Idiocracy, cu Werner și Orban în rolurile principale

Democraţia este un mecanism care garantează că nu vom fi guvernaţi mai bine decât merităm“, spunea George Bernard Shaw. Cum există în viaţa fiecărui om, la un moment dat, şi, implicit, în viaţa unei naţiuni, un declin al ideilor şi o anumită lipsă de inspiraţie, pentru perioade mai mari de timp sau pentru perioade nesemnificative, poate preţ de o secundă, democrația și felul în care o înțelege fiecare reprezintă oglinda unei națiuni.

Trebuie să recunoaştem că există şi versiunea mai puţin fiabilă a noastră şi că nu e nicio tragedie că ne-am trezit, fie cu o lipsă acută de idei, fie cu o infinită poftă de a elucubra pe o anumită temă, fie cu un eclectism ideatic din cel mai complex.

Este, cred, o dovadă de înțelepciune să încercăm permanent să ne corectăm greşelile şi să ne schimbăm opiniile şi tot timpul vor exista lucruri pe care le ştim, dar nu am aflat încă asta, însă, mai presus de orice, stă în firea evoluţiei umane să ştim ceea ce nu ştim, căci doar astfel se naşte progresul.

Prin anul 2009, un prieten mi-a recomandat un film, o comedie spunea el, râzând în hohote şi ţinându-se de pântec. „Trebuie să vezi cât sunt ăia din film de proşti“, îmi spunea el, încercând să-şi ţină mandibula locului. Şi, cum firea mea blândă m-a împiedicat toată viaţa să resping categoric vreo rugăminte sau vreo ofertă, am acceptat invitaţia prietenului, dornic de a revedea filmul împreună cu mine. Numai că tot firea mea blândă şi contemplativă m-a împiedicat să mă tăvălesc de râs, iar scenariul filmului mi-a oprit popcornul în gât pentru mai mult de o săptămână.

La prima vedere, mi s-a părut un film modest şi, am aflat ulterior, citind mai multe recenzii, că filmul a apărut pe piaţă în anul 2007, deşi fusese programat pentru anul 2005. A rulat în șapte oraşe americane, nu a avut niciun fel de promovare şi au existat încercări de a-i fi oprită difuzarea pentru că filmul dezvăluie o realitate dureroasă a zilelor noastre pe care cei mai mulţi dintre noi nu suntem pregătiţi să o recunoaştem. Într-o societate în care continuăm să recunoaştem în regimul comunist un regim totalitar, ar trebui reluată discuţia despre cea mai voalată formă a tiraniei: Democraţia.

Personajele din Idiocracy, soldatul şi prostituata, oameni modeşti din punct de vedere intelectual pentru era în care trăiau, care acceptă să fie criogenaţi pentru un experiment ştiinţific, se trezesc peste 60 de ani într-o lume complet stupidă, ajungând să fie declaraţi cei mai deştepţi oameni de pe Planetă.

Revenind la zilele noastre şi la problemele noastre, nu pot să nu remarc situaţia dezastruoasă a unei clase politice care s-a făcut preş în faţa unui sas ce pretinde a fi preşedintele ţării. Nu putem fi conduşi mai bine decât merităm, atâta timp cât votul unui analfabet echivalează cu votul unui profesor universitar. Nu egalitatea de voturi mă intrigă, ci numărul prea mare al analfabeţilor, al celor cărora nu le pasă şi a neputinţei partidelor de opoziţie. Toate acestea ne vor pava gloriosul drum către dictatura idioţilor. Catalizatorul acestei dictaturi, la acest moment, este Werner, care atrage ca un magnet toată pleiada incompetenţilor şi oportuniştilor pe care îi vrea în Guvern, în Parlament, în toate instituţiile statului, căci, în dictatură, cineva te foloseşte cum vrea, dar în mult dorita democraţie, ai dreptul să-l alegi pe cel care o să te folosească aşa cum vrea el.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 20

20 de Comentarii

  1. Catalizatorul idiotilor- foarte realistă remarca privitoare la Jhoannist.

  2. ,, Nu egalitatea de voturi mă intrigă, ci numărul prea mare al analfabeţilor,….”. Ce sa inteleg , ca nu te prea da modestia afara din casa , matale iesind a priori din categoria analfabetilor ? Poti sa ne zici pe ce motiv ?

  3. @wasp Analfabet- persoana care nu stie sa scrie si sa citească (sursa DEX Online). Stii cati sunt din aceștia in Romania si in tarile ce se vor democratice, mon cher!?

  4. L-am ascultat recent pe Tudor Chirilă, vorbind despre ideea sau „proiectul său,“ „România (ne)educată”. Probabil am dat multora prilejul să-l critice sau să-l înjure însă foarte mulți dintre noi știm că este un om sincer, corect, bine intenționat. bine educat și va fi în măsura să facă față oricăror critici. Meritate sau nu. Într-o oarecare măsură le și merită dar acesta este alt subiect. Eu unul, ca simplu om și cetățean al acestei țări, sunt alături de el pentrucă, dacă am înțeles bine, dincolo de necesitatea de a pune în discuție un sistem de educație performant, (comparabil cu cel finlandez) vorbește și despre educația sau educarea clasei politice. S-ar părea că a greșit puțin ordinea priorității și nicidecum utilitatea sau necesitatea abordării celor două mari teme sau direcții. Dacă se gândește să pornească cu cea de-a doua și va avea un plan bine pus la punct sunt convins că va primi și feed-back-ul așteptat. De la populație desigur. I-aș oferi chiar și o sugestie: Să înceapă cu Klaus Johannis. Nu cu președintele.

  5. Citez:”Idiocracy, cu Werner și Orban în rolurile principale”
    O fi sau nu dar se observa o imensa bataie de joc la adresa tarii in care ne-am nascut si trait! Romania a ajuns mingea de lovit din toate partile si de toti scaunarii, dar si rahatul dupa care tragi apa sau il spala ori imprastie cand ploua torential! O zicatoare din batrani spune „lumea piere si robotul se chiaptana”! Cata coincidenta exista intre aceasta zicere si perioada oribila in care traim?!

  6. Am citit uluit articolul !Cum adica „Nu putem fi conduşi mai bine decât merităm, atâta timp cât votul unui analfabet echivalează cu votul unui profesor universitar” boier Demeter??Cine e anal-fabet,anal-istule?Daca dupa 30 de ani de democratie,pentru miile de morti de la Lovilutie,poti scrie asa ceva,nu mai am nimic de zis,meritam oroarea jurnalismul!
    Cat am sa traiesc am sa te caut,om cu om se intilneste,sa iti multumesc,uitandu-ma in ochii tai,mai „Flacara Rosie”!

  7. @Xena : Vezi de treaba ca n-ai inteles nimic ! Jurnalagiul se refera la analfabetii politici nu la cei care nu stiu sa scrie si sa citeasca ! Tu asta ai inteles ca Iohannis si Orban nu stiu sa scrie si sa citeasca ? Daca jurnalagiul a folosit inadecva cuvantul ,, analfabet ” , ia-te de el nu de mine !

  8. Jordan esti uluit de articol sau de faptul că nu ai inteles nimic? Eu sincer cred ca dupa 30 de democrație noi nu avem nici o democrație în țărișoară noastră.

  9. Jardinele, vezi ca amenințarea e infracțiune, inflacaratule! …. sau te-a pus partidul catalizatorului sa-ti faci treaba!?!?

  10. Bun articol, foarte bună comparaţia cu Idiocraţia, excelent film…poate fi vizionat la Guvern şi Cotroceni dar ”nus sigur” că vor înţelege ceva.

  11. Daca tot e sa pomenim de „filme cu hoti prosti” va recomand si „No pain no gain” … l-am vazut ieri, nu e chiar nou nou (e dupa un caz real dar transformat intr-o buna comedie, cam „neagra”, ce-i drept !) si … „orice asemanare cu personaje reale este pur intimplatoare !”

  12. …Presedintele actual s-a așezat,proverbial,pe scaun la …Masa Tacerii…ignorand evident semnificatia ei(citat din articolul prof.univ. Andrei Marga,din Cotidianul,22/02/2020).Toti cei care au ceva indoieli privind democratia imbecilitatii cu diploma, pot citi acest articol si sa-si intoarca privirea exigenta spre prezentul si viitorul României…Poate zaresc o geana de lumina!

  13. Churchill spunea, glumind, ca Democratia este cea mai buna dintre rele….Cand negocia serios, dadea Romania lui Stalin, pe un servetel masa murdar. Realitatea este ca Democratia este un sistem de organizare sociala in care cantitatea primeaza in fata calitatii si care duce inevitabil la nivelare. Cinic vorbind, este contraselectie la scara mare impusa prin legi asa-zis democratice. Ghinion, cum ar spune un mare democrat care vrea sa aiba Guvernul lui doar ca sa-l faca de ras. Unul de jucarie pe care sa-l intoarca cu cheia si sa-i dea drumul prin bucataria Primei Doamne…. Sica Orban este perfect pentru asa ceva. Alexandra se califica pentru rolul de Muma Padurii, desi o concureaza serios Raluca Kill Bill. Catu este bun in rolul Prostului complexat. S.a.m.d. Cand se plictiseste, Ghepetto ii aduna si-i arunca intr-o lada de vechituri de unde le mai da drumul doar cand trebuie sa interpreteze un rol prestabilit.

  14. Ma intreb oare de ce Idiocracy nu se da pe prosttv?
    Felicitari autorului, cautati filmul ala si vedeti-l de 10 ori!
    Romanii au ajuns sa tolereze sa fie pusi capra de viituri: un sas si-o jumatate de ungur, bleah!
    Isi merita soarta.

  15. Cum să-l mai educi pe Johannis la vârsta lui? Este un proiect absolut imposibil. Cât despre fil-mul amintit, acelasi Joha-
    nis joacă rolul perfect al soldatului aflat in solda
    Angelei, iar Sică, nici că
    se putea mai bine, îi vine
    ca o mănușă rolul prost
    situatei.

  16. Dupa rezultatele de la urna si a sondajelor, romanului ii place!!!!!!!!!

  17. Am fost unul dintre cei care am atras atentia inca din 2014 asupra prostiei de care ar da dovada romanii in sustinerea lui Iohannis de a ajunge presedinte. Ii studiasem trecutul si profilul psihologic, iar concluzia se impunea de la sine: sasul este un dezastru pentru Romania. Bine, nici alternativa nu era imbucuratoare, ca Sistemul joaca doar la doua capete rele, dar macar era ceva mai umana. De asemenea, am cerut PSDragnea sa-l suspende pe Mutalau in 2016 cand social-democratii erau pe val, dar prostia a invins si de data aceasta. De-a lungul mandatului Cotrocenistului am tot atras atentia de pericolul ca regimul politic din Romania sa se transforme intr-o dictatura, dar prostia a iesit din nou triumfatoare anul trecut.

    Lectii de viata pentru aceia care cred ca le stiu pe toate:
    1. Nu a existat, nu exista si nu va exista niciunde democratie.
    2. Ceea ce numim azi democratie este in realitate DEMONOCRATIE, adica dictatura demonilor, caci ei ne conduc prin intermediul slugile lor preasupuse.
    3. Poporul nu alege, ci doar culege ce a semanat Sistemul.
    4. Binele unei natiuni vine de la Dumnezeu. Pentru a avea parte de bine, o natiune trebuie sa fie condusa de oamenii lui Dumnezeu. Iar pentru a fi condusa de oamenii lui Dumnezeu, natiunea trebuie sa fie credincioasa lui Dumnezeu.
    5. Romania este ALTFEL pentru ca a fost primul pamant iesit de sub ape: Paradistul terestru. Romania ESTE Gradina Maicii Domnului, adica cea mai importanta tara dpdv spiritual din lume, de accea si loviturile Diavolului si ale Sistemului Antihristic sunt mai puternice decat in orice alta parte a lumii. Daca Romania va cadea, intreaga lume va cadea.
    6. Razboiul ocult al lumii se duce intre neamul romanesc dreptmaritor si neamul antihristic ce domina lumea in ascuns.

  18. daca tinem seama de discursul Editat..asta nu I chiar idiot ..este un purtator de mesaj..de care ar trebui sa tinem seama

  19. Salut, Ciprian!
    Multumesc pentru articol!

    L-am citit cu interes. Ideile sunt prezentate coerent si argumentat. Surprinde esenta mentalului colectiv si aduce in discutie o idee interesanta, aceea a democratiei ca forma cea mai voalata a tiraniei. Nu stiu daca intr-adevar democratia este tirania majoritatii (in intelegerea mea nu ar trebui sa fie asa), dar noi nu avem democratie. Ba sunt convins ca nici americanii nu au democratie. Democratia este o utopie. Cred ca avem parte de o oligarhie, cred ca din cele mai vechi timpuri lumea s-a impartit in asupriti si asupritori, aspect ce va ramane valabil indiferent de regimul politic si forma de guvernare.

    Este o lege a naturii pe care, constient sau inconstient, oamenii au inclus-o in formele lor de organizare sociala: cel mai puternic il va domina si il va conduce pe cel mai slab.

    Mi-ar fi placut sa vad in finalul articolului si cateva alternative, niste idei de a iesi din acest cerc vicios in care ne invartim de treizeci de ani, timp in care indiferent cine a fost la putere, acela a atras ca un magnet in jurul sau numai profitori, tradatori si pradatori.

    Sincer, eu sunt foarte deznadajduit in ceea ce priveste viitorul acestei natii pentru ca , pe de o parte clasa politica ce asupreste poporul are grija ca acesta sa nu poata alege decat dintre cei care ii sunt pusi in fata, pe de alta parte vad caracterul general al oamenilor de acum si calitatea slaba a celor care vin din urma si sunt convins ca nu vor avea capacitatea, inteligenta si puterea de a se uni pentru construirea unui alt destin decat cel pe care mergem acum.

    O adevarata revolutie, o schimbare din temelie a societatii nu poate incepe cu talpa tarii. Poate incepe doar de la varf.

    Astept cu interes urmatorul articol.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.