Important șef de instituție, demis de premier

Șeful unei importante instituții de stat va fi demis. Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că marţi, 23 iulie, îl va demite pe preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Răzvan Vulcănescu, dacă acesta nu îşi va da demisia. Dăncilă a afirmat că a cerut ministrului Sănătăţii să propună un înlocuitor.

„Astazi am trimis corpul de control la CNAS. Dupa cum stiti, am cerut demisia preşedintelui CNAS. Mâine, daca nu isi va prezenta demisia, il demit. Am cerut o nominalizare de la ministrul Sănătăţii”, a declarat Viorica Dăncilă, la Antena 3.

Preşedintele CNAS, Răzvan Vulcănescu, a declarat joia trecută, că nu a luat în calcul demisia. „Nu am luat în calcul o demisie la acest moment. Nu consider că mă fac vinovat de nefuncţionalitatea platformei informatice şi sunt anumite lucruri care trebuie privite în ansamblu, de-a lungul timpului, de ce s-a ajuns la o astfel de situaţie„, a arătat Vulcănescu.

CNAS a anunţat, pe 10 iulie, că platforma informatică a asigurărilor de sănătate este indisponibilă, astfel că toate serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale se acordă în regim off-line.

Și purtătorul de cuvânt al CNAS, Daniel Osmanovici, a demisionat din funcție la câteva zile după ce premierul Viorica Dăncilă a cerut demiterea lui în urma declaraţiilor din spațiul public potrivit cărora „oamenii mor şi cu un sistem, şi fără un sistem”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

3 Comentarii

  1. Asa Viorica rade-i pe analfabeti , fara concurenta, doar asa castigi presidintia. Armetica arata ca ai sanse.

  2. Daca este sa ne raportam la facultatile absolvite, sasul fizician a facut o facultate obscura la Cluj la care mergeau ciurucurile incapabile sa intre la politehnica. Cultivatorul de ceapa Ciolos a absolvit ca vai de el, tot la Cluj, o facultate agricola la care se duceau ceu=i care se taraiau prin liceele agricole, foste scoli profesionale de tractoristi. Dancila a terminat petrol si gaze, o facultate grea si de mare traditie a Romaniei. Pentru ca este mai inteligenta ca cei doi semianalfabeti la propriu.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.