(FOTO) Imnul național, interpretat de Nicolae Voiculeț, la Crucea Eroilor

Deșteaptă-te, române!” s-a auzit miercuri, 29 iulie 2020, de Ziua Imnului Național al României, la Crucea Eroilor de pe Muntele Caraiman, în interpretarea a 40 de artiști conduși de naistul Nicolae Voiculeț.

(FOTO) Imnul național, interpretat de Nicolae Voiculeț, la Crucea Eroilor

Deșteaptă-te, române!” s-a auzit miercuri, 29 iulie 2020, de Ziua Imnului Național al României, la Crucea Eroilor de pe Muntele Caraiman, în interpretarea a 40 de artiști conduși de naistul Nicolae Voiculeț.

Deșteaptă-te, române!” s-a auzit miercuri, 29 iulie 2020, de Ziua Imnului Național al României, la Crucea Eroilor de pe Muntele Caraiman, în interpretarea a 40 de artiști conduși de naistul Nicolae Voiculeț. Proiectul „Ziua Imnului Național în sunetele naiului românesc”, susținut de Institutul Cultural Român, și-a propus promovarea identității și a marilor valori naționale, a patrimoniului românesc, precum și trezirea conștiinței neamului, cinstirea eroilor și a celor care au apărat în lupte România.

În toate concertele mele cânt Imnul României cu lacrimi în ochi, dar cu o mare speranță și onoare. Acum îl voi cânta peste întreaga Românie, de la cea mai înaltă cruce din lume. Pentru mine, Imnul Național nu este un simplu cântec care se intonează doar pentru a marca niște momente, el este o rugăciune în memoria celor care și-au dat viața pentru România și un imn al demnității neamului românesc, este un îndemn pentru cei care vor să apere acestă țară și să o cinstescă. Vă aștept să cântăm cu toții într-un glas, peste întreaga Românie, imnul nostru național!”, afirmă naistul Nicolae Voiculeț.

Deșteaptă-te, române!”, imnul naţional al României, își are originea în poemul patriotic „Un răsunet”, scris de Andrei Mureşanu, și a fost publicat pentru prima dată în numărul 25 din 21 iunie 1848 al suplimentului „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”. Poemul a fost inspirat dintr-o melodie culeasă de Anton Pann. Pe 29 iulie 1848, „Deșteaptă-te, române!” a fost intonat oficial pentru prima dată, în cadrul unei manifestări organizate în Grădina Publică din Râmnicu Vâlcea, în prezent Parcul Zăvoi, la iniţiativa domnitorului Ştirbei Vodă. După Revoluția din 1989, „Deșteaptă-te, române!” a fost ales imn naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991, iar Ziua Imnului Naţional al României a fost instituită în anul 1998, prin Legea nr. 99/1998.

Crucea Eroilor de pe Muntele Caraiman, denumită oficial Crucea comemorativă a eroilor români din Primul Război Mondial, este un monument istoric situat în Munții Bucegi. Acesta este de forma unei cruci latine, având o înălțime de 39,3 metri și a fost construit între anii 1924-1928 în apropiere de Vârful Caraiman, la altitudinea de 2291 m, pentru a cinsti memoria celor 30.000 de militari români căzuți în luptele de pe Valea Prahovei, în Primul Război Mondial. În anul 2013, acest monument a fost desemnat, de către Guinness World Records, ca fiind cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan.

Nicolae Voiculeț, un virtuoz al naiului, este dirijor, coordonator muzical și producător. Pentru a promova cultura naţională şi spre a împărtăşi din misticismul naiului, Nicolae Voiculeţ susține că a înfiinţat, în urmă cu peste douăzeci de ani, în SUA, la Chicago, prima şcoală de nai din America de Nord. Aici a pregătit elevi să comunice în limbajul universal al naiului. Dragostea pentru pedagogie a moştenit-o de la profesorul său, Gheorghe Zamfir. A făcut cunoscută tradiţia poporului său  în sute de concerte, în diverse colţuri ale lumii. A colaborat cu orchestre filarmonice din Viena, Stockholm, Praga, Bucureşti şi Boston, a avut evoluţii artistice în lumea arabă, dar şi în Japonia, America de Nord şi America de Sud.

 

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. Domnilor, cu tristețe spun (că și eu ascult imnul României cu lacrimi în ochi), am plecat din România, peste ocean, pentru că românii nu se mai deșteaptă. Lăudabilă inițiativa domnului Voiculeț dar e inutilă.
    De le-ar cînta niște manele??? Ei asta ar fi altceva… De-ar fi prezent și-un bășinescu sau berbecali, sau alte nulități promovate pe post de guru național, atunci să vezi ce guleai s-ar încinge…
    Nu mi-e rușine de strămoșii mei, chiar mă mîndresc cu ei, dar mi se face greață de cei care trăiesc în prezent în România și acceptă toate mizeriile și lăturile care se varsă-n capul lor. Românii actuali sunt ca o turmă de oi și la ei nu explodează niciodată mămăliga. Acceptă toate mizeriile impuse de toate guvernele astea idioate care se tot perindă…
    Nu mai vorbesc de caricaturile de președinți pe care i-a avut și-i tot are România. Iar serviciile noastre, sunt slugile ălora din afară… de propriul neam nu-i doare nici măcar la țavă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.