Iliescu către Gîdea: să caute banii mai aproape de A3

Ion Iliescu

Intervenție mai mult decât suprinzătoare a lui Ion Iliescu în spațiul public. După ani și ani de liniște, fostul președinte transmite un mesaj către Mihai Gâdea după ce acesta a abordat, în emisiunea sa, teme legate de Revoluția din 1989 și executarea cuplului Nicolae și Elena Ceaușescu. „Îl dezamăgesc pe domnul Gâdea: banii ăia despre care vorbesc invitații săi nu sunt la mine. Dar poate să încerce la o adresă mai aproape de A 3. Dacă îl interesează subiectul cu adevărat…”, transmite Ion Iliescu.

Iată declarația fostului ocupant al fotoliului de la Cotroceni, postată pe blogul său:
”Mă uit, cu nedumerire, la spectacolul oferit de A 3 seară de seară, și nu înțeleg ce vrea să transmită, prin invitații săi la emisiunea ”Sinteza Zilei”, domnul Mihai Gâdea. O fi o racordare la conținutul noii revoluții culturale, aud că-i zice ”cancel culture”, ”cultura anihilării”. O fi o încercare de reanimare a audienței. Nu am cum ști, și, să fiu onest, nici nu țin să știu prea multe despre acest tip de politică editorială.Nu aș fi reacționat public dacă, folosind această ocazie, emisiunea nu ar fi încercat să anuleze adevărul despre evenimente din timpul și imediat de după schimbarea de regim din decembrie 1989. Și, discret, lucrurile se îndreaptă către ”Noi? Nu știm nimic despre banii lui Ceaușescu! Poate Iliescu, el i-a luat!”

La 22 decembrie 1989 s-a schimbat un sistem politic, totalitar, opresiv, care eșuase în a oferi o viață decentă, și demnă, românilor. Nu s-a dizolvat un stat. Banii statului au fost administrați de exact aceleași instituții care îi administrează și acum. Nu sunt administrați de Iohannis, cum nu au fost administrați nici de mine, nici de Emil Constantinescu sau de Traian Băsescu. Există BNR, există Minister de Finanțe.

Faptul că acest maraton de emisiuni a început cu interviul dat presei românești, până la urmă de stat, fiind vorba despre televiziunea publică, de generalul Pacepa, mă face să mă gândesc că toată povestea asta este expresia unui soi de răfuială între rămășițele unor grupări din fostele servicii de securitate. Treaba lor, are cine să judece lucrurile astea, și să țină lucrurile sub control. Din păcate, acum se discută despre banii negri ai serviciilor secrete din epocă, bani care nu au fost sub controlul formal al statului. Era bine să se fi putut face transparente aceste lucruri. Dar unde sunt ele transparente?

Îl dezamăgesc pe domnul Gâdea: banii ăia despre care vorbesc invitații săi nu sunt la mine. Dar poate să încerce la o adresă mai aproape de A 3. Dacă îl interesează subiectul cu adevărat…”, transmite Ion Iliescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 35
Author

46 de Comentarii

  1. Uraaa! A-nviat mumia! Nu-i vorba ca Latrina 3 a luat-o razna. In goana dupa rating, Gadea nu mai stie ce subiect sa nascoceasca. Pe cine mai intereseaza Nicu, Leana si neamurile lor? emisiunea trebuia difuzata la Antena Stars, intre doua reclama la koorve si Spy-news.

  2. Corect nea Ioane, să-i caute la nenorocitul de Voiculescu…!..securiciul de la dunărea, un criminal odios…morții mă-tii de cretin comunist!!..
    Cat despre cretini asta de gâdea sa auzim de el la 40 de zile…amin…aleluia..

  3. Adică la Dan Voiculescu, directorul Crescent sau cum se numea întreprinderea aia de comerț exterior? Noroc că ne spune Iliescu că noi nu ne-am fi gândit.

  4. Nu se vorbeste asa despre un senior, un nonagenar. Ar trebui sa ai mai mult respect. Sa stii ca si viata este un dar pe care doar unii il primesc. Psalmul 138 sau 139 la altii…16 Cele nelucrate ale mele le-au cunoscut ochii Tăi şi în cartea Ta toate se vor scrie;

  5. iata ca tataru asta spurcat va bagat CAPITALISMU pan lovitura de stat 1989 bagata tot de el si neamu lui de tatari spurcati de ilfov si teleorman, dupace patunci de 10 ani infometa tara pan CAPITALISM.

    Tatarii astia negri si cu gropi in fatza, pusi acolo de turci sa jefuiasca tara sa plateasca BIRUL, trimeteau toata productia tarii spre vest, in trenuri marfa, zilnic, cu vagoane ce nu se mai terminau. Si tataru asta spurcat, iliescul, va spunea ca aia e communism, care tre sa fie rau. ALeagasar cenusa de neamu vostru de tatari de ilfov si teleorman.

    Dobrogea, Moldova si Ardealul tre sa ridice granita la tatari, sa nu mai intre fara viza si pasaport. Tataru de teleorman tine Dobrogea, Moldova si Ardealul, ca sa aibe de unde fura. Ba strambilor, nu va uita nici Serbia, Siria si Afganistan, ardevar focu de blestemati.

  6. Se stie/se cunoaste cam cu cate milioane coco s-a infruptat Varanul din conturile B, din contul Dunarea si altele,vorba cipriotului: Tiritela tela pe miristela mela
    Astazi da televiziune la tot cartierul si are si un partid paduche,sub blana PSD
    Deja e istorie cu jaful banilor statului, au fost atati compromisi care s-au infruptat din banii conturilor Securitatii incat lista poate fi citita doar in Biserica
    In aceasta chestiune Iliescu are dreptate

  7. @rusine Ha Ha: ” seniorul ” pe care-l pupi tu in cur este ” liber cugetator „, anticrestin si criminal. Lasa psalmii. Limiteaza-te ca documentele Congresului al XIV-lea.

  8. Respect Iliescu. Primul Președinte!

    …Și ultimul, fiindcă cei de după el nu merită titlul.

  9. Poate a trecut perioada aceea de „secretizare” și avem norocul să aflăm de la un om în viață o parte din adevăr. Eu zic să trăiască cât mai mult că așa avem o mărturie.
    La mai multe domnule Iliescu!

  10. Gadea ar putea sa caute banii fostei Securitati chiar in conturile sale, ca din ei a fost platit atata amar de ani. Ca doar Varanul nu si-a facut imperiul media cu bani din bisnita la turci.

  11. Bravo domnule Iliescu!
    După atâta amar de vreme, ați pus punctul pe „i”!
    De ce v-a trebuit atât de mult timp?

  12. nici usturoi nu a mincat si nici gura nu-i miroase… a avut atitea sanse iliescu sa taca sau sa faca incit ma intreb daca merita atentie. ceea ce spune doar pe jumatate, ca intotdeauna, nu rezolva problema. o scalda ca de obicei pt ca ii este frica sa-si asume! si asta a fost presedinte! vai de tara asta…

  13. Iliescu are alte probleme (pe constiinta!?), nu sunt legate de bani, sunt legate de obsesia lui de putere cu orice pret.
    Pentru asta a sacrificat viitorul tarii!
    Puteam sa fim o tara respectata si de rusi si de vest, nu am fost obligati de nimeni sa ne vindem viitorul pentru voturi, inventia lui Ilici a prins la TOATE partidele, găști de securisti amestecati cu infractori si tradatori.

  14. Bine ca ne spune Iliescu unde sa fie cautati banii Securitatii. Amintiti-va ca Mugur Isarescu a facut parte din comisia care a cautat banii securitatii, in vreme ce era in cardasie cu Dan Voiculescu…Cand JUSTITIA ASTA CURVA SI JEGOASA, CU SPECIMENE CA STEFAN PIZDOL, ILIE IULIAN DRAGOMIR, ANTON PANDREA, GABRIELA BARSAN, ia pantofii, ia excursia, ia Parisul, fu-tu-va mortii mamelor voastre de scursuri care crapati pensii fara sa fi facut nimic bun in viata…NU ATI PAZIT AVUTIA TARII IMPOTENTILOR SI CURVELOR CARE VA ZICETI MAGISTRATI…VA SPUNE ILIESCU UNDE SUNT BANII AIA AI TARII…CA VOI SUNTETI NISTE RAME FARA COLOANA VERTEBRALA…BLESTEMATILOR…FI-V-AR PENSIILE PLATA PENTRU POMANA NEAMULUI VOSTRU! ATI DISTRUS TARA SCURSURILOR! IATA LAURA VICOL CIORBA ALEASA SI EMBLEMA JUSTITIEI INTERLOPE!! CU PREDOIU SI EL MAFIOT CA SI ALINA BICA SI CA ACEASTA OTREAPA A INTERLOPILOR…MI-E DOR DE TINE, FA!!! Asa arata o discutie dintre un interlop si o deputata a mafiei din justitie…MI-E DOR DE TINE, FA! DUCETI-VA LA PUSCARIE TOTI! SCUIPATI PE JUSTITIE CA NU MERITA RESPECT!! CUIB DE TALHARI SI NIMIC MAI MULT! MI-E DOR DE TINE, FA! SI MAI E SI MARITATA PE DEASUPRA!!!

  15. pe banii romanilor, dupa 1989, Ion Iliescu a hranit armate de securisti , hoarde de mineri platiti pentru a ciomagi protestatarii regimului si alte slugi propagandistice in scopul mentinerii la putere. Dezastrul securismelor lui Iliescu a fost perpetuat ulterior de Basescu-Petrov si mentinut de Johannis , armate de securisti tradatori si magistrati aserviti transformand Romania in COLONIE

  16. Fii calm, cu injuraturi nu arati ca esti mai bun decat altii pe care ii judeci. Spui ca-i liber cigetator, ca si cum ar fi terorist, cand de fapt este sincer fata de unul care se declara credincios si URASTE, ia in deradere Creatia lui Dumnezeu si ingaduinta lui Dumnezeu de a trai pana a o anumita varsta. Inca n-ai inteles ca in afara de crime, restul plecam dupa Voia lui Dumnezeu.

  17. De fiecare dată când au fost alegeri cu Iliescu, am traversat pe celălalt trotuar. Sau am preferat să nu aleg răul cel mai mic, vezi anul 2000. Presupunând, totuși, că are dreptate în ceea ce îl privește pe Dan Voiculescu, mă tot întreb de ce nu a fost dibuit „Varanul” de către cel mai „tare” (în ce??) procuror din Ioropa. Evident, Coveși, plecată de la Sibiu și ajunsă la Brucsel după un absolut nemeritat șir de numiri politice. Ultima oară, după un deșănțat acord franco-german. Sau, altfel spus, merde a dat mâna cu
    șaize. Rezultatul a fost, of course, pestilențial! Câh!!

  18. Oare Iliescu recunoaște că n-a fost nici revoluție nici lovitură de stat s-a schimbat decorul, regim zice el.
    „Nu s-a dizolvat un stat [nm la 1989]. Banii statului au fost administrați de exact aceleași instituții care îi administrează și acum.”

  19. Cam putin, tov Iliescu ! Numai Voiculescu ? Mai stoarce-ti mintea si mai da-i pe goarna si pe altii, ca au fost sute, mii sub conducerea ta de „despot luminat”. Spovedeste-te, cat mai ai timp. Tu ai pus semintele ticalosiei din Romania de azi.

  20. In sfirsit ! Tataie, care probabil se simte din ce in ce mai aproape de o „Tirgoviste cereasca” la care sa stea pe banca acuzatiilor, renunta sa ne mai f…reguleze la cap cu „revolutia” si alte cacaturi ! Ii spune, in sfirsit, „schimbarea de regim din decembrie 1989” … In rest … trebuie sa fie cineva cu adevarat oligofren sau cu interese ascunse ca sa-l acuze pe Iliescu de imbogatire ! Nu taica, dileala lui n-a fost banul, a fost puterea, pe care probabil ca intotdeauna si-a dorit-o ! Cred ca e ultramultumit cu vila de protocol, cu facilitatile oferite moca de statul roman si cu babele debile care inca probabil mai vin de ziua lui cu cite un jeg de cozonac ca sa-i ureze „La multi ani !” (prin tot raul pe care l-a facut Romaniei, ramine oricum tot o canalie criminala). In schimb, in jurul lui o multime de banditi de drumul mare au profitat, proliferat si au facut averi imense ! Si inca un lucru, confirmat cu jumatate de gura si de catre aceasta cirpa bolsevica („un soi de răfuială între rămășițele unor grupări din fostele servicii de securitate”) : se pare ca, de multi ani dar puternic in ultimul timp, Securitatea si-a devorat creatorul (PCR-ul) !

  21. Hmm, deci Iliescu stie unde sunt banii din moment ce face aluzie dar nu ne spune…M-am saturat de tot felul de foste cadre de stanga si dreapta, fosti sefi de servicii, generali, consilieri care vorbesc asa cu subinteles…bai eu stiu…daca incep eu sa vorbesc…Pai vorbiti f m in c de lasi ce sunteti daca aveti curaj, daca nu stati naibii in cotetul de gaini.

  22. In cele patru rânduri Domnul Iliescu a spus concret unde se află banii din subiectul lui Gâdea …care cu un tupeu ordinar se gândea(credea ca asa il protejează pe Varan ) dacă nu cumva sunt la Iliescu …

  23. Pocaitul Gadea si toti ortacii fomisti adunati pe langa el de domn Profesor stiu prea bine unde sunt banii securitatii. Chiar si ei ciugulesc lacomi de ani multi din acesti bani cu care-i miluieste stapanul generos. Doar nu da dintr-ai lui!

  24. E greu să-l compari pe Președintele Iliescu cu insignifiantul lector Constantinescu, ticălosul securist Băsescu sau ghiolbanul imobiliar Johannis.

    (Apropo, el e vaccinat ?)

  25. De 30 de ani o armată de procurori și alta de presari se tot screme să demaște marile crime ale lui Iliescu – și degeaba.

    Sau sunt prea proști, sau minciuna are picioarele prea scurte ?

  26. Nea Nelu l-a facut de rahat pe Gadea. Sluga Varanului minte fara rusine (mai zice si ca este popa papistash) la ordinul securistilor. Banii tarii lasati de Ceausescu au fost ciorditi la greu si apoi inmultiti de securisti si de lacheii lor de incredere. Zecile de mii de vile si proprietati de lux de pe intinsul tarii sunt facute in proportie de 90% cu acesti bani furati. Ca sa nu mai amintim de resedintele din afara tarii ale acestor imbuibati. Mare lucru nu se poate face. Dau coltul batranii securisti, vin la rand fii si nepotii.

  27. Lovitura de maestru, totusi (ne place sau nu Iliescu, iar a nimerit-o , la fel a fost si cu „prostanacul). Sa vedem cum „joaca” A3 „cartea” asta. Tace si sapa (in subiect), sau sapa si apoi tace (sau nu) ….Intr-un fel sau altul A3 va raspunde : a.) cu argumente sau …b.)tacind. Curind tre’ sa apara/vedem episodul 2 (doi) !(?)

  28. Iliescule.ai inceput SA complotezi alaturi de magureanu din 1973.crezi CA faci istorie.ti-o sterg.impostor de 3 lei.

  29. Stiu totul despre lovitura de stat din 1989.despre asasinatul de la balotesti 1995(iliescu+magureanu+altii),asasinarea lui costinas,Sasha disic,Timisoara,mizeria din romania.

  30. În Piața Universității încă mai miroase a urină, după 31 de ani ☹️

  31. Nu ma mai uit la ei si nici la alții, de multă vreme. Presa NU E LIBERĂ, ci a ajuns o „curvă tăvălită” de sistemul ticăloşit. Şi gurile lor trebuie să „mănâncă o pâine”… Pomanagii vânduți celor care dau mai mult, limbi minicinoase, pupătoare de „sistem”, scuipătoare de uri, de discriminate impotriva celor care n-au primit in trupul lor „serul obedienței”… Bine că ne-a deschis Dumnezeu ochii şi ne-a dat claritate minților noastre pentru a înțelege ce e adevăr si ce e minciuna in gurile lor…Eu doar atât spun: banii nemunciți, ori furați, ori dobândiți mişeleşte, necazuri vor aduce celor care au avut mână lungă, dar şi urmaşilor-urmaşilor lor!

  32. Latrina 3 lovește din nou…
    In lipsa de subiecte pastorul inventează altele…
    Ce ti- e și cu ratingul asta…
    Ar face absolut orice pt el…
    Sictir…

  33. Stapanii lui gadea i-au impus sa abata atentia de la ce se intampla de fapt, fascismul care se instaureaza astazi…antena 3, vandutilor, s-a dus ratingul in cap, noroc cu banii lui soros

  34. Doamne, n-am crezut ca jigodia asta are atatia pupatori in cur! Da` nostalgici mai sunteti, bre! Cand o crapa, sa-l impaiati, ca pe Lenin.

  35. saracul cinstit,bolnav de putere uita sa spuna care este TICALOSUL TRADATOR care impreuna cu gasca au declansat DISTRUGEREA ROMANIEI ? esti mandru?preacinstitule!

  36. in 1989 grupul la bilderbergson a preluat tara.
    Iliescu era si el o emblema.
    aici Mosul stie ce zice.

  37. sa comanzi uciderea atator tineri, apoi sa fii ales 3 mandate, sa distrugi economia, sa bagi tara in datorii si sa ai atatia pupatori in dos, asta numai in tara mioritei se poate!
    Ne mananca vulturii cat de curand, pacat de tinutul asta.

  38. D-le iliescu !
    Nu despre banii aia era vorba….se vede ca nu va convine…
    Trebuie sa admiteti, vreti nu vreti ca ati gresit grav….O sa ne spuneti ca asta este capitalismul si ASTA E…Nu este chiar asa, EXISTA SI ALT FEL DE CAPITALISM….De fapt, o lunga perioada am crezut, ca atita s-a putut, dar mi-am dat seama CA DE FAPT CEEA CE S-A FACUT S-A FACUT INTENTIONAT….

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.