Ion Iliescu are o primă reacţie, pe blogul său, după ce a fost pus sub învinuire în Dosarul Mineriadei din iunie 1990. Fostul preşedinte spune de ce a ales să nu facă declarații publice cu privire la inculparea.
„Ce au prezentat-sau vor să prezinte-televiziunile de știri, sau televiziunea publică, sunt materiale de arhivă. Ca urmare ele pot fi prezentate doar abuziv drept răspunsul meu la reluarea cercetărilor într-un dosar ce privește evenimente din urmă cu 26 de ani. Oricum poziția mea față de acele evenimente nu s-a schimbat în acest timp, ea este publică, și bazată pe fapte concrete, nu pe fanteziile unora sau altora”, a scris Iliescu.
Nu consider sănătos, nici pentru actul de justiție, nici pentru viața politică, transformarea lor în spectacol mediatic
„Aș dori ca, atunci când astfel de materiale sunt reluate, respectivele instituții de presă să facă precizările de rigoare în legătură cu momentul, și contextul, în care s-au realizat acele înregistrări, sau emisiuni în direct, pentru corecta informare a publicului. Nu consider sănătos, nici pentru actul de justiție, nici pentru viața politică, transformarea lor în spectacol mediatic. Ca urmare nu am intenția să fiu actor în acest spectacol”, a mai spus Iliescu.