
UPDATE Mult așteptatul meci dintre Simona Halep și americanca Jessica Pegula, locul 30 mondial, în turul doi al turneului de la Cincinnati, nu a mai avut loc.
Simona Halep, locul 14 mondial, a anunţat, miercuri seară, că s-a retras de la turneul de la Cincinnati, înaintea confruntării cu Pegula.
Halep a precizat că are o mică ruptură la adductor, astfel că ar fi prea riscant pentru ea să joace.
“Din nefericire, o investigaţie făcută în această dimineaţă a arătat că am o mică ruptură la adductorul drept, astfel că ar fi prea riscant pentru mine să joc în această seară. Mă voi odihni şi voi face tot ce pot pentru a fi gata pentru US Open. Fanilor din Cincinnati, a fost frumos să vă revăd”, a notat Halep pe Twitter.
Halep a trecut cu greu de Magda Linette, 44 WTA, în primul tur de la Cincinnati, meci în care sportiva noastră a avut nevoie de îngrijiri medicale la un moment dat.
Românca a învins-o pe poloneză în trei sferturi: 6-4, 3-6, 6-1. Meciul a fost întrerupt zeci de minute din cauza ploii. În setul doi, Halep a acuzat dureri la o coapsă, primind îngrijiri medicale.
„Mă simt bine, nu am avut așa mari dureri după pauza aceea de ploaie, am făcut un pic de fizioterapie, m-am recuperat, dar a fost doar o contractură, nu a fost întindere sau ceva mai grav. Am știut că nu e ca la Roma, acum știu cum e să ai o accidentare mai gravă. Deci mă simt ok. Sper mâine să mă simt la fel de bine.
Teama este permanentă acum, pentru că a fost o accidentare destul de gravă la Roma, nu am mai trăit așa ceva și, să ți se rupă mușchiul, nu este o treabă ușoară. A durat ceva până am revenit și bineînțeles că sunt un pic temătoare. 3 luni fără meci jucat, faptul că nu am jucat meciuri oficiale, îmi e mai greu acum, dar, de la o zi la alta, parcă e mai bine”, a declarat Halep pentru Digi Sport după meciul cu poloneza.
Săptămâna trecută, la turneul de la Montreal, în primul meci după accidentare, Halep a fost învinsă de americanca Danielleî Collins, locul 28 mondial. Tot din cauza accidentării, Simona Halep nu a participat la turneul din cadrul Jocurilor Olimpice din Japonia.
Unfortunately, a scan this morning showed that I have a small tear in my right adductor and therefore it would be too risky for me to play tonight. I will rest up and do everything I can to be ready for the @usopen ??
To the fans in Cincy, it was beautiful to see you again ❤️ pic.twitter.com/MaLAl4PQPe
— Simona Halep (@Simona_Halep) August 18, 2021
Jessica Pegula a trecut în primul tur de italianca Camila Giorgi, campioana de la Montreal, scor 6-2, 6-2.
Halep şi Pegula nu s-au mai întâlnit până acum. Americanca este în forma vieții: în ultimul an, Jessica a învins adversare de top în circuitul WTA.
Cică trei rândunici srl, doua mari și două mici, ar fi in faliment. Ce ți-e și cu dragostea asta cu năbădăi de milioane de dolari la machidoni.
Nu stiu cum se face dar de cand s-a vaccinat nu mai poate juca. Poate ar trebui sa iasa cu o declaratie sa confirme sau sa infirme aceasta ipoteza „conspirationista”!!
Sa subliniem totusi ca ptr Halep este o performanta ca n-a luat-o pe cocoasa de la primul meci.
Felicitari Simona!
Pacat de ea. De cand cu Ciuruc interesatu, a terminat=o cu tenisu si a trecut doar la p..enis, cum zicea cineva mai sus. Pacat, in mod normal putea sa o mai duca 2-3 ani..
De când o vaccinat-o curvarul s-a dus dracului tenisul!!..a trecut pe penis!!..acum banditul a trimis-o la produs!!…e falit boul..nu mai are un ban si datorii de milioane la stat!!..
Așa că singura speranță e penisul, pardon tenisul..dar mai mult banii din reclame ca de jucat plua,..
La câți bani a încasat, nu știu de ce mai trage de ea! Orice cal de curse ajunge o gloaba! Sa ne mai lase și la cratiță!