Iar dă Guvernul bani unor ministere

Guvernul ia în calcul suplimentarea din Fondul de rezervă bugetară a bugetelor unor ministere şi instituţii publice.

De CD M
Iar dă Guvernul bani unor ministere

Guvernul ia în calcul suplimentarea din Fondul de rezervă bugetară a bugetelor unor ministere şi instituţii publice.

Guvernul ar putea aproba astăzi mai multe proiecte privind suplimentarea din Fondul de rezervă bugetară a bugetelor unor ministere şi instituţii publice.

Astfel, vor fi suplimentate bugetele Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, al Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, al Ministerului Afacerilor Externe şi al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România.

Bugetul Ministerului Dezvoltării va fi suplimentat cu suma de 500.000.000 de lei, reprezentând credite bugetare, pentru Programul naţional de investiţii „Anghel Saligny” şi Programul naţional de construcţii de interes public sau social.

Guvernul va aloca din acelaşi Fond de rezervă bugetară sume în vederea asigurării continuităţii serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat.

Prin promovarea actului normativ sunt onorate cererile a cinci unităţilor administrativ – teritoriale, cu suma totală de 37.000.000 de lei: oraşul Huedin – 3.000.000 de lei; municipiul Brad – 7.000.000 de lei; municipiul Drobeta Turnu Severin – 15.000.000 de lei; municipiul Suceava – 9.000.000 de lei; municipiul Vatra Dornei – 3.000.000 de lei.

Va fi alocată şi o sumă din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pentru suplimentarea transferurilor din bugetul de stat către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru finanţarea cheltuielilor unităţilor sanitare cu paturi.

Printr-un memorandum, Executivul va aproba Raportul de analiză şi a măsurilor de eficientizare a cheltuielilor publice în domeniul educaţiei.

Un alt memorandum vizează aprobarea încheierii de angajamente legale necesare unor achiziţii punctuale până la sfârşitul anului, depăşirea limitelor de plăţi în luna decembrie 2023 şi suplimentarea limitelor de credite de angajament şi de credite bugetare aferente lunii decembrie 2023 pentru Ministerul Finanţelor.

Executivul va decide, tot prin memorandum, cu privire la aprobarea semnării unui memorandum de înţelegere interguvernamental România – Republica Moldova privind realizarea proiectelor necesare interconectării reţelelor de gaze natural şi energie electrică din cele două ţări.

Prin memorandum va fi decisă şi suplimentarea limitelor de cheltuieli aprobate Ministerului Public – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism pe luna decembrie 2023.

În analiza Guvernului se va afla un proiect de lege privind energia eoliană offshore.

Pe agenda şedinţei de Executiv figurează şi un proiect de hotărâre privind eliberări/numiri de prefecţi şi/sau subprefecţi.

Guvernul va mai analiza un proiect de lege privind schimbarea denumirii Universităţii „Danubius” din Galaţi în Universitatea Internaţională „Danubius”.

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

  1. nu cred, rect-ificare bugetara din care sa fie sariti militienii, armata, porcusorii si securistii? nici macar STS-ul?

  2. Cat timp nu mai toarna miliarde bugetofagilor din Justitie si SRI inca este bine. Acolo sunt cele doua gauri negre ale banilor romanilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.