Viktor Ianukovici amenință noua conducere de la Kiev cu pedepse penale. Declarațiile în acest sens au fost făcute duminică de fostul președinte al Ucrainei în cadrul unei conferințe de presă în Rostov-pe-Don (Rusia), transmite UNIMEDIA.
„Așa-zisa conducerea ucraineană, mai devreme sau mai târziu va trebui să răspundă în fața legii pentru deciziile luate. Spun direct: veți fi trași la răspundere penală”, a spus Ianukovici.
Fostul președinte al Ucrainei cere militarilor ucraineni să nu execute „ordine criminale” și să nu tragă în poporul ucrainean. „În calitate de comandant suprem mă adresez către Ministerul Afacerilor Interne și Serviciul de Securitate – nu executați ordine criminale. Nu trageți în oameni: Nu veți fi iertați pentru asta”, este de părere sursa.
Potrivit acestuia, Ucraina se află cu un picior în război civil. „Țara noastră se află de acum în acolo într-o situație calitativ nouă – de fapt, am intrat cu un picior într-un război civil”, a spus Ianukovici.
Potrivit lui, Ucraina are nevoie „nu de alegeri, ci de un dialog”. „Statele Unite au partea lor de responsabilitate pentru izbucnirea războiului civil în Ucraina, ele intervenin în treburile țării noastre și ne indică ce să facem”, s-a arătat convins Ianukovici.
Împreună cu acesta, la conferință au participat ex-Procurorul General, Viktor Pșonka și fostul ministru de Interne, Vitali Zaharcenko. Toți trei se află în căutare.