Iga Swiatek câştigă pentru a treia oară turneul WTA 1.000 de la Roma

Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek, numărul unu mondial, a câştigat pentru a treia oară turneul WTA 1.000 de la Roma, în finala căruia a învins-o duminică în două seturi, 6-2, 6-3, pe belarusa Arina Sabalenka (nr.2).

Cu opt zile înaintea startului Grand Slam-ului de la Roland Garros (26 mai – 9 iunie), pe care îl va aborda ca mare favorită, Swiatek (22 ani) şi-a adjudecat al 21-lea titlu din cariera sa şi al patrulea de la debutul acestui sezon, după cele de la Doha, Indian Wells şi Madrid.

Poloneza este prima jucătoare după americanca Serena Williams, în 2013, care realizează dubla pe zgură Madrid-Roma în acelaşi an.

Ea a semnat cu această ocazie a opta sa victorie – a treia consecutivă – în faţa marii sale rivale Arina Sabalenka, în unsprezece confruntări.

Dacă precedentul lor duel, în finala de la Madrid, a fost unul plin de suspans până la capăt, cu trei mingi de meci în favoarea belarusei, care a fost până la urmă învinsă de Swiatek cu 7-5, 4-6, 7-6 (9/7), finala de la Roma nu a mai avut aceeaşi intensitate.

Poloneza, care a pierdut un singur set anul acesta la Foro Italico, a dominat-o clar de această dată pe Sabalenka (26 ani), în faţa căreia sa impus după o oră şi jumătate de joc, pentru a-şi trece în palmares al treilea titlu în capitala Italiei, după cele obţinute în 2021 şi 2022.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.