Sute de mii de români sunt obligaţi să treacă prin calvarul cozilor şi al haosului la achitarea contribuţiilor sociale. E vorba de cei plătiţi cu drepturi de autor sau înregistraţi ca persoane fizice autorizate. Astăzi oameni s-au înghesuit la agenţia de şomaj, la casele de pensii ca să depună declaraţiile de venit. Oamenii se plâng că nu ştiu cum trebuie să procedeze, mai ales că azi este teoretic, ultima zi pentru depunerea declaraţiilor.
Haos şi sute de mii de oameni puşi pe drumuri de instituţiile statului, ca să achite contribuţiile sociale. Este vorba de cei plătiţi pe drepturi de autor sau ca persoane fizice autorizate. Teoretic astăzi este ultima zi în care ei trebuie să plătească sumele aferente lunii iulie, practic nici măcar autorităţile nu ştiu exact care este procedura. Normele de aplicare a noi ordonanţe sunt neclare, în schimb amenzile sunt foarte bine precizate în actul legislativ.
Mii de români s-au asezat încă de la prima oră la cozi la agenţiile de şomaj şi casele de pensii din toată ţara.
Permierul Boc nu vede nicio coadă pentru depunerea declaraţiilor pentru drepturile de autor şi persoane fizice. Oamenii stau la cozi, dar nu pentru situaţia pe care o invocaţi. Acesta este răspunsul dat de premierul Emil Boc unui jurnalist care îi spunea despre haosul creat de ordonanţa de urgenţă privind drepturile de autor.
Astăzi, ministrul Muncii, Mihai Şeitan a venit cu precizări. Mihai Şeitan a anunţat astăzi că declaraţiile privind veniturile obţinute din activităţi independente (drepturi de autor, convenţii civile sau PFA-uri) ar putea fi depuse până la sfârşitul acestei săptămâni şi iar cei care nu reuşesc să depună la timp nu vor fi penalizaţi. Ministrul a precizat că penalităţile prevăzute în lege sunt pentru cei de rea-credinţă, iar până când întregul sistem nu se va pune la punct, oamenii nu vor fi amendaţi.
Premierul Emil Boc, vicepremierul Marko Bela, ministrul de Finanţe, Sebastian Vlădescu, şi cel al Culturii, Kelemen Hunor, discută la Guvern cu reprezentanţii Uniunilor de Creaţie despre impozitarea drepturilor de autor. Din partea artiştilor participă preşedintele Academiei Române, preşedintele Uniunii Cineaştilor, preşedintele Uniunii Teatrale din România, preşedintele Uniunii Scriitorilor, preşedintele Uniunii Arhitecţilor, preşedintele Uniunii Compozitorilor,preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici.