Hidroelectrica, război câștigat cu un fost băiat deștept din energie

Curtea de Apel Bucureşti a respins recursul companiei Alpiq Romindustries împotriva sentinţei prin care Tribunalul Bucureşti…

Hidroelectrica, război câștigat cu un fost băiat deștept din energie

Curtea de Apel Bucureşti a respins recursul companiei Alpiq Romindustries împotriva sentinţei prin care Tribunalul Bucureşti…

Curtea de Apel Bucureşti a respins un recurs al companiei Alpiq Romindustries. Este vorba de recursul împotriva sentinţei prin care Tribunalul Bucureşti i-a respins traderului, încadrat până nu demult în categoria „băieților deștepți din energie”, contestaţia față de măsura administratorului judiciar Euro Insol, condus de Remus Borza, de denunţare a unui contract de vânzare a energiei electrice din 2004.

Alpiq a mai pierdut un proces cu Hidroelectrica în luna februarie, când, prin sentinţa din 12 februarie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti i-au fost respinse despăgubiri de 527.790.918,03 lei. „Administratorul judiciar Euro Insol a luat măsura denunțării contractului încheiat cu Alpiq Romindustries, constatând că acest contract generase, doar în perioada 2006 — 31 mai 2012, o pierdere de aproximativ 422.034.773 lei, astfel cum s-a evidențiat în Raportul privind cauzele care au condus la starea de insolvență a companiei”, se afirmă într-un comunicat al Hidroelectrica.

Din energia disponibilizată prin denunţarea acestui contract păgubos Hidroelectrica a obţinut doar în perioada august 2012 – decembrie 2015 venituri suplimentare de peste 220 milioane lei, conform sursei citate. Traderul de energie a fost obligat şi la suportarea cheltuielilor de judecată în suma de 58.762 lei, reprezentând onorarii avocaţi. „Prin decizia menţionată, Curtea de Apel Bucureşti confirmă încă o dată că măsură denunţării contractelor bilaterale derulate între Hidroelectrica şi traderii de energie a fost una legală şi temeinică, fiind justificată de pierderile imense suferite de Hidroelectrica prin încheierea şi executarea acestor contracte”, se arată într-un comunicat de presă. Euro Insol şi Hidroelectrica au fost aparate în instanţa de avocaţii de la Borza şi Asociaţii, respectiv Stănescu, Milos, Dumitru & Asociaţii.

Alpiq Romindustries a fost reprezentată de avocaţii de la casă de avocatură Schoenherr. Recent, Hidroelectrica a obţinut câştig de cauza în litigiile companiile Energy Holding şi EFT AG, Tribunalul Bucureşti respingând miercuri, 16 martie 2016, două dintre contestaţiile celor două societăţi care solicitau daune în suma totală de 102.143.847,9 lei, se arată într-un comunicat de presă al societăţii controlată de Ministerul Energiei.

Prin sentinţa civilă nr. 1893 pronunţată la dată de 16 martie 2016 de Tribunalul Bucureşti în dosarul 36545/3/2012*, aflat în rejudecare, instanţa a respins în fond cererea de daune formulată de Energy Holding împotriva Hidroelectrica. Energy Holding, unul dintre traderii de energie ale căror contracte au fost denunţate de către Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, condus de Remus Borza, a solicitat la deschiderea procedurii insolvenţei despăgubiri în cuantum de 91.137.692,26 lei pentru diminuarea cantităţii de energie livrată de către Hidroelectrica în perioada septembrie 2011 – aprilie 2012 datorită aplicării clauzei de forţă majoră.

Prin sentinţa civilă nr. 3757/10.04.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în primul ciclu procesual, contestaţia Energy Holding a fost respinsă pe cale de excepţie că inadmisibilă. Recursul Energy Holding a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, care prin decizia nr. 643/12.03.2014 a anulat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare pe fond. În rejudecarea pe fond, instanţa a decis în favoarea Hidroelectrica, după administrarea unui probatoriu complex care a inclus un volum foarte mare de înscrisuri şi trei expertize tehnice. Totodată, Energy Holding a fost obligată şi la plata cheltuielilor de judecată, constând în 61.000 lei onorarii de expert şi 29.700 lei onorarii avocaţiale. Povestea băieţilor deştepţi a început în 2001 şia durat timp de aproape zece ani, perioadă în care am avut parte de contracte secrete, distorsionarea pieţei şi devalizarea Hidroelectrica, paguba ridicăndu-se la 1,1 miliarde de euro, conform lui Remus Borza, şeful administratorului judiciar al producătorului de energie.

În acel an, firma elveţiană Sulzer, reprezentată în ţară de Bogdan Buzăianu, a pus mâna pe un contract de retehnologizare a hidrocentralei de la Porţile de Fier, cea mai mare din ţară. Din cauză că la vremea aceea statul român nu avea bani s-a căzut de acord ca o bună parte din curentul produs de Hidroelectrica să fie preluat de Energy Holding, o companie care apărea ca fiind a aceluiaşi Buzăianu. Acest contract a fost semnat la începutul anului 2004, moment când s-a consfiinţit apariţia băieţilor deştepţi din energie. Respectiva înţelegere a fost secretă, încheiată pe ani buni. Dacă la început tranzacţia a fost favorabilă Hidroelectrica în sensul că preţul de vânzare era peste media pieţei, cu timpul contractul a devenit defavorabil producătorului de energie iar acest fapt a fost vizibil în momentul în care a apărut pe piaţă bursa de energie OPCOM, în 2006.

În perioada 2006-2012, Hidroelectrica a suferit prejudicii reprezentând diferenţa dintre preţul mediu de pe OPCOM şi preţul prevăzut în contractul cu Energy Holding. Buzăianu nu a rămas doar la o singură companiei ci a introdus în piaţă şi alte nume. Chiar dacă a ieşit din acţionariatul Energy Holding în 2002 el a condus compania prin interpuşi. Pe parcurs a înfiinţat o altă companie, Buzzmann Industries, în timp ce Energy Holding a ajuns ajungă în proprietatea unei bănci din Elveţia, ţară unde s-au făcut multe jocuri ce aveau cu miză beneficiarii de curent ieftin de la Hidroelectrica. Gurile rele susţin ca Buzăianu ar fi fost doar un paravan pentru interese ale unor servicii secrete din România. EFT este o companie o multinațională cu extensii în Balcani, cu origini la Belgrad și cu creierul la Londra.

Este prezentă în România din 2001, când a început să facă afaceri cu curent din 2006, ajungând să fie principalii exportatori de energie electric produsă în ţara noastră.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.