Pe 24 februarie 2022, în primele ore ale invaziei ruse în Ucraina, scrie strategul american Edward Luttwak, cea mai mare spaima rușilor foarte bogați era că averea deținută în străinătate le va fi confiscată, iar cu această spaimă trăiau de câțiva ani buni, când au aflaseră că nu mai erau oameni obișnuiți, care nu ar fi putut fi condamnați decât în urma unei puneri sub acuzare și a unui proces, ci au devenit o specie aparte – ”oligarhi”.
”Metoda de mai sus este una specifică secolului 20: întâi se creează o categorie care sa fie condamnată; apoi, fără să fie nevoie de vreo dovadă, toți dușmanii percepuți ai unui stat sunt trecuți în acea categorie. În acest fel, bolșevicii au create categoria ”contrarevoluționarilor”, iar cei incluși în această categorie se calificau pentru un glonț în ceafă sau pentru trimiterea în gulag. Naziștii au dat o definiție pur rasială a ”evreului”, pentru ca aceștia să nu mai poată scăpa prin convertire la alte religii, așa cum au făcut-o de-a lungul istoriei. În China lui Mao a fost inventată categoria ”proprietarilor” – până și proprietarii unor parcele minuscule de pământ din satele Chinei și-au pierdut casele și toate bunurile. Apoi, în China lui Mao au mai apărut categoriile contrarevoluționarilor, elementele rele, trădătorii, agenții străini, intelectualii.”
”Nimeni nu a propus, până acum, executarea în public a oligarhilor ruși. Însă această categorie a intrat în opinia publică drept una iremediabil criminală. Pe lângă o serie de restricții care nu au fost făcute publice, confiscări și umiliri, invazia lui Putin a dus la o serie de confiscări mult mediatizate de iahturi în țări din toate colțurile lumii și la mult haz de necazul altuia.
În Franța, confiscarea iahtului lui Igor Secin, unul dintre locotenenții lui Putin, a fost anunțată de însuși ministru de Finanțe Bruno LeMaire. ”Le mulțumesc vameșilor care au asigurat respectarea sancțiunilor UE împotriva celor apropiați de puterea din Rusia”, a spus ministrul francez. Însă nu a fost niciun proces care să dovedească că Secin a comis vreo infracțiune. Includerea în categoria ”oligarhilor” a fost suficientă”. Au urmat apoi o mulțime de confiscări similare.
”Nu s-a estimat că se va întâmpla ceva din cele de mai sus în momentul în care Departamentul Trezoreriei din SUA a publicat o listă cu oligarhii ruși, în 2018. Acest document spunea foarte limpede că nu este o listă cu infractori. ”Lista nu trebuie interpretată sub nicio forma ca impunând sancțiuni acestor indivizi sau entități (…) sau ca o consecință a dovezilor de implicare în activități maligne pe care le dețin SUA”.
”Atunci de ce a publicat Trezoreria această listă? Răspunsul cel mai direct este că nu a avut de ales: legea pentru contracararea adversarilor Americii prin sancțiuni (2017) a avut parte de un lobby puternic și a stabilit că Trezoreria trebuie să elaboreze rapoarte despre ”personalități politice importante și oligarhi din Federația Rusa”. Iar Trezoreria a întocmit această listă amestecând afaceriști ruși cu adevărat maligni cu o mulțime de afaceriști cinstiți și antreprenori străluciți. Oficialii americani au spus presei și celor care au avut urechi să audă că singurul criteriu pentru includerea în aceasta listă era să fii în lista Forbes a miliardarilor lumii și să aibă nume rusesc. Legea din 2017 cerea Trezoreriei să se consulte la întocmirea listei cu directorul comunității de informații din SUA, însă niciuna dintre cele 17 agenții de informații nu are mai mult de un cunoscător al limbii ruse, astfel încât sarcina cercetării biografiei miliardarilor a fost prea mare. Și astfel a fost creată o categorie a ”oligarhilor”, o categorie a celor condamnați fără proces sau pre-condamnați.
Acum, ultimele vești de la Bruxelles ne spun că oficialii UE au început să fie deranjați de folosirea termenului „oligarh” și l-au înlocuit în documentele UE cu ”antreprenor rus cu influență”. Însă asta nu schimbă cu nimic lucrurile. A fost o violare colosală a lucrului care le permite cetățenilor cinstiți să doarmă liniștiți, un lucru care lipsește în Rusia – statul de drept. În latină cuprinde patru cuvinte scurte – nulla poena sine lege. Înseamnă că este necesară definirea specifică a faptelor, nu doar o etichetare generală, fie ea ”oligarh” sau ”antreprenor rus influent”.
Cei care nu sunt preocupați de ce s-a întâmplat cu cei 96 de ruși trecuți pe lista Trezoreriei SUA (cu toate precizările fundamentale, însă trecute cu vederea) sunt moralmente la fel cu cei indiferenți față de agresiunea rusă în Ucraina. Între noi și opresiune stă doar statul de drept, iar compromiterea lui va avea întotdeauna consecințe”, încheie Edward Luttwak.
In sfirsit un articol „de citit” al domnului Luttwak ! Ma si mir cum lista s-a oprit la 96 de nume si nu au „rotunjit-o” la 100 prin includerea a inca 4, alesi la nimereala, ca la extragerea Loto ! Si, cind ma gindesc bine, bagarea „oligarhilor” in aceeasi oala, pe criteriul nemaiamintit : „Oligarhii nostri sint mai buni decit ai vostri !” (oare cum sa calificam famigliile mafiote Biden, Clinton, chiar Obama, ca sa nu mai vorbim de Rockefeller si cei care stau in spatele Blackstone, Vanguard, etc ?) parca seamana si cu haituirea „intelectualilor” de catre mineri, in ’90, pe motivul ca „au barba !” (ps1 : ca „oligarh” din Pantelimon, am avut grija sa ascund citeva hirtii de 100 de lei, bineinteles, intr-o papusa matrioska, deci m-ati ratat ! ; ps2 : propun, pe linga lista „oligarhilor din Romania”, sa avem si „lista oligofrenilor din Romania”, adica cei care cit e ziua de lunga si fara discernamint lauda „tara tuturor posibilitatilor” : Rumburak, Leana Popa, deeper, parere sau Viorica)
Ii deranjeaza cuvantul „oligarhi” pe acesri caposi de lux mincinosi? Dar ei ce sunt, pana la urma, nu cumva tot oligarhi?
Rau ai ajuns, Marchievici, daca reproduci senin DEJECTIILE purtatorului de cuvant ale OLIGARHILOR SOVIETICI, cica „strateg”!!! Poate STRATEG COMINTERN legendat ca ILEGAL in SUA!!! Blocarea conturilor si proprietatilor AGENTILOR KGB/GRU/PCUS legendati ca OLIGARHI pastratori in CUSTODIE INTERNA si EXTERNA a TRILIOANELOR Comintern administrate de CRIMINALUL CONTRA UMANITATII Rasputin
a creat mari probleme de LICHIDITATE IMPERIULUI COLONIAL BOLSEVIC!!! Mi-e greu sa apreciez sustinerea ILEGALULUI SOVIETIC cum ca
NU TOTI OLIGARHII erau „afaceristi ‘maligni”(in traducere BOLSEVICI!!!), existand printre ei „o multime de afaceristi cinstiti si
antreprenori straluciti”, monstruozitatea sustinerii fiind evidenta si totusi depasita de cealalta MONSTRUOZITATE, COMPARATIA ABJECTA cu „bolsevicii(leninisti!), bolsevicii NAZISTI(hitleristi!) si bolsevicii COMINTERNISTI(maoisti!)”!? Adica TATUCII lui!!!
Sa-ti compari NOUA TARA, DE LEGENDARE, cu IMPERIUL BOLSEVIC ce te-a trimis in misiune sa-l subminezi din interior,iata o ABJECTIE
care TREBUIA TAXATA de Marchievici fara rezerve ideologice!!!
„96 de ruși trecuți pe lista Trezoreriei SUA:)))”:))
Sunt tot borfasi iudeo-rusi care au cate 2-4 cetatenii(a Israelului e obligatoriu)pe langa cetatenia rusa si care au furat Rusia dupa 1991 la blana,numita mafia khazara a lui Eltin
Edward Luttwak ii deplange ca e din acelasi trib,chiar daca s-a nascut la Arad, adica se caineaza ei intre ei ca in Vechiul Testament
Ucraina ar trebui sa beneficieze de banii din confiscari,dar ma tem ca ajung la alti ‘oligarhi”aciuiti prin Occident
În UE nu e permisă intrarea nimănui cu obiecte de igienă personală „Made în Russia”. S-a făcut o listă cât cartea de telefoane cu toate produsele rusești interzise, de la șervețele umede, pastă, periuță de dinți, confecții, încălțăminte, radiouri și până la automobile rusești. Dacă se vine cu produse rusești ele rămân la vamă și se intră în UE gata pregătit pentru nudism indiferent în ce sezon ne aflăm inclusiv fără mașina rusească care devine obiect de contrabandă. Deciziile sunt „Made Unssula15%”. Blocada lui Napoleon împotriva Angliei e un mizilic față de blocada contra rușilor. Am uitat, petrolul au uitat să-l treacă pe listă. Le-a scăpat. Ce să-i faci? Conflictul ăsta trebuie să fie cât mai credibil. Ca pandemia.
deci toti care au averi sînt olgarhi-fact trafic de influenta (mai nou ,loby…)
Am si eu o nedumerire. Toti bogatasii lumii care nu e aliata cu SUA are oligarhi si nu oameni bogati.\
Bogatanii din SUA, a caror multe averi s-au cladit chiar pe jefuirea bogatiilor altor tari, inclusiv din Rusia, Ukraina sau chiar Romania etc.., nu sunt OLIGARHI? De ce?
Bogatanii SUA care fac averi din productia de arme si comemertul cu acestea, care duc la razboaie pe glob, povocate ca doar armele trebuie consumate si profiturile nu au voie sa scada, nu sunt oligarhi?
M-am cam saturata de acest dublu limbaj al lumii occidentale, fals democrate!!!
Miliardarii n-ar trebui sa existe!
Fascism pur.. Adus la perfecție..
@ clona de la 19:30
„Ucraina ar trebui sa beneficieze de banii din confiscări…”
Care Ucraina, GENIULE, gașca de KhaZari de la Kiev ? Jale’nSky, Șmigăl, Hannah Mailar, Arestovici etc ?
Ăia n-au „dublă cetatenie”, p.r.o.s.t.a.c ? 😂
Măcar nu mai debita t.a.m.p.e.n.i.i sub un nick furat…
O analiză corectă. Nu poți băga la grămadă toți oamenii bogați din Rusia.
@salvamar: așa e, dar olgarhii americani „e” mai buni decât ăia ruși!!! Intrebare: în ce categorie intră oligarhii ucrainieni, care tocmai au împânzit lumea (mai mult) Europa? Mai ales că pinistul de la Kiev tocmai a zis că s-ar putea întâmpla ceva prin țările europene care și nu execută milogelile lui).
@SALVAMAR:Ma asteptam ca tu,un nimeni de ziarist de provincie,cum te prezinti,sa ai mai multa informatie ,dar la modul la care ai pus postarea arati a tarnacop nu a ziarist
SUA are capitalism de 200 de ani,Rusia Nazistului Putin de maxim 30 de ani,un miliardar nu se face intr-o generatie fraiere decat daca fura
@Eduard M😂tZ ot CZern😂witZ s:kopeikarule care mi-ai furat identitatea ,du-te unde a intarcat Putin balaia
@Eduard M🎯tZ ot CZernowitZ 🎯🎯: Asa e fratica, ai dreptate, au capitalism de 200 de ani. Si mai au si vreo 900 de baze militare prin toata lumea unde canta toata ziua numa’ si numa’ psalmi. Ei e oameni buni si milostivi.
„Nici o pedeapsă fără lege !”…
Regulă stabilită de romanii antici cu 2000 de ani în urmă… S.U.A. au început să încalce TOATE legile cu 200 de ani în urmă! „Țara Democrației”, ce ‘la mea…
https://www.youtube.com/watch?v=V4cnOrUqJWg
https://ww7.soap2dayhd.co/film/the-way-back-16062/
(08:49)