Hocheistul rus al echipei Lokomotiv Iaroslavl, Alexander Galimov, care supravieţuise accidentului aviatic de săptămâna trecută, soldat cu 43 de morţi, a decedat, luni, în spital, informează CNN.
Ultimul supravieţuitor al accidentului, steward-ul Alexander Sizov, se află în continuare în stare critică.
Patruzeci şi trei dintre cele 45 de persoane aflate la bord au decedat pe loc, după ce un avion de linie Yakovlev 42, în care se afla echipa de hochei Lokomotiv Iaroslavl, s-a prăbuşit, miercurea trecută, în apropierea aeroportului din Iaroslavl.
Antrenorul canadian Brad McCrimmon, campionul olimpic, suedezul Stefan Liv, căpitanul naţionalei Slovaciei şi fost jucător în NHL, Pavol Demitra, hocheiştii cehi Jan Marek, Karel Rachunek şi Josef Vasicek, campioni mondiali, vedeta letonă Karlis Skrastins şi germanul Robert Dietrich se numără printre victimele accidentului aviatic.