meu, chiar dacă mă grăbesc uneori. Încrederea vine când câştigi jocuri şi am nevoie de asta. Astăzi a fost o luptă dură pe care nu am câştigat-o”, a spus Halep.

„A jucat foarte bine şi cu siguranţă a meritat să câştige pentru că a fost mai puternică în cele din urmă. Nu pot spune că am jucat prost, dar am făcut câteva greşeli, greşeli importante. Uneori este nevoie de puţin ca să pierzi”, a afirmat ea, conform tennis365.com.

În urma acestui eşec, Halep are acum 4-2 în meciurile directe cu Mertens, fiind prima înfrângere pe zgură în patru confruntări. Românca a câştigat toate cele trei dueluri anterioare pe zgură, în 2018, în turul al doilea la Madrid, cu 6-0, 6-3, în acelaşi an în optimi la Roland Garros, cu 6-2, 6-1, şi anul trecut la Praga, în finală, cu 6-2, 7-5. O altă victorie a Simonei s-a înregistrat pe hard, anul trecut în optimi la Australian Open, cu 6-4, 6-4. Singurul succes de până acum al belgiencei se consemnase în 2019, în finala de la Doha (hard), cu 3-6, 6-4, 6-3.

Pe 25 aprilie, Sorana Cîrstea a câştigat turneul WTA de la Istanbul, după ce a învins-o în finală pe Elise Mertens cu 6-2, 7-6 (3).

Simona Halep (3 ATP) s-a calificat duminică în optimile de finală ale turneului de la Madrid, învingând în turul 2 pe Saisai Zheng, cu 6-0, 6-4.

Halep s-a impus categoric, cedând doar 4 game-uri, în setul doi, dintre care două pe propriul serviciu. Zheng a salvat o minge de meci la 5-2.

Simona Halep s-a impus în cele din urmă cu 6-0, 6-4.

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

28 de Comentarii

  1. Doamne ajuta ! ,Halep. Hai ca poti. In lumea larga oamnenii de pretutindeni te apreciaza pentru ca esti lupatatoare , tehnica in ale tenisului . Acum mai trebuie ca si romanii sa lase invidia (desi nu inteleg de ce ar fi invidiosi ; tenisul este un sport greu , costisitor ,nu este la indemina oricui) si sa te aprecieze la adevarata valoare. Oriunde mergi in lume unii desi nu stiu exact unde este Romania ,au auzit de Nadia ,Hagi sau Halep .

  2. Dintre sportivii ,care la individual ne bucura prin reusitele lor, locul de onoare il detine de ani buni Simona noastra,Ne incanta inimile , uneori ne stoarce lacrimi de necaz, dar e EA , Simona Halep , cat o mai putea , ca toate au o limita.Ziceam de rezultatele individuale (exceptii ;a unele probe de canotaj) , pentru ca la sporturile de echipa suntem ciuca batailor.Recent Selectionata de handbal masculin a luat-o pe cocoasa de la muntenegreni.Prin salile dejoc din tara apare obsedantul :”Handbalul sport national”.Nimeni nu vede ridicolul?Esen pe linie si in rugby , fotbal etc.
    Sa ne-auzim si de bine.Hristos a inviat!

  3. Hai Simona! Dar atentie la serviciu, trebuie sa intre mai multe si cu viteza la primul!

  4. Foarte nervoasa Simona astazi . Cu Iuruc langa ea Simona nu mai face nimic. Incepand de astazi Simona Halep nu mai este Regina Clay-ului ?

  5. O apreciez, e Maxima pentru Romania in acest moment… se pune problema daca esecurile sunt normale, datorita presiunii , simple strategii, jocuri de culise in scena,ego ul , sau final de putinta…. Orice e posibil , nu???

  6. Vai de ea! Cica este nr 3 mondial si face duble greseli pe banda rulanta.
    Cum da de una mai cu nuci, imediat capoteaza.

  7. Tare si pe centru, jocul greseala asteapta ! Cand ai asa picioare scurte, nu ai timp sa joci altfel.

  8. Nulitate ordinara : esti / ai fost pe primul loc in lume la ceva, in vreun domeniu ?
    Cu ce drept ii comenetzi activitatea ? Ai investit in pregatirea ei ? Ai pierdut ceva din cauza ei ?
    La fel trancnesti pe orice alta „tema”, zi de zi !
    Urmariti postarile nulitatii si va veti convinge.

  9. SA-I FIE RUSINE PT TRADAREA NATIONALEI IN MECIUL CU ITALIA CA SI IN ANII TTRECUTI. EGOISMUL, BANII,LIPSA UNUI PSIHOLOG II IAU MINTILE.

  10. Eu ca un handicapat ce sunt nu pot sa privesc un meci cu Halep cap-coada! Decât să mor de inima din cauza jocului oscilant mai bine îmi trag un glonț în cap. Nu mă interesează banii lui Halep pe care-i învârte cu furca ca sa nu mucegăiască! Huuo presa aservită care o ridică în slăvi! La oi!

  11. Să nu uităm că e o competiție SPORTIVĂ. Uneori câștigi uneori pierzi. Meritul Simonei Halep e de necontestat. Azi adversara a fost mai bună. Nu înseamnă absolut nimic în plus. Felicitări ambelor jucătoare. Și Simonei un gând de încurajare.

  12. Halep nu o sa fie niciodata mai mult decât acum ,pentru ca nu are cap!

  13. Orice sportiv are perioada lui de glorie. Simona a arat ce poate si a facut eforturi dure. Dar vin alte generatii mai tinere, mai in forta. Dupa ce va ajunge iar pe locurile 6-7 se va retrage. Familia va deveni o prioritate mai mare ca sportul.

  14. lasati baa fata, ca ia intrat si ei capitalismun cap. Cua tatia tatari in zona aia, nu te mai miri. Dobroge trebea dedemult sa se declare tara, sa ridice o clapa la podu ala paste dunare, sle ceara pasaport la tatarii de teleorman. Dapan 1980 trimiteau productia total a tarii, a poporulu, cu trenuri marfa spre vest la tatarii lor. Ca tara sa se scufunde. Sii faceau tablouri mari lui Ceausescu, ca sa vaza narodu ca cin tre sfie devina. Adica Ceausescu, nu ei. Aleagasar cenusa de voi, tatari blestemati. De ce nui niciacum besescu petrov in puscarie judecat si executat, la prapadul si batjocora pa car a facuto romanului? Dar panarama aia, bozgoroaica kovesi, de ce nui executata pantru inalta tradare in cardasie cu puterile straine, la care a bagat romanu sclav pe secole deor mai veni. Ba strambilor, nu va uuita nimeni ba. Da pa baitii aia dastepti ce au dat lovitura de stat 1989 si tras in oameni cu mitraliere, paia can va faceti ca nu stiti ca cine sunt?

  15. e un om care a muncit, inițial a avut DOAR susținerea familiei și nimic mai mult; nu datorează nimic, niciunui chibiț sau cârâitor; cu toate că este cea mai sus între toți sportivii din România se poartă relativ modest și spune de fiecare dată că este româncă și că în România a învățat ce avea de învățat. că nu a jucat în meciuri de fed-cup, asta nu este „trădare”; omul face ce poate face un om. iar ds „presa aservită” … halal să avem de comentarii date cu bîtele prin garduri. a ajuns la o vârstă care chiar dacă nu este „bătrână” (e mai mică decât noi) nu mai este nici la „prima tinerețe a tenisului”. să fie sănătoasă și să facă tot ce mai poate să facă. e drept, nici eu nu pot privi un meci cap-coadă (am făcut-o când a câștigat la Wimbledon). pare un om bun. succes!

  16. CE NU-MI PLACE DELOC LA HALEP ESTE FAPTUL CĂ ESTE FOARTE OBRAZNICĂ ȘI CÎND ESTE NERVOASĂ DĂ DE PĂMÂNT CU RACHETA. NU ARE JENĂ ȘI RUȘINE FAȚĂ DE MULȚIMEA DE OAMENI CARE SE UITĂ LA EA. ESTE LIPSĂ DE BUN SIMȚ ȘI DE EDUCAȚIE.

  17. Tiriac a afirmat mai acum doi ani: Simona trebuie sa se axeze doar pe cele patru mari turnee . Mai are acum in fata trei, daca va castiga unul din ele va fi o realizare fantastica pentru ea. Sa-i uram succces dar si noroc. Si acesta face parte din joc.

  18. Ma gandeam ca miliardarul Tiri-ac,o s-o sfatuiasca pe Halep sa se retraga.Se vede ca nu o face,spre deosebire de graba cum i-a indicat Selenei WWiliams s-o faca.

  19. Don’soara Halep se tot lauda peste tot cu noul ei prieten .
    Pai asa stind lucrurile , ar fi trebuit ca noul iubit s-o ajute si s-o faca bine de nervi …. ea insa-i mai nervoasa !
    Poate ca schimbind iubitul o vom avea din nou pe Simona campioana !

  20. Imi place ce poza ati pus … cica este o invingatoare … doi, trei … si … HA HA HA HA HA HA HA HA !!!

  21. Halepa nu recunoaste ca a jucat slab ci ne spune ca, adversara a jucat bine! Atat timp cat nu-ti cunosti lungul nasului si ai ajuns sus printr-o conjunctura, nu poti avea rezultate notabile! Ceva vreo incoronare pe stadionul national sau vreo poza cu Johannis&Iruc? Huuuo!

  22. Halep este o impostoare care a ajuns in mod nemeritat pe primele locuri. Din fericire pentru ea se gasesc multi idioti ca tine care sa o aprecieze, desi nu merita. Adevarul este ca Halep este oscilanata, de cele mai multe ori lipsita de viziune in joc si ca aceasta este forma ei maxima. Atata poate. De aceea si este ciuca batailor in mai toate turneele. Pupo-n fund in continuare, dar ti-as recomand sa fii mai putin badaran ptr ca nu tu esti cel care ne da dreptul sa comentam cum vrem, despre ce vrem si cat vrem pe acest forum. Intotdeauna te-ai erijat in mare aparator al patzachinei increzute, de parca ai fi Iuruc al ei.
    te pomenmsesti ca ai pretentii de sef al forumului, de unde se vede cata imbecilitate zace in trine.

  23. In primul tur a jucat tenis si a cadtigat.In turul dpi, jumate tenis, jumate squash si iar a castigat.Acum a revenit la squash pe mijlocul terenului si a pierdut.Imi pare rau ca nu poate depăși o anume mentalitate.

  24. E normal ca un mare sportiv sa mai si piarda. Mie imi pare rau doar de tristetea CTP-ului.

  25. Intr-un clasament realist si obiectiv ma indoiesc ca Halep ar fi capabila sa se mentina mai in fatza de locul 50. Halep a fost eliminata din primul sau al doilea meci de foarte multe ori, fiind invinsa rusinos de adversare modeste, unele aflate peste locul 100. In asemenea situatii ar fi normal sa sufere depunctari si de 50 de pozitii in clasament. Adica te bate o incepatoare si tu tot pe locul 2 te mentii?!
    Din pacate Halep nu constientizeaza cat se face de ridicola cand sufera astfel de infrangeri. Acum se mentine in mod total nemeritat pe un loc 3, ca o impostoare. De aceea nici spectatorii straini n-o aplauda, neavand valoarea corespunzatoare clasamentului. Pacat ca nu realizeaza ca ar fi timpul sa se retraga ca sa nu ajunga momentul cand va fi total ridicola si compromisa. Ce este mai rau, e ca ne compromite si pe noi ca natiune. Stai cucoana acasa si ai grija de cei trei K!
    Sper ca l-am indignat profund din nou pe marele fan de pe forum al matracucii, pe care am grija sa-l scot din tatane de cate ori pot, pe tema ,,Halep”. O fi vrand s-o laud cand matracuca ia bataie!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.