România a trecut pe lângă o victorie de prestigiu în Fonix Hall din Debrecin. Am făcut doar egal cu Danemarca şi acum trebuie să trecem de Ucraina ca să ne calificăm în faza a doua a grupelor.
România – Danemarca 29-29 (16-12)
Nu a fost să fie. Am trecut pe lângă un rezultat mare, pe lângă o victorie împotriva foarte puternicei echipe a Danemarcei, una dintre favoritele la câştigarea titulului european. Fetele noastre au fost egalate în minutul 59.59, adică în ultima secundă de joc. Este incredibil ce s-a întâmplat. Nu am primit golul pe un contraatac, ci din atac poziţional. Cu 7 secunde înainte de final, danezele au avut o aruncare de la 9 metri şi în loc ca fetele noastre să iasă om la om şi să faulteze (nu mai conta o eliminare sau două, pentru că trecea timpul de joc) în caz de necesitate, au rămas aproape ţintite pe linia de 6 metri, iar daneza Thorsgaard a reuşit să înscrie, culmea, după o pătrundere pe interior pe semicerc.
Echipa României a controlat sever jocul în prima repriză, în partea a doua parcă s-au speriat de …posibilitatea unei victorii răsunătoare şi au permis danezelor să echilibreze jocul şi să conducă în premieră, în min.51 (24-23). Am trecut peste acest hop, şi cu 2 minute şi 48 de secunde aveam 28-26 pe tabela de marcaj. Din acest moment Danemarca a scos portarul din poartă şi a atacat cu 7 jucătoare în câmp, s-a făcut 28-27, gol România, 29-27, înscrie Danemarca, 29-28 şi când mai sunt 23 de secunde, pe atac, facem joc pasiv. Impardonabil. Urmează ultimul atac al danezelor şi egalarea în ultima secundă. Am avut meciul în mână şi nu am câştigat. Cele mai multe goluri (10) pentru echipa noastră: Ţăcălie şi Neagu.
Nu este pentru prima oară când fetele noastre sunt într-o astfel de situaţie. Ne putem califica în faza a doua a grupelor, dar nu avem voie să pierdem în faţa Ucrainei. În ceea ce priveşte posibilitatea de calificare în semifinale, acest egal ne-a redus şansele la 5%.
Mâine dimineaţă în Cotidianul.ro o amplă relatare despre acest meci, toate rezultatele zilei şi o analiză a şanselor României de a avansa în competiţie.