Demolarea hotelului Bodoc din Sfântu Gheorghe creează nemulțumiri. Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș trage un semnal de alarmă cu privire la modul în care istoria orașului Sfântu Gheorghe este rescrisă, iar banii publici sunt risipiți pentru a șterge din memoria colectivă simboluri care nu convin actualei administrații locale.
Intr-un comunicat de presă remis redacției Cotidianul.ro, aceștia precizează:
Fostul Hotel Bodoc, construit în perioada 1971-1972, una dintre cele mai emblematice clădiri ale municipiului, a fost demolat în aceste zile de Primăria condusă de Antal Árpád. Costurile totale deja suportate de bugetul local depășesc 6,3 milioane de lei, incluzând achiziția clădirii, realizată în 2014, pentru aproximativ 745.000 de euro, și demolarea propriu-zisă, care a costat peste 2,2 milioane de lei, fără TVA.
Primarul justifică această decizie prin dorința de a elimina o „relicvă comunistă”, însă adevărul este că problema nu a fost legată de regimul politic, ci de faptul că hotelul Bodoc reprezenta un capitol al administrației românești în oraș, unul care deranjează profund conducerea UDMR a municipiului. Dacă demolarea ar fi fost într-adevăr despre condamnarea comunismului, nu am fi asistat la inaugurarea, tot de către aceeași primărie, a unui muzeu dedicat… comunismului, aflat tot în Sfântu Gheorghe. Este, așadar, o rescriere selectivă a istoriei, în care simbolurile incomode sunt eliminate, iar politicile publice sunt adaptate exclusiv intereselor comunității maghiare.
Mai grav este că risipa banilor nu se oprește aici. În locul hotelului Bodoc, va fi construit un așa-zis „centru multicultural și de tineret”, prezentat public ca un proiect pentru întreaga comunitate, dar care, după cum ne arată experiența ultimilor ani, va fi dedicat aproape în totalitate promovării culturii maghiare. În timp ce milioane de lei se vor cheltui pentru această clădire nouă, Casa de Cultură a Sindicatelor din Sfântu Gheorghe este lăsată în paragină, iar primăria face tot ce poate pentru a o bloca și a o acapara. Comunitatea românească din oraș nu are nicio sală de spectacole sau de evenimente unde să își poată organiza activitățile culturale, festivalurile sau sărbătorile, iar solicitări simple precum amplasarea unei statui a poetului național Mihai Eminescu în centrul orașului au fost respinse sistematic, fără niciun argument rezonabil.
Toate acestea se întâmplă în timp ce românii din municipiu, un sfert din populația orașului, contribuie la fel ca toți ceilalți cetățeni, la bugetul local. În loc ca acești bani să fie folosiți echilibrat și corect, primăria finanțează proiecte cu utilitate publică limitată, orientate spre interesele unei singure comunități. Este inadmisibil ca, în România anului 2025, cetățenii români din Sfântu Gheorghe să fie tratați ca și cum ar fi „invitați” în propriul oraș, fără acces egal la resurse, la cultură și la spații publice.
Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș solicită transparență totală în ceea ce privește cheltuielile aferente demolării și viitoarelor investiții și atrage atenția asupra marginalizării constante a comunității românești din municipiu. Cerem autorităților locale și naționale să garanteze un tratament egal pentru toți cetățenii, iar proiectele finanțate din bani publici să deservească în mod real întreaga comunitate, nu doar o parte a ei“.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Bine va fac ungurii, sper sa va oblige sa locuiti in afara orasului ca sa nu mai il faceti asa de murdar
…un asa zis „partid-etnic” (in afara Constitutiei!) cu 6,3% procent de voturi la alegeri,adica ultimul, ajunge la GUVERNAREA Romaniei,romanii si Romania vor avea numai PROBLEMA iredentiste-sobine-revizioniste-antiromane!!.
…in Consiliul Local-Primaria din Sf.Gheorghe, NU exista niciun reprezentant etnic ROMAN !.
Dusmanul Romaniei numarul unu este Ungaria.Din toate timpurile aceasta tara si acest neam a dorit si doreste moartea romanilor.Cine nu crede cele spuse sa citeasca istoria de suferinte facute natiei romane.Nu ne doresc decat disparitia
Pe la anii ’70 nu se faceau constructii nerezistente.
Dar nu-i nicio problema, vor construi in locul lui ceva care se va denumi cu Szekelyfold sau cu Erdely. Acum sper ca v-am linistit……[R u m b u r a k]
Problema este că a picat afacerea cu patronul de la Bertis care trebuia să preia hotelul că de aceia a și fost cumpărat .De vină e DNA că a venit cu DUBA din București și l-au ținut cîteva zile în anchetă ,sa speriat săracul de primar că picat afacerea cu hotelul iar în plus nu există opoziție el ca șef al UDMR local face ce vrea el mai ales cu bani din impozite.
a fost demolat, nu sa demolat, ftuten chacat da dzigan nespalat; habliti romuneste ca dziganii nehaliti da teleorman, chacamas pa mormantu vostru.
u.d.m.r. s-a VARAT la guvernare pentru ca aceasta zisa ,,coalitie,, sa aibe niscai voturi !MONTRUOASA COALITIE cu adunatura care o formeaza ……!ASA CA..? vedeti ca vine CEASUL !
Astia si-au facut enclava in centrul Romaniei, iar autoritatile se prefac ca nimic nu s-a intamplat. Nu cumva autoritatile romane accepta situatia cu cresterea influentei maghiare in Transilvania, si care se va termina cu cedarea Transilvaniei catre Ungaria?
@gogu :ar putea urma exemplul celor dintre cele fouă războaie,când evreii din Transilvania au hotărât (în 1925,la Brasov),că ei sunt „evrei de cultură maghiară”și punctum!carevasăzică,rămâneau fideli fostei „patrii”;urmarea a fost că erau reprezentanți în Parlament și în cadrul formațiunilor maghiare,și că evrei…P.S.Asta nu i-a scutit pe „evreii de cultură maghiară”,după cedarea Ardelului nici de lagărele „de muncă” de la Kameneț-Podolsk,nici de lagărele din Polonia(„…Auschwitz este cel mai mare cimitir al Ungariei”,zicea un fost președinte al țării vecine,nici de cruzimii formațiunilor de teroare,precum”Crucile cu săgeți”,”Garda zdrențăroșilor” etc-a se vedea soarta lui Izso Diamant,inițiatorul fabricii -devenită un mare combinat-„Industria Sârmei” de la Câmpia Turzii și a întregii sale familii…cutremurătoare soartă adevărului de cultură maghiară”,mare iubitor și colecționar de artă,colaborator și „sponsor” al publicațiilor culturale maghiare din România
Și dacă o fi vorba despre o clădire șubredă și urâtă?
Ca tine, așa!?
Cred ca romanii trebuie sa se declare Romano-evrei si atunci vor fi luati in seama, asistam la o deromanizare in toata tara, nu numai in zona asa zis secuiasca