Horia Georgescu, reacție virulentă la adresa unui ambasador

Fostul preşedinte al ANI nu a stat cu mâinile în sân după ce ambasadorul George Maior a contestat vehement concluziile raportului Comisiei SRI. Horia Georgescu îl acuză de minciună pe fostul şef al Serviciului Român de Informaţii. 

„Din păcate în vinerea mare trebuie să răspund delațiunilor mincinoase. Unii nu au scrupule nici măcar în această perioadă. In plus , iar încearcă sa se substituie nelegitim unei instituții, încercând sa minimizeze aportul , intruziunea și miza personală exclusivă“, scrie Georgescu pe Facebook.

Mesajul continua. „George Maior are, măcar o dată în viața lui, dreptate: eu am fost și sunt, într-adevăr, doar un cetățean – nu am construit un sistem paralel de putere, nu am folosit oameni și instituții pentru scopuri politice, nu mi-am folosit funcția pentru foloase personale. Și, ca orice cetățean care nu are nimic de ascuns, pot proba și că mă întâlneam cu Maior în privat și că, deci, fostul șef al intelligence-ului românesc minte grosolan, disperat și lipsit de orice inteligență. De altfel, probele mele au fost depuse la Comisia de control a SRI iar Maior știe de existența acestora. Așa cum știe și că o notă a SRI, care-l incrimina, a fost distrusă (oare la cererea cui?), dar recuperată de SRI și trimisă Comisiei. Înțeleg, prin urmare, că GM neagă realitatea care îi este defavorabilă și chiar încearcă să minimalizeze faptul că a orchestrat atacuri directe la actualul președinte al României, dar și la alți oameni politici. Trebuie, însă, să-i reamintesc lui Maior că raportul care conține toate aceste fapte dovedite cu imagini și documente a fost votat de toți membrii Comisiei (mai puțin unul, care a votat împotrivă “din oficiu” , fără să motiveze , deși în cadrul comisiei s-a declarat siderat de aspectele relatate necontestând răspunsurile oferite de subsemnatul, prin întrebări adresate chiar de către domnia sa). Așa că, între o scrisoare pierdută a unuia care minte ca să-și salveze pielea și un raport asumat atât de putere, cât și de opoziție, consider credibil raportul”, scrie Horia Georgescu pe Facebook.

În scrisoarea trimisă de George Maior membrilor Comisiei SRI, actualul ambasador al României în SUA s-a referit şi la faptul că raportul comisiei s-a bazat, printre altele, pe declaraţiile lui Georgescu. „Cuvântul îndoielnic al unui singur cetăţean care s-a aflat la un moment dat la conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate este tratat ca adevăr absolut, ceea ce dovedeşte o lipsă flagrantă de imparţialitate pentru o comisie care se numeşte „de control”. Remarc faptul că deşi în cadrul audierilor în faţa Comisiei am subliniat în mod insistent faptul că nu m-am întâlnit în privat cu preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate în perioada în care am îndeplinit funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii, acest lucru nu a fost inclus în textul aşa-zisului raport”, scrie Maior.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 13

2 Comentarii

  1. Nu te da mare Georgescule, interlop găinar de Brasov. Ai furat de la ANRP banii statului să ii dai 100 milioane Euro pentru interlopul de la Conarg, Valentin Vişoiu. Ciocul mic, găinar mare !!!!!!

  2. Nu stiu cine-i Georgescu, însa de Maior, ca-i o lepra din familie de lepre, garantez.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.