ICCJ face scut în jurul magistraților și spune că sunt denigrați și atacați. Acuză implicare la vârful politicii

Înalta Curte de Casație și Justiție denunță o campanie fără precedent de denigrare a instanței supreme și a judecătorilor, care ar avea scopul de a destabiliza ordinea de drept.

ICCJ face scut în jurul magistraților și spune că sunt denigrați și atacați. Acuză implicare la vârful politicii

Înalta Curte de Casație și Justiție denunță o campanie fără precedent de denigrare a instanței supreme și a judecătorilor, care ar avea scopul de a destabiliza ordinea de drept.

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), vorbește despre o campanie fără precedent care s-ar derula în această perioadă și care afectează imaginea Justiției. Magistrații Înaltei Curți vorbesc despre implicări la nivel înalt, despre "presiune şi formatori de opinie afiliaţi" unor oameni politici.

„Campania de denigrare a Instanţei supreme şi a judecătorilor, fără precedent din aceste zile, reprezintă acţiuni concertate de destabilizare a ordinii de drept în care sunt implicaţi oameni politici, grupurile de presiune şi formatori de opinie afiliaţi acestora”, au transmis, vineri, reprezentanţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Aceştia consideră că demersul susţinut se derulează prin instigarea populaţiei împotriva judecătorilor prin stigmatizare socioprofesională cu privire la statutul acestora.

”Faptul declanşator a fost sesizarea Curţii Constituţionale de către Secţiile Unite ale ICCJ referitor la pensiile magistraţilor, demers cu privire la care s-a orchestrat o campanie de incitare la ură a populaţiei împotriva judecătorilor, prin vehicularea unor informaţii false, de natură să distorsioneze dezbaterea, denaturând cadrul legitim al sesizării privind controlul de constituţionalitate”, a precizat sursa citată.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie mai consideră că această campanie s-a dezvoltat prin propagarea de informaţii vădit false referitoare la cauze de impact, cu titlu de exemplu: eliberarea unui condamnat (Darius Vâlcov) printr-o decizie a ICCJ, fapt care nu are nicio bază reală; propagarea informaţiei că eliberarea altor doi condamnaţi a fost dispusă fără bază legală – prin difuzarea informaţiei false cu privire la caracterul deciziei Curţii Constituţionale nr. 50/2025, susţinându-se nereal că prin aceasta ar fi fost eliminat cazul de casare în baza căruia s-a pronunţat decizia Instanţei supreme.

ICCJ a menţionat că o altă informaţie falsă a privit presupusa înlocuire nelegală dintr-un complet de judecată, ”în condiţiile în care măsura a fost adoptată în cadru procedural, iar motivele admiterii recuzării au fost cu totul altele decât cele evocate în mass-media, acestea regăsindu-se în încheierea motivată”.

De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a remarcat ”distorsionarea conţinutului şi naturii dispoziţiilor din soluţiile de unificare a practicii judiciare, pronunţate în RIL şi HP, care reunesc completuri colegiale de câte 25, respectiv 9 judecători, judecata făcându-se în interpretarea şi aplicarea legii, fără să evalueze situaţii juridice individuale”.

Totodată, ICCJ a reclamat ”demersuri mediatice de influenţare a instanţelor prin presiune asupra judecătorilor înaintea soluţionării unor cauze de interes public, prin culpabilizarea sau denigrarea acestora”.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră că aceste acţiuni îşi propun subminarea deliberată a încrederii publice în sistemul de justiţie.

”Utilizarea unor mecanisme de manipulare, cum ar fi invocarea «experţilor anonimi», pentru a acredita speculaţii ce urmăresc schimbarea situaţiei reale cu privire la procedurile judiciare şi cadrul normativ incident. Toate acestea au ca scop crearea unei emoţii publice puternice, stimulată de interpretări denaturate a naturii juridice a faptelor şi procedurilor, de subminare deliberată a încrederii publice în sistemul de justiţie. Canalizarea deliberată a emoţiei publice prin campanii de manipulare împotriva unei puteri a statului reprezintă un demers de destabilizare a ordinii constituţionale”, au mai afirmat reprezentanţii ICCJ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie atrage atenţia că Instanţa supremă este o instituţie fundamentală a statutului român, iar hotărârile judecătoreşti reprezentă acte oficiale ale statului.

”În acest context, pentru informarea corectă solicităm ca, în exerciţiul libertăţii de exprimare, formatorii de opinie să respecte rigorile legislaţiei europene şi naţionale în privinţa combaterii dezinformării pentru protejarea interesului public, precum limitele impuse de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului pentru respectarea drepturilor altor persoane şi a familiilor acestora, fiind aplicabile şi prevederile art. 57 din Constituţia României”, a mai transmis sursa citată.

Instanţa supremă solicită opiniei publice să fie atentă la aceste dezinformări şi să verifice informaţiile din date oficiale sau din mai multe surse şi să nu se lase influenţată de demersurile de subminare a ordinii drept şi solicită şi autorităţilor statului ”să îşi îndeplinească atribuţiile şi rolul în prevenirea şi combaterea dezinformării şi atacurilor hibride la adresa puterii judecătoreşti”.

Distribuie articolul pe:

14 comentarii

  1. BAI JUSTITIARILOR vedeti si voi cum e cu SALARIZAREA SI PENSIONAREA in JUSTITIE, A MAGISTRATILOR ………….. Din UE ……………..in LUME , ca s-ar putea sa luati m–…………………..MULTA nu putina

  2. axion: In primul rand sunt cei care in vremea inventiei de boalau’kalake vorbeau despre incalcarile drepturilor constitutionale si acei judecatori care au dat castig de cauza dosarelor care au ajuns la ei. Sunt acei magitrati, care au achiesat in toata activitatea profesionala doar la CONSTITUTIE, LEGE SI PROBELE DIN DOSARE! Sunt destui. De acestia vrea sistemul corupt sa scape pentru ca intr-adevar sa ramana doar oamenii lor, supusi ordinelor politice. adica MAOISM. Daca scapa de magistratii corecti, atunci vor putea interpreta Constitutia CUM VOR EI, ASA CUM AU FACUT-O IN 2024 cei din ccr care sunt politicieni si nu judecatori!

  3. Vai, am criticat Justitia intr-un comentariu anterior si tovarasul moderator l-a cenzurat. Pai manip ulare mai ordinara decat publicarea smiorcaielilor celor cu pensii si salarii nesimtite si cenzura de la Cotidianul nu exista.

  4. Mda, s-ar putea sa aiba dreptate. Dar, ce ne facem cu CCR si cu parchetul, procurorii, etc. care actioneaza impotriva constitutie tarii, a principiilor justitiei si multe altele. Cetatenii au greu sa separe graul de neghina. Poate ca ar fi bine ca judecatorii insasi sa inceapa trierea …

  5. POATE FENOMENUL MERITOCRATIEI INFUNCTIILE PUBLICE INCEPE CU SISTEMUL JUDICIAR ……………ASA AR FI SI NORMAL

  6. Trăiască cenzura, nu mai poți publica nici cele mai nevinovate opinii, dacă nu se înscriu pe linia lăudării puterii, mai ales după schimbarea stăpânului. Să văd dacă acest text trece.

  7. Pas cu pas o sa vina si sfirsitul prea bunelor conditii de viata si trai boieresc al acestor indivizi ,care si-au batut joc de nerespectarea constitutiei si de poporul roman.

  8. Vaiiiii saracii pui de cuci Parca-s prosti si habauci!Ori sunt chiori de surzi ,ori sunt surzi de chiori!Daca si noi populimea suntem Din cei ce facem”presiuni”…. Mai va.NESIMTIREA SI LACOMIA ,asta este ceea ce lumea vede si judeca.Mai usor cu pianul pe scari ,baieti!

  9. Cum poti sa ai incredere in magistrati cand un judecator de buna credinta, Cameia Bogban, este hartuita si discreditata si exemplele pot continua, sunt foarte multe. Sper sa se revina la ceea ce este necesar si sa nu mai influenteze politicul numirile la varf.

  10. Si au perfecta dreptate. Este vorba despre factiunea magistratilor care inca tin cu SUVERANITATEA SI CONSTITUTIA TARII. Ceea ce este impotriva ordinului macroianopsihobuccelez. Este o actiune concertata impotriva acelor cativa magistrati care inca tin la dosarele bazate PE PROBE.

    1. Si care sunt aia ” citiva magistrati ” ? Cei care achita pe banda rulanta infractori mari , condamnati definitiv si irevocabil , cei care isi maresc singuri cu mii de euro lefurile uriase , cei care fac greve fara temei legal , dar si sunt si platiti pt. asta , si mai poti adauga si tu ! Nu cumva abuzurile si sfidarea lor la adresa cetatenilor , determina si prestinsa denigrare ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.