ILFOV | Berceni – între tradițional și modern

Comuna Berceni, județul Ilfov, a fost gazda un spectacol deosebit, dedicat culturii și tradițiilor populare. Sâmbătă 27 aprilie s-a desfășurat evenimentul „Berceni – între tradițional și modern”. Publicul s-a bucurat de un spectacol muzical, dans tradițional și de prezentare a portului popular și a obiceiurilor românești.

A fost o ocazie foarte bună, atât pentru cei mici cât și pentru cei mari, să vadă sau să revadă portul popular și dansuri tradiționale așa cum s-au născut la sate. Cei prezenți au putut să retrăiască o parte din obiceiurile din trecut care, cu siguranță, vor dăinui peste generații atât cât timp oamenii vor putea să fie parte a tradițiilor și obiceiurilor populare autentice. Participați întotdeauna la astfel de evenimente și bucurați-vă de zile pline de cultură și de frumusețea tradițiilor noastre”, a declarat doamna Alexandrina Niță, directoarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov.

 

„Berceni – între tradițional și modern” îmbină tradiționalul cu modernitatea și își propune să aducă în prim-plan bogăția și diversitatea patrimoniului cultural al comunei Berceni și al județului Ilfov. Evenimentul a evidențiat modul în care tradițiile locale se împletesc armonios cu elemente și inovații moderne aduse de tehnologia zilelor noastre, inspirând tânăra generație să îndrăgească tradițiile și trecutul cultural românesc.

Printre artiștii care au urcat pe scenă se află Smiley, Bibi și formația Azur, care au antrenat publicul și au creat o atmosferă incendiară. Prezentatorii evenimentului au fost Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu. Acest eveniment cultural și-a propus să educe tinerii în spiritul respectului față de tradiție, al dezvoltării culturii rurale și al promovării culturii românești în general.

„Berceni – între tradițional și modern” a fost organizat de Consiliului Județean Ilfov, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov, și Primăria Comunei Berceni. Printre partenerii evenimentului se află EquiPark și producătorul vinului Caii de la Letea.

Evenimentele și activitățile care păstrează tradiția și moștenirea culturală a județului Ilfov, care au rolul de a educa tinerele generații și de a promova valorile autentice, sunt realizate de Consiliul Județean Ilfov, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov, în colaborare cu centrele culturale ilfovene. Eforturile CJCPCTI de a păstra și transmite mai departe moștenirea culturală a județului Ilfov reprezintă o investiție în viitorul unei comunități conectate la rădăcinile sale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

3 Comentarii

  1. in schenghen se blocheaza strazi intregi si sunt „sarbatori” pe strada deja splata cu detergent,
    nu sunt bagati copiii in tarcuri si sa stea cu manutele peste garduri infectate cu patogeni .. scena e direct intr-o deschidere!!!
    iar comertul stradal e in floare si e sigur .. nu cu pestiuc cu arsenic,plumb si mercur..
    in unele cazuri si in schenghen se vinde carne lasata in apa sa se ascunda faptul ca e veche , legume si fructe injectate cu apa(pepeni,rosii,…) dar sunt doar in administratia localurilor/mallurilor mafiei (nume „grelee,de neatins de politie,administratie)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.