„Care e problema?” Este reacţia Ministrul Muncii, Mihai Şeitan la tot haosul creat prin noile reglementări pentru persoanele care obţin venituri din activităţi independente. Reporterul Antena 3 i-a prezentat ministrului cozile interminabile formate miercuri peste tot în ţară. Şeitan a replicat că este o isterie provocată de presă. Invitat să meargă la unul dintre oficiile unde mii de oameni stau încă la coadă, ministrul Şeitan a refuzat.
Miile de oameni care se înghesuie să depună declaraţiile sunt doar în imaginaţia reporterilor, potrivit premierului Emil Boc. „Nu am această informaţie. Eu am auzit-o doar ca informaţie şi ca supoziţie. Eu nu am cunoştinţă de aşa ceva. La mine, aceste informaţii trebuie să aibă acoperire” a declarat premierul Boc.
Răspunsurile guvernanţilor i-au înfuriat la culme pe cei care pierd ore în şir la coadă să dea bani statului.