Verde nesfârșit. Păduri continue. Răcoare și aer curat. Drumul prin Letonia, odată intrat în această țară după prăfuita Lituanie, este ca un moment de odihnă pentru ochii tăi de călător obosit care nu se mai satură să respire aerul curat, în scurtele popasuri de la marginea pădurilor nesfârșite.
Așa este. Letonia, care are o populație de puțin peste două milioane de locuitori, se bucură, procentual vorbind, de cele mai întinse suprafețe împădurite dintre toate țările europene, iar asta se vede și din fuga autocarului. Mai ales, se vede imediat că pădurile Letoniei sunt îngrijite. Când și când, la margine de drum, observi puncte de grupare de unde pădurarii și muncitorii forestieri pleacă să îngrijească această comoară de neprețuit a țării.
Dacă tot am vorbit de drum, merită spus că, la fel ca lituanienii, nici letonii nu se bucură de prea mulți kilometri de autostradă. La ce trafic redus au, nici nu cred că au nevoie. Minute întregi, autocarul nu întâlnește nicio mașină, nici pe banda noastră, nici din sens opus. Cred că e o plăcere să conduci, mai ales că, or avea ele doar două benzi, dar șoselele sunt foarte bine îngrijite.
Dacă tot am adus vorba din nou despre șosele, merită precizat că pentru letoni, de fapt, pentru toți balticii, Passatul de zi cu zi al lor e Volvo 60, neapărat break, semn că oamenii acelor părți de lume sunt interesați mai mult de trăinicia și utilitatea lucrurilor și mai puțin de fițele etalării unei bunăstări de multe ori nemeritate, la care se dedau mulți conaționali de-ai mei.
Și mai trebuie spus că, spre deosebire de România, și în Lituania, și în Letonia, și în Estonia despre care voi povesti săptămâna viitoare, mașinile sunt cel mai probabil la mâna a treia, nici măcar la a doua, fiind mai vechi decât cele ale românilor noștri. Și cum am spus mai sus, în marea lor majoritate, suedeze. Nu e de mirare.
La fel cum nu e de mirare când aflăm de la ghidul local că Letonia nu prea e interesată de construcția de autostrăzi, pentru că dorește să limiteze la maxim intervenția asupra naturii, asupra pădurilor în special, inclusiv prin evitarea, pe cât se poate, a hașurării țării cu drumuri de mare capacitate. Și mai aflăm că economia Letoniei este orientată masiv spre domenii de viitor, precum informatica de performanță, robotica și cercetarea tehnologică aplicată, toate, aducătoare de profit consistent.
Tot ca un obicei al zonei țărilor baltice, nici casele din satele Letoniei nu au garduri. Dacă, așa cum vă povesteam acum două săptămâni, în Lituania, doar unele erau străjuite de copaci, restul nici măcar atât, aici aproape toate gospodăriile sunt înconjurate de molizi sau mesteceni binecuvântați de aerul curat și străjuiți de sus de norii vălătuciți de vânturile Mării Baltice, nori care te îndeamnă să ghicește povești nespuse ori povești uitate, despre vremurile când în Letonia trăiau triburile de latvi sau mai târziu, când a fost ocupată de poloni și lituanieni sau despre perioada neagră a anilor în care a făcut parte din URSS.
Probabil că multe au fost păcatele rușilor și în această țară, dacă, după restaurarea independenței din 1991, guvernul local a retras cetățenia sovieticilor care nu au putut dovedi că fac parte din familii ale cărtor trei generații s-au născut pe teritoriul leton, după care i-a trimis peste graniță la ei, în Rusia. Oricum, au rămas destui și aici, cam 20 % din populație fiind ruși care profită și ei de binefacerile Uniunii Europene.
Acum, însă, letonii sunt independenți și își văd de bunăstarea lor pe care și-o construiesc cu îndrăzneală, adoptând politici ale viitorului, dar făcând ca interesul național să primeze.
Cel mai bine, acest lucru se vede din absența marilor lanțuri europene de retail. În afară de Lidl, pe care îl găsești din Florida și până la Moscova, și de Spaar, din Austria, rețele care au prezențe limitate pe piața zonală, la fel ca în celelalte două țări baltice, regulile jocului le fac rețele comerciale autohtone, cum ar fi Yoy, Maxima, Rimi Hiper, Mego sau LaTS. Bravo lor!
Asta am văzut mai ales în Riga, acolo unde am descoperit în primul rând un oraș care te ademenește cu liniștea și parfumul său de ev mediu târziu, și care amintește de vechile legături comerciale cu Liga Hanseatică. Străzile, cu drumul lor întortocheat, te duc spre un centru plin de terase și restaurante, zonă turistică puțin populată. Până la urmă, Letonia nu este o țintă pentru vizitatorii străini, cine știe de ce, poate distanța, poate frigul, nu știu.
Fețele oamenilor par liniștite. Letonii sunt mai veseli și mai joviali ca lituanienii cei încruntați și bosumflați fără motiv. Stând la o cafea pe o terasă, și intrând în vorbă cu o pereche de letoni, aflu că ei vizitaseră deja România. Fuseseră în București, binențeles, în Centrul Vechi, în Brașov, în Cluj și în Maramureș. Și le-a plăcut foarte mult. Le-am răspuns zâmbind că, dacă acum suntem noi la ei, atunci putem spune că scorul este unu la unu, și nu e rău deloc. Ei află despre noi, noi, despre ei și așa se croiește lumea asta, prin călătorii nesfârșite și prin povești adunate de peste tot.
Terminând cafeaua, mergem să intrăm în câteva magazine. Așa am ajuns să intru într-un magazin de spirtoase, loc din care am cumpărat o sticlă de vodkă Moskovskaya. Nu mai văzusem așa ceva din 1977 și tocmai de aceea, când am ajuns acasă, la București, i-am spus soției să o ascundă și să nu mi-o dea decât pe 5 decembrie, de ziua mea.
Curios că se află la vânzare așa ceva, l-am întrebat pe vânzătorul care era și proprietarul magazinului cum de se poate asta, gândind că mărfurile din Rusia sunt supuse embargoului. Mi-a spus că Moskovskaya s-a produs dintotdeauna în Letonia. L-am crezut, pentru că, în anii ’70, când se importa și la noi, pe etichetă scria Made in URSS, nu Made in Letonia, Bielorusia, Moldova sau mai știu eu ce altă republică sovietică. Știți povestea, pantoful stâng se făcea în Uzbekistan, pantoful drept se făcea la Minsk, iar pe etichetă scria URSS.
Ilie Stoian: În Lituania, trebuie să știi rusa ca să te înțelegi cu ucrainenii
Spunându-i că, până în 1980, în România se importa din URSS Ruskaya, Stolichnaya, Moskovskaya și Krepkaya, l-am întrebat cum de s-a făcut că Letonia păstrează marca, drept pentru care vânzătorul mi-a dat o mică lecție de comerț: ”Dacă marca e cunoscută, de ce să nu o folosim, mai ales că noi, letonii, am produs această vodkă!? Ce dacă amintește de Moscova? Bem, ne simțim bine și facem bani!” Corect, am spus eu, bucuros că am putut să cumpăr așa ceva. Am mulțumit, am spus „la revedere!“ și am plecat mai departe, spre faleza fluviului Daugava care taie în două capitala Letoniei.
De acolo, de pe valeză, vezi pe celălalt mal orașul nou. Acolo se fac banii, acolo, unde începe să se ridice un centru de afaceri ai cărui zgârie-nori care încep să se adune an de an îți sugerează dinamica dezvoltării acestei țări și, mai ales, îți spun că letonii vor dori să rivalizeze curând cu estonienii, în privința volumului de afaceri și a profitului realizat.
Se lasă seara. Ești obosit, dar liniștit și bucuros că ai vizitat, chair și în fugă, o țară de la care ai ce învăța. Te îndrepți spre hotel, gândind că poezia verde a pădurilor rimează, iată, cu poezia la fel de verde, dar mult mai cinică, a banilor care se adună, se adună, se adună…
Adormi cu acest gând, așteptând dimineața care te va duce spre Estonia, cea mai bogată dintre cele trei țări baltice.
Letonii au fost printre cei mai ardenti revolutionari ai lui Lenin.Si printre cei mai asasini.Poate ai aflat de Divizia de puscasi letoni. Nu se lauda cu ea pe acolo ? Asa ca nu o tot da cu rusii.
O tara care i-a expulzat pe salbatici. Bravo lor, letonilor. La noi cozile de topor Gusa, Simion, Shoshoaca ar fi in stare sa-i invite ca oaspeti de onoare.
MAE a declarat că-l va expulza în neant pe tibi1. Motivul? Trădător pupător de băs american. Îl loc de cătușe i se vor da câteva cărți ale lui Dostoievski, Pilniak și Belîi.
Letonii o natie cu alte repere morale. Ei sunt mai patrioti in a si valorifica resursele si oamenii. La noi totul pe coruptie, hotie si multa minciuna. Nici noi nu avem nevoie decat de doua autostrazi, una est – vest Constanta- Oradea, alta nord – sud Giurgiu- Suceava. In rest doar drumuri expres bine intretinute si semnalizate.
Ce legatura are nedefrisarea salbatica a padurilor cu constructia de autostrazi care e vitala in Lumea de azi? Sa fie oare o pledoarie pentru politica criminala de dupa 1989 in ce priveste INFRASTRUCTURA Romaniei? Nu RUSII au urgisit popoarele URSS, ci bolsevicii lui Lenin si Stalin!!! Postacul „a” pare sa cunoasca din istoria bolsevismului rolul GARZII personale letone a lui Lenin, dar niciodata nu
a dezvoltat tematica…Erau FOSTI letoni!!! Cruzimea lor s-a datorat spalarii ideologice pe creiere!!!
Letonia, Lituania, Polonia, Estonia, Romania victime ale intelegerii dintre doi criminali Hitler si Stalin, sunt acum aparate de ticalosii salbatici de la rasarit prin apartenenta la NATO. In NATO principala forta o constituie USA careia trebuie sa-i multumim pentru protectie.
S-a dus vremea expulzarilor savarsite de criminalii bolshevici din anii 40-50. Zeci de mii de oameni romani din Basarabia si restul Romaniei au fost trimisi la munca fortata in Siberia fara nici o vina.
Unii știu să prețuiască și să valorifice cu ce au fost înzestrați de natură,ai noștri situîndu-se la polul opus.Bun acest jurnal de călătorie care poate va deschide ochii și mintea unora care sunt la butoanele României de atîta vreme și nu fac nimic pentru ea !
@ tibi1….Sunt absolut sigur că pe vremuri nu l – ai înjurat pe Hitler…Cat despre tari aparate de americani, asta e mentalitate de sluga puturoasa. Dar hoatza.
Pe timpuri mai vechi hoarde de suedezi, Polonia, lituanieni invadau adesea Rusia, ajunseseră până în Crimeea. Atunci erau rai fiindcă puteau, acum nu mai pot și d – aia au devenit pașnici…Apropo…prin 1939 Churchill trimitea telegrama de felicitare lui Stalin pentru că acesta a ocupat Țările baltice înaintea lui Hitler….Altminteri, Basarabia, țările baltice au fost în mod legal la URSS prin convenția de pace de la Paris 1947 după încheierea WW2…Pactul Ribbentrop Molotov nu are treabă în chestiune. Acest Pact a fost hulit de comuniștii din epoca fiindcă a creat confuzie și de militaristi occidentali invidioși pe Stalin că acesta a spart Coaliția Anticomintern din 1936.
Injur orice dictator, pe Putin mai ales in momentul acesta dar si eventuali nemernici care tind sa devina ca Dragnea.
@tichie1, tarile enumerate de tine sunt victime ale intelegerilor dintre Stalin si marii criminali Churchill si Roosevelt iar romanii sunt cunoscuti peste tot ca TRADATORI. Asa sunteti voi absolventii de Fane Gheorghiu, scuipati unde ieri ati lins. 🤮
Excelent articol de calatorie . Este imbucurator sa afli ca mai exista si tari si popoare normale . Romania n-a putut sa aplice pct. 8 de la Timisoara , iar gunoaiele care au ramas la butoane , au distrus-o economic si moral .
Bunicu cand pleca de acasa, lasa un semn la poarta sa se stie ca nu e nimeni acasa. Acum avem lumini automate cand plecam in concediu.. o sa ajunga diversitatea si minoritarii si in letonia. ca doar is in ue.
@tibi1 Ne-am fi gandit la chestia cu „recunostiinta” fata de SUA daca nu am plati o „taxa de protectie” consistenta de ordinul zecilor de miliarde de USD.
Asta cu „dragostea” marilor puteri, fie ele Rusia, USA sau altele, fata de tarile mici este de un ridicol absolut, nu are rost sa va complaceti in ea.
Platim acum taxa de protectie americanilor in bani contra arme. In 1940 am platit cu bucati din trupul tarii: Basarabia, Bucovina, o treime din Transilvania, Cadrilaterul, tinutul Herta contra…nimic
Ma bucur pentru Dl Stoian ca a retrait nostalgic frumoasele vremuri ale anilor 1970 cand Ceausescu era pe val cu FARSA „dizidentei” fatza de URSS, in timp ce in Romania curgea votca Moskowskaja in…valuri!!! Legaturile Securitate si CI cu KGB si GRU au fost in acei ani mai stranse ca oricand, iar comertul cu URSS duduia, inclusiv prin transfer de tehnologii SUA/occidentale in trecere pe la noi!!!
Letonia fara Rusia a prosperat.
@tibi 1…Ti – am spus că sunt sigur că nu l – ai înjurat pe Hitler dar sunt sigur si că l – ai adulat…Basarabia a fost după 1500 la Otomani vreo 300 de ani…care la 1812 au plătit cu ea înfrângerea in fața Rusiei..In 1918 v -o da Lenin gratis, in schimbul recunoașterii URSS și a asigurării că nu băgați baze militare străine în ea… Până la urmă ați luat Basarabia cu forța și ați recunoscut și URSS, mai apoi iar ați omorât 1 milion de romani ca să pierdeti Basarabia definitiv…Daca nu va fi Război în zonă oricum in maxim 20 de ani americanii vor pleca și iar veți schelălăi. Rusia va rămâne unde este de 1.000 de ani. Rusia și – a jertfit soldații și pentru România. Dar niciodată invers. Nu am nicio treabă cu Rusia dar nu suport minciuna, ipocrizia și ticăloșia. Întotdeauna am trăit bine numai prin forța proprie.
Dl Stoian și o grămadă de comentatori merg ca fraierii după fentă… așa-i când ești ignorant!
Țările Baltice și-au defrișat 25% din păduri în ultimii 4 ani din cauza progresismului de care au dat dovadă conducătorii lor slugoi, iar economia din perioada sovietică, ce funcționa foarte bine, și-au distrus-o după 1990.
Deci mai ușor cu pădurile înverzite, fiindcă dacă o țin tot așa în 10 ani va fi stepă!
Încă n-am văZut ce datorie externă are Letonia, măR🤣g …
Dl Stoian este fabulos: a reusit sa mi faca simpatici pe lituanieni si antipatici (probabil fara nicio vina decat ca i-a laudat) pe letoni.
(uite cine imbata poporul..sovietic!)
„Știți povestea, pantoful stâng se făcea în Uzbekistan, pantoful drept se făcea la Minsk, iar pe etichetă scria URSS.”
o dam la pace cu Stoian:
in URSS nu s-au fabricat prezervative!
„pentru că, în anii ’70, când se importa și la noi”
Ilie Stoian (n. 5 decembrie 1959, Comuna Gratia, Teleorman), este un muzician, compozitor, interpret și jurnalist român.
-si noi stim sa trisham:
maxtor nu a mai vazut Havana Club originala din ’82!
(nu o recomandam copiilor;poa’ sa admire sticla,culoarea da’ sa nu o miroasa;
poa sa miroasa da’ sa nu puna pe limba)
VIDEO Ilie Stoian, coleg de scenă cu Mădălina Manole în anii ’80: “Se pare că suferea de cancer”.
-va vom strange mana candva
ca si cum am da mana cu Mădălina -canceru nu e contagios.
@axon:
Spui numai prostii. Churchill nu avea cum sa trimita in 1939 o telegrama de felicitare lui Stalin pentru ocuparea tarilor baltice, pentru simplu motiv ca acestea au fost ocupate in 1940, nu 1939. Nu ai aprofundat, la colhozul unde ti-ai facut alfabtizarea, istoria PCUS, cursul scurt.
Redactiei:
De ce comentariul in care vorbesc de situatia Basarabiei este respins automat? Cumva pentru a face loc aberatiilor lui axon?