Numărul persoanelor care nu au contribuit la pensiile private obligatorii (pilonul II) a crescut de la 1,09 milioane la finalul lunii decembrie 2008, dată la care a venit guvernul Boc la putere, la 1,65 milioane la finalul lunii martie 2010, arată datele Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).
Deci, în doar cincisprezece luni de mandat Boc, peste 0,55 milioane de persoane au rămas cu contul de pensii private obligatorii gol. Lipsa banilor din conturile de pensii private obligatorii va avea drept efect micşorarea venitului viitorilor pensionari.
În luna aprilie 2010, 5,02 milioane de persoane participau la fondurile de pensii administrate privat, în creştere cu 0,4% faţă de martie 2010 şi cu 2% în primele 4 luni ale anului 2010. Creşterea numărului de participanţi faţă de aprilie 2009 a fost de 6%. În ceea ce priveşte banii pe care românii îi au în cele nouă fonduri administrate privat trebuie spus că valoarea lor se ridică la 3,14 miliarde de lei, adică 762 de milioane de euro.
În condiţiile unei cote de contribuţii de 2,5% din veniturile asigurate, suma virată în aprilie 2010 a fost în valoare de 134,5 milioane de lei (33 de milioane de euro), în scădere cu 1% faţă de martie 2010, dar mai mare cu 20% faţă de lunile ianuarie şi februarie a.c., când cota de contribuţie a fost de numai 2%.
Şi în aprilie 2010 structura portofoliilor fondurilor de pensii administrate privat, ca şi pe parcursul anilor anteriori, a fost caracterizată de investiţii preponderent în active cu grad scăzut de risc (66,28% în titluri de stat, 2,15% obligaţiuni ale organismelor străine neguvernamentale, iar restul banilor au fost investiţii în acţiuni ale companiilor listate la bursă).