Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a anunţat că 32 de localităţi din zece judeţe ale ţării au fost afectate de inundaţii şi furtuni în ultimele două zile. Au fost afectate terenuri agricole, instituţii publice, drumuri, poduri, porţiuni de cale ferată şi gospodării.
Pentru limitarea pagubelor, în intervalul 21 iunie, ora 6.00 – 22 iunie, ora 6.00, au intervenit 530 de pompieri, cu 200 de mijloace de intervenţie, alături de 160 de membri ai Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă şi ai Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă, se arată într-un comunicat al IGSU.
Fenomenele meteorologice din ultimele două zile au afectat locuinţe, curţi, gospodării, instituţii publice, firme, terenuri agricole, străzi, un drum european, două naţionale, un drum judeţean, porţiuni de cale ferată, poduri, podeţe şi punţi din 32 de localităţi de pe raza a zece judeţe: Alba, Arad, Bihor, Cluj, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Sălaj, Suceava şi Timiş.