Iga Swiatek, și talentată, și cu capul pe umeri. Ce a declarat

Iga Swiatek, prima jucătoare poloneză, care a câştigat un turneu de Mare Şlem, sâmbătă la Roland Garros, a declarat că…

De (D.V.)
Iga Swiatek, și talentată, și cu capul pe umeri. Ce a declarat

Iga Swiatek, prima jucătoare poloneză, care a câştigat un turneu de Mare Şlem, sâmbătă la Roland Garros, a declarat că…

Iga Swiatek, prima jucătoare poloneză care a câştigat un turneu de Mare Şlem, sâmbătă la Roland Garros, a declarat că „cea mai mare provocare” a sa „va fi aceea de a fi constantă”.

„Este o experienţă care îmi schimbă viaţa”, a spus Swiatek (19 ani) după ce a obținut primul său trofeu din carieră.

„Sunt foarte mândră de mine. Am jucat extraordinar în ultimele două săptămâni. Dar nu mă aşteptam să câştig acest trofeu. Este extraordinar, este o experienţă care îmi schimbă viaţa. Cumva am sentimentul că scriu istorie. Ştiu că multe lume mă va compara cu Agnieszka Radwanska (fostă nr.2 mondial retrasă din activitate). Dar trebuie să fiu constantă în următorii ani pentru a se putea spune că sunt cea mai bună jucătoare din Polonia, întrucât ea a reuşit mult timp să rămână la cel mai înalt nivel. Mai am multe de făcut”, a spus Swiatek.

Jucătoarea poloneză a amintit și de înfrângerea pe care i-a administrat-o Simonei Halep în optimi.

„Înainte de finală, am spus că îmi este indiferent dacă câştig sau pierd. De fapt, a fost atât de şocant pentru mine să o înving pe Simona (Halep, în optimi), încât am gândit că oricum este un turneu reuşit pentru mine. Chiar nu mai aveam aşteptări. Ştiam că va fi dificil în finală. Nu vroiam să fiu prea stresată, iar atunci mi-am spus că este prea puţin important, dar am încercat să cred. La final, chiar am profitat de moment. Nu pentru că îmi era indiferent dacă pierd sau câştig, ci pur şi simplu nu am vrut să mă gândesc tot timpul la asta. M-am concentrat pe lucrurile pe care ştiu să le fac, pentru că a câştiga, este de fapt consecinţa a ceea ce faci în fiecare moment”, a adăugat Iga Swiatek.

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.