Hidroelectrica se va lista la bursă

Joi, 31 martie 2022, acționarii Hidroelectrica au aprobat prin Hotărârea AGEA nr. 3 declanşarea admiterii la tranzacţionare (“Listarea”) a acţiunilor emise de S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. pe Bursa de Valori Bucureşti, ca urmare a unei oferte publice secundare având drept obiect acţiuni ale S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. reprezentând până la 19,94% din totalul acţiunilor emise de societate, realizată de Fondul Proprietatea S.A.

”Salutăm decizia acționariatului de listare a companiei Hidroelectrica la bursă și suntem pe deplin pregătiți să ducem la îndeplinire această hotărâre. Este un pas natural pentru o companie de talia Hidroelectrica, o etapă nouă pe care o anticipăm și așteptăm de multă vreme. Suntem convinși că listarea va duce la consolidarea poziției societății și la transparentizare suplimentară și, de asemenea, va contribui serios la creșterea gradului de lichiditate al BVB, cu implicații pozitive asupra economieinaționale. Aș vrea să subliniez faptul că listarea deschide noi oportunități, inclusiv pentru românii care își doresc să cumpere și să dețină acțiuni la una dintre cele mai solide companii cu capital majoritar de stat”, a declarat Bogdan Badea, președintele directoratului Hidroelectrica.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din România și principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Național, fiind o companie vitală pentru un sector strategic, cu implicații în siguranta națională. Compania exploatează un număr de 209 centrale, având o putere instalată totală de 6.482 MW. Acestora li se adaugă parcul eolian de la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Cosmin Pam Matei 4573 Articole
Author

8 Comentarii

  1. Odată listată inevitabil își va schimba și acționariatul. Putem să-i facem colivă de pe acum. S-a dus și giuvaerul din coroană!

  2. Au terminat-o și pe asta.Politicienii români trădători au lăsat țară în fundul gol.Sper să facă pușcărie cei vinovați.

  3. Cu privirea spre pandemie,spre Ucraina,dispar si ce a mai ramas din avutia tarii.Acum partidele de stanga si de dreapta isi impart frateste prada,in liniste si armonie.Cu ce drept hotarasc guvernantii ,fara un referendum ce sa faca cu fondul de propietate al romanilor,nu al lui BILL Gates.CUI apartine si cine conduce din umbra Bursa de valori Bucuresti? Este un fel de alba neagra, a avutiei nationale Cei care au condus din umbra distrugerea tarii,conduc acum si Bursa de valori Bucuresti.[o smecherie financiara,inteligenta]Rusine popor roman ca acceptati sa fiti in continuare jucati in picioare!.Acum sunteti ocupati fiecare de imbogatire de construit haragaie de case ,de plimbari in strainatate,dar va venii vremea cand la bursa o sa fie si agoniseala personala a voastra.

  4. Era o replica intr-un film „Podul spionilor” cu Tom Hanks si Mark Rylance: Si cu ce m-a ajuta?

  5. Ei , ca sa vezi ! Astia nu mai au ce sa vanda, fie si prin listare la bursa ! Merge , astazi 20% , maine inca 20 si tot asa ; inceputul e greu ! Vine un oligarh si incet , incet , cumpara 51% din Hidroelectrica si apoi ii pune dinamita ! Este clar , tara nu are nevoie de Hidroelectrica asa ca hai s-o vindem ! Nu era ,oare, mai bine sa investim si s-o dezvoltam , Romania ,inca, are un potential hidroenergetic mare nevalorificat!Pai, nu avem tehnologie si nu avem specialisti si ce asa bataie de cap, e munca multa ? N.B. Da’ , cumva s-a oprit vanzarea pamantului agricol al tarii la straini ? Nu cred ! Ma intreb de ce se inghesuie strainii sa cumpere pamantul agricol romanesc ? Nu se intreaba nimeni de ce ? Pai , strainii este(!) prosti , da’ ce prosti ! Oare ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.