SF Politic – Împăratul Japoniei a plătit taxiul lui Klaus Iohannis dus-întors

Serviciile secrete japoneze l-au informat pe Împăratul Japoniei, în prealabil și în mare secret, că, din păcate, Klaus Iohannis nu-și poate plăti taxiul dus-întors din România în Japonia. De fapt, Klaus Iohannis nu are bani de taxi așa că tocmai de aceea el nu cutreieră România să vadă cu ochii lui cum o duc românii, să fie alături de necazurile lor și să-i ajute atunci când le este greu. Așa că Împăratul Japoniei a plătit taxiul lui Klaus Iohannis dus-întors, din România în Japonia și invers. Asta e povestea, fără înflorituri, fără metafore sus-puse, fără ditirambice înjghebări ficționale, fără ifose de scriitor sfârșit în mediocritate și acrit de neșansă așa cum sunt mulți dintre așa-zișii scriitori care umplu până la refuz, anonimi și tembeli, rubricile virtuale de comentarii sictiristice, funambulești și prostești. Dar lasă prostiile astea. Personajele politice sunt trecătoare și neimportante în Universul Vălurit. Poate că tu ești important în Universul Vălurit. Un om, o amprentă genetică pe Lună, pe Marte, pe Venus, poate. Sau cine știe, în Marele Ocean, sigur asta e. Ești Omul Vălurit. Adică, tocmai tu. Omul Vălurit pare să fie omul tuturor timpurilor turnat în corporalitatea contemporaneității. Dacă nu e tocmai așa, atunci trebuie să fie la mijloc doar greșită mea raportare la real, nerămîndu-mi decît să accept ficțiunea generalizată și generalizantă potrivit căreia eu nici nu exist neputând fi martor al meu. Această însemnând că, fiind doar un cuprins, nu-mi pot construi nicicum exterioritatea din care să mă spionez pe deplin dedat plăcerii perverse a principiului lui unu care se multiplică. Omul Vălurit pare a fi prins în fălcile istoriei gata, gata să fie făcut praf fie de patimile lui, de propriile lui ficțiuni, fie de mulțimile care se unduiesc că valurile unui ocean lărmuitor, fie de revoluții și războaie sau de acte administrative impersonale fie de vicisitudinile naturii care și ea nu mai e natură. Că și construct de lumi, Omul Vălurit nu pare a fi construit prin adăugire, părelnică părînd să fie ideea unui timp aflat în scurgere. Mai degrabă timpul pare vălurit, ubicuitatea dînd aparență talazului care, iată se vede dincoace de orizontul nostru vizibil, cînd sus, sub reflectorul conștiinței, cînd dispărut, în adîncurile oceanului plin de universuri, spre neliniștea navigatorului. Omul Vălurit pare să fie omul pe care îl simți alături de ține, aidoma ție, navigator prin furtunile de sens sau lipsindu-se de sens, fiindu-și suficient. Adeseori, Omul Vălurit sfîrșește în ridicol, în tragic sau în anecdotic. E că și cum, supărat că înaintașii nu-i sînt alături în încercările sale, i-ar pedepsi sfirșindu-i odată cu el, această fiind expresia felului lui de a înțelege finitul. De multe ori, fiind ființă fragmentată, Omul Vălurit nu reușește să înțeleagă, să cuprindă, să afle, să i se releve sensul lucrurilor și atunci este ras din registrul de navigație dintr-o singură mișcare. Dar poate că nici nu vrea, acesta fiind un semn felului în care își înțelege el libertatea de a fi liber. Pare să fie vălurit nu numai pentru că e învecinat cu ține ci pentru că într-un fel intim, profund, ești solidar cu el. Fie că îl judeci aspru, fie că îl deplîngi, fie că îl ucizi într-o metaforă, într-un articol de ziar sau într-un schimb de focuri, fie că nu-l cunoști sau refuzi să iei la cunoștință de prezența lui, nu va muri decît odată cu ține. Fie că e un român, sau un incas, fie că e un pigmeu, un iacobin sau un pușcaș marin ucis, fie că e primul om ajuns pe Luna sau încîntătorul om al cavernelor sau vecinul de pe stradă ta de la numărul trei, fie că este președintele imperialei contemporane sau al comunistei de serviciu, un om vălurit. Știi o mulțime de lucruri despre el sau eșți pe cale să afli totul despre el, fie că vrei, fie că nu vrei iar el te umple adesea de sens. Omul Vălurit ar putea deveni nu doar modelul, sarcina sau misiunea ta, chinul tău, sensul tău. Omul Vălurit te locuiește sau se pregătește să se așeze în sinele tău pe negîndite. Și această se întîmplă să fie așa pentru că este expresia tuturor oamenilor care au trăit vreodată pe această planetă și despre care, tu, crezi sau vei fi încredințat că știi sau că simți o mulțime de lucruri, această fiind să spunem enciclopedia ta. Omul Vălurit este tocmai învecinarea ta cu restul lumii fiind în același timp întregul lumesc, este chiar enciclopedia ta. Nefiind limite, astăzi ești la fel de vălurit cu împăratul cel viu, cu președintele care tocmai a murit și cu legendarul spadasin care bîntuie marele ecran și propriul tău imaginar, tu fiind godzila. Poate că nu e tocmai în acest fel și atunci se cheamă că granițele ar putea fi chiar aievea. Dar în propriul tău imaginar lucrurile nu stau chiar așa. Imaginarul te guvernează cu perversitate în timp ce raționalul încearcă din răsputeri să-și revendice rolul de busola. El e permanent de cart în timp ce imaginarul, undeva, în gabie, sus, pe catarg, adulmecă depărtările tropăind. Omul Vălurit pare să fie doar o construcție fictivă dar de trebuință nouă tuturor celor cărora aparență oceanului plin de universuri le construiește un amăgitor continuu temporal. Poate că finitul e doar o construcție de trebuință pentru că tu să capeți sens. În afară lui, existența ta nu ar mai avea noimă. Sau poate că tu însuți fiind omul vălurit. Tu ești subiectul știrilor macabre de televiziune. Tu, obiectul sondajelor de opinie, tu, care umpli gropile comune ale războaielor de enclavă. Tu, care ai fost ciopîrțit, hulit, strivit, gazat, ridicat pe soclu, adulat, otrăvit și curtat, ars pe rug, gonit și chemat în sînul lucrurilor de taină de-a lungul istoriei. Despre ține spun filozofii că ești expirat și primitiv, că ești stupid și necivilizat, că ești sfîrșitul istoriei sau chiar Satana în persoană. Poate că ești înger decăzut. Ești ticăloșit. Ești plin de păcate. Un fragmentat. Ești așa, o construcție imperfectă. Ești fie fascist transmutat în antifascist, fie rebelul anilor șaptezeci devenit birocrat sadea, fie comunist pur-sînge reeșapat sub masca neoliberalismului. Dar nu imperfecțiunea este șansă ta de a fi? Eu cred că ești doar vălurit. Și înțeleg prin această că îmi ești învecinat, că te pot atinge fizic sau metaforic, în imaginar, că te pot înțelege, cunoaște și numi. Că om vălurit, ești omul tuturor timpurilor. Eu nu-ți sînt superior și nici nu mă simt așa. Cred că ești doar bulversat și tulburat de existența-ta-în lume. Nu l-ai îngropat pe Dumnezeu. Îl păstrezi într-un fiind al tău, de taină. Poate că nici nu știi că fiindul e în cuprinsul tău. Ești fie un napoleon, fie un elvis, fie godzila sau un berlioz, fie bătrînă cerșetoare care aseară mi-a urat sănătate pentru bancnotă pusă în palmă, fie un sartre sau un eminem sau un vangelis, sau un larry king, sau o shakira, sau un nostradamus sau chiar întreagă enciclopedie. Pentru ține au pervertit artă cinematografică. Au răscolit imaginile de la propagandă împotriva lui Hitler sau Tito sau Bush sau Blair sau Dudaev sau Putin sau Mata Hari, la scufundarea sensului teribilului Titanic a cărui ecranizare enunță principiul de ordine al noii lumi care ar fi, spun unii cu maliție, acela că super-bogații sînt salvați de sub-bogați. Dar super-bogații și-au pierdut misiunea, clevetesc midinetele aporiilor. Super-bogații ei sînt arestați în corporalitatea maselor flămînde așa cum filozoful desuet e arestat de utopice. Filozoful desuet așteaptă mulțimile sublunare ale minelor minierilor care sînt gata, gata să radă centrul, mărșăluind simbolic cu garoafă la butonieră și scrie cu nesațiu despre ființă fragmentată expirat. Dar cum să fie expirată ființă cînd ea navighează încă spre ultimul sens? Căci am putea descoperi, ridicîndu-se valul de pe ochii noștri, că însuși Dumnezeu are de construit un sens anume schimbîndu-și înfățișările sub masca corporalității omului vălurit. Iar dacă nu e sens, atunci trebuie să fie manifestarea lui ludică sau poate a atitudinii lui mustrătoare.