Conflictul de la filiala din Constanţa a PDL va fi tranşat în Comisia de statut, etică şi litigiu a partidului, a anunţat vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur.
La rândul său, Elena Udrea a spus că ambele tabere din filiala Constanţa a PDL vor trebui să respecte decizia pe care o va lua comisia.
Elena Udrea a anunţat că decizia definitivă privind conflictul din PDL Constanţa urmează să fie luată în Comisia de statut. „Se procedează statutar. Contestaţia va fi analizată de Comisia pentru etică şi litigii, după care ambele părţi îşi vor subordona toate acţiunile viitoare deciziei acestei comisii”, a declarat Elena Udrea.
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului a evitat să-şi exprime poziţia personală faţă de conflict pentru a nu se antepronunţa înaintea deciziei comisiei. „Am o opinie personală, dar nu mi-o exprim până nu se pronunţă comisia”, a motivat ministrul.
Sâmbătă, înaintea Consiliului de Coordonare Judeţean al PDL, urma să se dezbată contestaţia preşedintelui organizaţiei judeţele a partidului, senatorul Mircea Banias, împotriva alegerii deputatei Maria Stavrositu în funcţia de preşedinte al organizaţiei municipiului Constanţa.
Reprezentanţii celor două tabere, strânşi în faţa Casei de Cultură, au fost la un pas de a se lua la bătaie. După ce tabăra lui Mircea Banias a vrut să îi împiedice să intre în clădire pe reprezentanţii lui Stavrositu, în faţa Casei de Cultură a izbucnit un adevărat scandal.
Miza o reprezintă procentul de 45% din voturile pe care organizaţia municipală le are la votul pentru organizaţia judeţeană.