Halep și-a aflat prima adversară de la Roland Garros!

Jucătoarea spaniolă Sara Sorribes Tormo, locul 70WTA, este prima adversară a Simonei Halep la ediția din acest an a Roland Garros, potrivit tragerii la sorți. Cele două nu s-au mai întâlnit până acum.

Sorribes Tormo nu a trecut niciodată de primul tur al unui turneu de Grand Slam, dar poate produce surprize. I-a administrat o înfrângere usturătoare lui Naomi Osaka, scor 6-0, 6-3, în luna februarie a acestui an. Este pe de altă parte jucătoarea de care a reușit să treacă Irina Begu în sferturile turneului de la Praga, încheiat recent.

Mai departe, dacă se va califica în turul doi, Simona se va duela cu învingătoarea meciului dintre Irina Begu și Jil Teichmann (54 WTA).

Pe aceeaşi jumătate de tablou cu Simona Halep se află şi favorita 3, Elina Svitolina (adversară rusoaica Varvara Graceva), favorita 5, Kiki Bertens (adversară Katarina Zavatska – Ucraina), dar şi americanca Serena Williams (adversară americanca Kristie Ahn).

Karolina Pliskova, favorita doi a competiției, va juca în primul tur cu o sportivă venită din calificări.

Posibilul traseu al Simonei Halep, conform Eurosport

  • tur 1: Sara Sorribes Tormo
  • tur 2: Irina Begu / Jil Teichmann
  • tur 3: Amanda Anisimova (#25) / CiCi Bellis
  • optimi: Marketa Vondrousova (#15) / Dayana Yastremska (#24) / Su-Wei Hsieh
  • sferturi: Kiki Bertens (#5) / Johanna Konta (#9) / Svetlana Kuznetsova (#24) / Cori Gauff
  • semifinale: Elina Svitolina (#3) / Serena Williams (#6) / Victoria Azarenka (#10) / Elise Mertens (#16)
  • finală: Karolina Pliskova (#2) / Aryna Sabalenka (#8) / Garbine Muguruza (#11)

Cinci românce au intrat direct pe tabloul principal la simplu feminin, iar în primul tur vor avea următoarele adversare:

Simona Halep (2 WTA) –  Sara Sorribes Tormo (70 WTA)

Patricia Țig (58 WTA) – Stefanie Voegele (116 WTA)

Irina Begu (72 WTA) – Jill Teichmann (54 WTA)

Sorana Cîrstea (83 WTA) – Elena Rybakina (18 WTA)

Ana Bogdan (93 WTA) – Timea Babos (107 WTA)

Halep este principala favorită a Grand Slam-ului de la Paris.

Roland Garros se desfășoară anul acesta între 27 septembrie și 11 octombrie.

Din circuitul feminin, vor absenta de la turneul parizian Ashleigh Barty, lidera WTA, Naomi Osaka, Bianca Andreescu și Belinda Bencic. Vor fi prezente în schimb nume precum Serena Williams, Karolina Pliskova, Elina Svitolina, Garbine Muguruza, Viktoria Azarenka, Sofia Kenin.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

4 Comentarii

  1. Va spun sincer, la momentul interviului live cand a spus ce isi mai doreste anul asta: Roland Garros-ul, deja am luat-o din scaun si, prin puterea mintii si gandului, am vazut-o castigatoare fara nicio problema! Succes Simona! E sansa ta 2020!

  2. Am sustinut-o pe Halep de la bun inceput. Mai tineti minte cum toti mancatorii de rahat ziceau ca ea n-o sa ajunga nicaieri? Si uite ca a ajuns departe. Ma bucur mult pentru ea.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.