Gigantul suedez de mobilă Ikea a anunţat marţi că va retrage din restaurantele sale cu autoservire din 23 de ţări tarte în care autorităţile sanitare chineze au descoperit bacterii care sunt în general dovada unei contaminări cu fecale, relatează AFP, citată de Agerpres.
Ikea a precizat pentru France Presse că a luat această decizie după distrugerea de către autorităţile vamale chineze a 1.800 de prăjituri denumite „chokladkrokant” (o tartă cu migdale, ciocolată, cremă de unt şi caramel), interceptate în noiembrie în portul Shanghai.
Potrivit cotidianului Shanghai Daily, testele au stabilit faptul că aceste tarte conţin „un nivel excesiv de bacterii coliforme”.
Aceste bacterii, în mod normal puţin periculoase pentru consumatori, sunt în general „un indiciu al contaminării cu fecale, chiar dacă nu este întotdeauna cazul”, a explicat pentru AFP un microbiolog din cadrul autorităţii suedeze de securitate alimentară, Mats Lindblad.
Tartele retrase au fost produse de un furnizor suedez, Almondy.
La sfârşitul lui februarie şi începutul lui martie, Ikea a retras de la vânzare chifteluţele comercializate în 25 de ţări, după descoperirea de carne de cal care nu era menţionată pe etichetă.
Produsele alimentare au reprezentat în timpul exerciţiului financiar 2011-2012 (încheiat la sfârşitul lui august) 4,7% din cifra de afaceri a Ikea, cu vânzări de 1,3 miliarde de euro.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.