Iertați-ne, am greșit

Într-un articol intitulat „Am greșit”, tabloidul danez Ekstrabladet își cere scuze pentru teama pe care a inspirat-o cititorilor adoptând discursul despre pandemie al guvernului de la Copenhaga, fără să ridice semne de întrebare. Ekstrabladet face parte din același trust cu cotidianul Politiken, cel mai apreciat ziar din Danemarca.

De aproape doi ani, noi – presa și cetățenii – am fost preocupați în mod hipnotic de statisticile zilnice ale autorităților despre coronavirus.

AM ÎNCEPUT cu modul în care variază numărul infecțiilor, al spitalizărilor și deceselor din cauza virusului. Am dat importanță mare celor mai mici oscilații prezentate de experți, politicieni și autorități, care ne-au avertizat constant despre monstrul corona care se ascunde sub patul nostru. Un monstru care abia așteaptă să ațipim, pentru a ne lovi în toiul nopții.

ALERTA MENTALĂ constantă ne-a epuizat pe toți. Noi – presa – trebuie să ne evaluăm propriile acțiuni. Și nu am reușit să facem asta.

NOI NU AM fost suficient de atenți atunci când autoritățile au trebuit să răspundă la întrebarea despre ce înseamnă spitalizările cu corona și ce înseamnă spitalizările din cauza corona. Este o diferență. O mare diferență. Cifrele spitalizărilor care ne-au fost prezentate au fost cu 27% mai mari decât numărul spitalizărilor doar din cauza coronavirusului. Știm asta acum.

DESIGUR, autoritățile sunt cele care sunt în primul rând responsabile pentru informarea corectă a populației, cu onestitate și precizie. Numărul celor care s-au îmbolnăvit și au murit de covid ar fi trebuit publicat cu mult timp în urmă, pentru a avea o imagine clară despre monstrul de sub patul nostru.

PER TOTAL, mesajul autorităților și al politicienilor în timpul acestei crize istorice lasă multe de dorit. Ei mint atunci când o parte a populației își pierde încrederea în ei.

UN ALT EXEMPLU: Vaccinurile au fost prezentate constat ca ”superarma” noastră. Iar spitalele au fost numite ”superspitale”. Însa aceste superspitale se pare ca sunt solicitate la maximum, deși aproape întreaga populație este înarmată cu acea superarmă. Până și copiii au fost vaccinați la o scara uriașă, ceea ce nu s-a întâmplat în țările vecine.

CU ALTE CUVINTE, se întâmplă ceva ce nu merita termenul ”super”. Fie că sunt vaccinurile, spitalele sau o combinație intre cele doua, este vorba despre decizia fiecăruia. Însă cel puțin comunicarea din partea autorităților nu merită în niciun fel prefixul ”super”. Dimpotrivă”.

 

O poziție asemănătoare a adoptat și tabloidul Bild din Germania, în august 2021, prin vocea redactorului-șef, care a cerut iertare milioanelor de copii pe care guvernul, prin intermediul presei, i-a făcut să creadă că sunt un pericol mortal pentru cei dragi și pentru societate.

Vreau să exprim aici ceea ce nici guvernul, nici cancelarul nu îndrăznesc să le spună milioanelor de copii din țară.

Vă rog să ne iertați. Iertați-ne pentru că, de un an și jumătate, o politică v-a transformat în victime ale violenței, neglijării, izolării și singurătății. Vă rog să ne iertați pentru această politică și pentru acoperirea ei în presă, care, precum o otravă, v-a făcut să va simțiți ca un pericol mortal pentru societate. Nu sunteți un pericol pentru societate, să nu credeți această minciună. Noi trebui să vă protejăm. Mulți oameni și Bild au denunțat ceea ce li s-a întâmplat copiilor noștri. Nu a urmat nicio reacție. A organizat Merkel vreun summit pentru copii? Nu! În schimb, i-a convins pe copii că își vor ucide bunicii, dacă îndrăznesc să fie ceea ce sunt de fapt – copii. Dacă se întâlnesc cu prietenii lor. Nimic din toate astea nu a fost demonstrat științific. E ușor să le impui aceste lucruri copiilor, ei nu se pot apăra și nici nu votează. Când un stat anulează drepturile unui copil, trebuie să dovedească că face asta pentru a-l apăra de un pericol iminent. Această dovada nu ne-a fost oferită. A fost înlocuită cu propaganda care i-a prezentat pe copii ca vectori ai pandemiei. Cei care au vrut să contrazică această propagandă nu au fost niciodată invitați la masa experților. Politicienii ar face bine să deschidă mai degrabă școlile și sălile de sport, nu secțiile de vot! Altfel, vor avea pe conștiință și vor lăsa în cărțile de istorie o mulțime de suflete nevinovate”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 40

32 de Comentarii

  1. Reconectarea telepatica a umanitatii pe baza bazinului informational inmagazinat in genele umane este o solutie pentru indepartarea secretelor si diviziunii. Este un potential comun umanitatii si probabil modalitatea veche de comunicare a oamenilor dupa cum afirma sute de legende? similare din intreaga lume. Ar reduce si posibilitatea ca adevarul despre realitate sa fie distribuit prin canale specifice si modificat/adaugat pentru ajustare conforma la o narativa oficiala destinata sa prezerve la infinit o captura de putere. Pe moment este disponibila o reconectare empatica, mult mai simplu de facut pentru ca pe limbajul nostru se numeste bun simt. Si porneste din centrul trunchiului uman, nu din partea de sus dar face buna casa cu ratiune critica.

  2. Trag si astia pe nas ,de nu se mai opresc!Plus alcoolismul,care face ravagii in nordul Europei

  3. Întâi îți dau in cap …
    Apoi zic: Am greșit….
    Ipocrizie totala la acești „jurnaliști” vânduți puterii…
    Raul evident este deja bine înfipt în subconștientul pooolimii….all over the world.

  4. Upssss! Incep sa vorbeasca, sa recunoasca, sa spuna adevarul, latraii care au terorizat, infricosat, inspaimantat, invinovatit si imbolnavit psihic cetatenii de pe glob????! Prea tarziu baieti, ati produs ceea ce ramane in urma unui razboi militar: raniti in suflet, bolnavi psihic, traumatizati de frica si ingroziti! Aha, acum daca vedeti ca nu sunt sanse de a fi si ramane credibili, de a pierde audientele tv, incepeti sa va destainuiti, sa va imartasiti cetateanului distrus psihic, milogilor!

  5. He he ! Parca si vad cum diseara, de rusine, Gidea se va autoflagela in direct timp de jumatate de ora, iar toata redactia Digi24, plingind in hohote, isi va da foc cerindu-si scuze ! Nemaivorbind ca tot guvernul si parlamentul s-au calugarit ca sa-si ispaseasca pacatele si s-au retras la manastire !

  6. Media a gresit, bravo ei, dar niciun serviciu platit gras (guvern, presedinte, parlament, sri, mii de agentii) nu s-a bagat, desi stiau. Conspiratia tacerii ! Pe astia cine i-a speriat ?

  7. Inseamna ca s-au terminat banii de la guvern și s-a prăbușit si audienta! Nasol! ,,Marturisirea” e pr strategic sau revenirea la un bun simt minimal? O candida Donald Trump din nou?

  8. Ieri un medic din Italia cerea incetarea difuzarii de date alarmiste. Azi un ziar danez, cine urmeaza? Franta sau Germania…?

  9. Daca am facut ceva si cineva a fost afectat, atunci prin simpatia fata de persoana vatamata se instaleaza un proces de invatare. Cel care produce prejudiciul simte nevoia sa-si marturiseasca greseala si daca este necesar sa repare prejuciul produs pentru a se restabili increderea si bunastarea reciproca. Acest lucru este natural. Daca lipseste aceasta capacitate se produce un dezechilibru. Scuzele functioneaza doar cu adevarata compasiune si versiunea germana pentru ,,imi pare rau” se traduce literal prin ,,imi da suferinta”, altfel ar fi doar o alta minciuna. Limbajul este mai mult decat un cod de comunicare si ADN-ul mai mult decat o memorie. Mai degraba o realitate constitutiva a unui ,,cloud computer” care ruleaza un sistem de operare lingvistic dimensionat astfel incat tot ce exista de la cea mai mica particula, la metagalaxii trece prin el. Devine important sa ne dam seama ca, conteaza ce si cum spunem ceva, pentru ca limbajul este programarea constiintei

  10. Acești jurnaliști se refera nu numai la Danemarca…
    Doar nu am uitat ce parteneriate a făcut Orban& Câțu cu mass-media dâmbovițeană….
    Eu unul nu….

  11. VRAJEALA DE DOI BANI! AU PRIMIT BANII CRIMEI ORGANIZATE BIGPHARMA IAR ACUM „ISI CER SCUZE” HA! AICI SE VEDE CAT DE NAIVI SI PROSTI NE VAD „EI”. SI AU DREPTATE. MANIPULAREA VA CONTINUA PENTRU CA EXPERIMENTUL A REUSIT. URMEAZA TEROAREA „SCHIMBARILOR CLIMATICE”. HAI SIKTIR PRESA „LIBERA” = PRESA CUMPARATA!

  12. Si-au dat seama ca lumea,nu mai are incredere in informatiile transime de ei Minciunile si manipularea ,s-au dovedit ca nu mai prind.realitatea este alta decat o spun politicienii si ,,expertii,, in medicina platiti de Bigfarma,Oamenii nu mai au incredere in OMS si alte organizatii,de mancat bani.Ei cred ca niste fapte urate,recunoscute sunt pe jumatate iertate.Lumea in general,nu se mai uita la stiri schimba programul pe filme sau muzica.Si germanii si-au cerut scuze pentru Holocaust.La ce ajuta,daca istoria se repeta?Jurnalistii pupincuristi,platiti gras ar trebui sa-si ceara scuze inclusiv lui SOACA,CARE A INCERCAT SA NE DESCIDA MINTEA ASUPRA REALITATILOR DIN JUR.

  13. La fel ca majoritatea soldatilor care nu au nici o idee despre motivele reale pentru razboaiele pe care ei le poarta, cei mai multi lucratori medicali nu au nici o idee ca medicina moderna este condusa pur si simplu de profit, si face rău si ucide — cele mai multe dintre aceste persoane nu sunt gata să fie deconectate și mulți sunt atat de fara speranta dependenti de sistem, incat vor lupta (feroce, as adauga) pentru al proteja — Matrix. Comunitatea medicala nu este organizata pentru a vindeca boli; comunitatea medicala, in special la nivelurile sale superioare, este o societate comerciala organizata pentru a face foarte multi bani pentru practicienii sai. Cat despre a patra putere in stat, se vad clar efectele controlului mental implantat prin stirile fluviu despre iluzii gaunoase si scenarii apocaliptice.

  14. dom’le
    au gresit ziua:
    -„EI” sa faca mishto d-ăsta pe 1 aprilie
    (nu exista scuze in materie;
    la crima si viol nu exista scuze ci numai RAZBUNARE!).

  15. Și Cotidianul trebuie să -si ceară scuze . Măcar pentru că i-a promovat în mod isteric pe Jumară/Diaconu/Mahler/Musta/Gheorghita/Tincu/Pistol/Arafat/Cercel/Rafila .Covidul se fâsâie . Asteptam scuzele , si poate JUDECATA !!!

  16. Inducerea unei frici generalizate pentru atingerea unor scopuri (injectarea în masa spre exemplu), este unul dintre atributele TERORISMULUI.
    Mass-media din România a fost plătită cu sume uriașe din bani publici pentru a teroriza populația.
    Cred ca nu doar scuze ar trebui sa prezinte mass-media, ci sa răspundă solidar cu autorii.

  17. Asta chiar miroase a „operatiune psihologica”.Leul strange in brate mielul.A dat mila in propagandisti.

  18. Am cerut încă de la început să se afișeze în paralel numărul zilnic total de decedați, din care : de covidiș, fapt ce ar fi putut devoala mai ușor escrocheria . Chit că nici cei declarați răpuși de covidiș nu reprezentau fidel cauza decesului, dar oricum nu era așa de lesne de amăgit lumea. Un alt fapt bătător la ochi era faptul că a dispărut complet numărul celor decedați din cauza gripei, care pe timp de iarnă era cam în jur de 600-700, dar acum nu se mai vorbea nimic de asta.

    Ca să nu mai amintesc de banii pe care i-au primit massmedia pentru această nebunească și nemaiîntâlnită campanie de vaccinare și mita acordată celor care acceptau să se înțepe, mai ceva ca în campaniile de alegeri. Și ce tamtam era atunci pentru astfel de practici.
    Dar acum era un mukles total și bieții români au mai pus botul, dar mult mai puțini decât vesticii, care s-au dovedit încăodată prea încrezători în cei care-i guvernează, de data aceasta crima a fost la nivel planetar. Cum altfel s-ar putea explica că peste 190 de state ale Lumii au gestionat identic toată această mascaradă sanitară care a pus pe chituci economia mondială și a nenorocit atât fizic, dar mai ales psihic, atât de mulți oameni. Înclin să cred că a fost o acțiune de repetiție generală ca să vadă cine mișcă în front, să se asigure că au pus peste tot oamenii lor.
    P.S. Cineva spunea că trebuie inventate alte teorii ale conspirației, că astea vechi s-au adeverit în totalitate !

  19. Bun inceput ,poate ca presa care a pus botul la banii nemunciti ai derbedeilor de la putere,in fapt banii nostri, ar trebui sa isi aduca mai aproape elicopterele.Mai au o sansa ,sa se spovedeasca opiniei publice pentru miile de vieti irosite la care stirizdele sunt complice pana la gat si sa anunte in direct si la o ora de varf:”am fost niste dobitoci”.Poate asa o sa ii iertam si o sa uitam ca de doi ani incoace presa este cea mai rea molima a lumii dupa ciuma.Probabil voi fi cenzurat ca nu sunt dintre cei care injura pe Nole,Sosoaca , popii si Biserica.

  20. Această onoare sa o aibă , primii , ” războinicii ” LATRAI de la lAtrinA3: r.t., m.g.,m.b. , pielici, morsa ! Ultimul epitaf sa fie : Banii ne-au împins aici !! …Totuși, 2 ANI de TERORISM PSIHIC ! Sau sa fie înțepați cu restul din 120 MILIOANE DOZE că sa fie super-” imunizați ” ( mama mia cât bănet !! ). Oricât am vrea să păstrăm un ton civilizat cu aceste JAVRE MIZERABILE , nu se poate !

  21. Isi cer iertare ? Nu zau ! Editat jigodiilor ! Vor uita si vor incepe sa sustina alte mizerii : incalzirea globala , sanatatea Pamantului , ….! Pe 22 sau 23 decembrie 1989 , unul Petre Popescu care prezenta Telejurnalul , cu lacrimi in ochi cerea iertare , in numele presei , poporului roman pentru ca i-a indrugat numai minciuni … ! Poporul roman i-a iertat ! Si ? Si vax ! Uitati-va ce fac acum jurnalagii de serviciu ! (Cred ca trebuia sa scriu ,, jurnalagii IN serviciu ” ! ) . Pe langa ce fac astia acum , Petre Popescu era usa de biserica ! Politicienii nu ar fi reusit sa produca nici 30% din raul facut fara ajutorul jurnalagiilor ! P.S: Sunt si JURNALISTI , da’ nu mai conteaza ! Nu pot face fata batalioanelor de matracuci si derbedei de presa !

  22. Hai sa va traduc eu cum trebuie interpretata aceasta scrisoare: „Va rugam sa ne iertati, dupa ce am facut bani cu tiraj din amplificarea fricii si lumea a inceput sa nu ne mai creada, acum ca guvernul si companiile farma nu mai cumpara propaganda in fituica noastra pentru ca pot sa emita legi/OUG-uri care sa supuna populatia, o sa revenim la publicarea de adevaruri… ca poze cu amanta primarului din orasul X”

  23. @Radu Humor „Cum altfel s-ar putea explica că peste 190 de state ale Lumii au gestionat identic toată această mascaradă sanitară „, nu statele lumii au gestionat-o ci „imperiul infiltrat ca igrasia” cum ii spunea un cunoscator intr-ale istoriei

  24. În kolonie încă nu s-a dat aprobare pentru scuze. Aici se joacă tontoroiul pe mormintele nevaccinaților și urmează șantajarea părinților pentru a-și vaccina copiii și obligarea la dozele booster.
    Apropos, nu cumva Danemarca era sursa de unde își ia savantul de renume mondial Jurma graficele de terorizare?

  25. Tipic pentru „libertatea” presei occidentale. Dupa ce au vandut vaccinul si stapanii au facut miliarde descopera si presa la doi ani una alta. Asa au facut si cu razboiul si armele de distrugere din Iraq. Dupa ce au rezolvat s-au trezit si ziaristii lui peste….bei de ce nu sunt arme ca noi am crezut…desi nu era nicio dovada si nimic de crezut din prima zi. Presa „libera” din vest vine intodeauna AFTER.

  26. … cand te gandesti ca PANDEMIA a fost doar un paravan demagogic peste scandalul FIAT money-cesc al tiparnitei devalorizante de economii in cash …
    … e o mandrete de „reusita” demagogica actiunea … !

    😀

  27. Da, da, cum sa nu, acum se dau buni, după ce au făcut front comun cu politicienii și au manipulat cetățenii, creând o pandemie eminamente psihologica și mediatica, și determinându-i pe oameni sa se vaccineze!! RUȘINE!
    Acum îi iau pe oameni la sentiment, începând chipurile sa spună adevărul, dar de fapt continua linia dezinformării și a manipulării.
    Vesticii și-au creat o prea mare încredere în autorități și nu știu ce e aia dictatură. Însă au început sa guste… Trezirea din naivitate!

  28. „Iertați-ne, am greșit!” E prea simplu, așa cum cereți voi presa, politicului demisii, ar fi corect să vă lăsați de jurnalism. Poți greși într-un articol pe un subiect, dar doi ani să greșești este ori tâmpenie ori intenție. E simplu sa spui: Iertați-ne, am greșit. Nu schimbă nimic din răul făcut.

  29. Acum puteti, in sfarsit, scrie de ce umanitatea are nevoie de un Nuremberg II. Da?

  30. Ati uitat sa mentionat i ca redactorul-sef de la Bild, care, dupa declaratia mentionata a mai calcat inca odata pe bec, spunand cu predicat si virgula 🙂 ca in Germania drepturile cetatenesti se apropie de cele din defuncta RDG a fost tras pe linie moarta de urgenta! Oculta monduaka nu-i rabda pe cei care-i pericliteaza teluruile „nobile” demascandu-le ..Aici in Germania teama de a se exprima liber in public este actualmente mai mare decat in Romania din 1989!

  31. Cum rămâne cu milioanele – pardon, MILIARDELE – de oameni injectați ca vitele cu o substanță nocivă numită vaccin?

    Dar ce mai contează, umflații de la Pfizer și-au burdușit buzunarele pentru încă vreo jde de generații, nu?

  32. Fara comentarii…ADEVARUL nu poate fi niciodata ingropat de minciuni.Lasitatea apartine minciunii,jertfa este dreptul la existenta al ADEVARULUI.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.