Împotriva „imperialismului” american

America, Europa, România

Este extrem de curioasă atitudinea aproape dușmănoasă a europenilor la adresa americanilor.
Și este cu atât mai greu de explicat cu cât America a ajutat Europa de Vest să iasă din marasmul în care a fost împinsă de Germania lui Hitler, în timp ce Europa de Est a fost aruncată în cea mai neagră perioadă a existenței sale moderne, cu sechele până în zilele de astăzi, prin asuprirea invadatorului de la Kremlin.

Mereu apar materiale interpretate de propagandă tipică războiului rece împotriva „imperialismului” american.
În România se vântură ideea „colonizării țării” de către America.

Mai mult, parcă uitând rolul agresiv și distructiv al Rusiei în destinul României, un mare număr de români, cu lacune în educația națională, manifestă o regretabilă distorsionare a realității când compară avantajele influenței americane în raport cu amenințarea permanentă și caracterul nociv al prezenței ruse în imediata noastră vecinătate.

În spațiul digital apar constant opinii care ridică în slăvi agresiunea rusească asupra Ucrainei, agresiune pe care românii o găsesc legitimă deoarece ar fi fost cauzată de presupusa extindere a unui NATO condus de americani, văzut ca o primejdie la adresa Rusiei.
Desigur este vorba de aceeași teză a Kremlinului care s-a ridicat și cu ocazia aderării României la NATO, teza „Încercuirii Rusiei”.

Această teză rusească s-a îmbogățit cu ideea „colonizării” României prin spolierea bogățiilor țării, a creierii de corporații străine și, mai ales, cu înființarea de baze militare NATO în România.
De fapt, acest lanț de „forturi” NATO menit să stăvilească expansiunea Rusiei sunt adevărata sursă de supărare a Kremlinului.

În Statele Unite există voci, mai ales din partea republicanilor, care se pronunță pentru limitarea până la stoparea ajutoarelor financiare acordate pentru înarmarea Ucrainei.

În momentul de față, îngrijorarea principală a Americii este expansiunea agresivă a Chinei în Pacific împotriva aliaților săi.
Este o agresiune care aduce aminte de durerosul război declanșat de Japonia în al doilea război mondial, război care a costat mii de vieți americane.

De aici apare și reticența republicanilor de a irosi miliarde în Ucraina când le trebuie pentru întărirea militaro-diplomatică preventivă din Pacific.

Prin urmare, apărarea stabilității europene, prin stoparea invaziei Rusiei, devine o sarcină primordială a Europei și mai puțin a Americii.

Și deoarece, ca întotdeauna, Europa a fost nevoită să ceară ajutorul Statelor Unite, fie în caz de război, fie pentru reclădire, la fel și astăzi are nevoie de sprijinul aliaților de peste ocean.
De aceea, o atitudine ostilă la adresa Washington-ului este și neprietenoasă, dar și neproductivă.

Legătura Europa – America este o legătură naturală și, ca urmare, orice încercare de a o distruge este contra firii.
S-a dovedit a fi întotdeuna axa de echilibru mondial, s-a dovedit a fi salvarea Europei de la dezastru, s-a dovedit esențială la reclădirea Europei, se dovedește indispensabilă pentru apărarea Europei civilizate.

Împreună, Europa și America reprezintă puterea capabilă să păstreze echilibrul întregii lumi.

În această ecuație, trebuie înțeles faptul că România contează destul de puțin pentru Statele Unite, fiind văzută ceea ce este de fapt, doar o parte a Europei.

România nu are o importanță strategică pentru America pe harta lumii, nu are nici resursele naturale sau umane care s-o facă un Eldorado râvnit și nici o economie înfloritoare care să-i permită o independență ca cea a Elveției.

Deci „colonizarea americană” este doar o retorică găunoasă menită să producă o fisură în cadrul relațiilor cu America.

În schimb, România este strategic așezată în Europa și își poate satisface mare parte din necesitățile energetice din resurse proprii.
În plus, umbrela NATO o ferește de eventuale pericole externe.

În acest context de relativă stabilitate, României îi lipsește un program de dezvoltare rapidă economică care să asigure mai multă independență și pârghii de manevre diplomatice, făcând slalom printre pretențiile și presiunile Bruxelles-ului care nu sunt întotdeauna raționale și care alunecă tot mai mult pe panta ideologică a unei adevărate dictaturi progresiste.

Dar pentru aceasta va avea nevoie de investitori care nu trebuiesc îndepărtați prin crearea unui climat ostil sub sloganul absurd al luptei anti-colonizatoare.

Poate este nevoie ca alegerile să aducă un președinte și partide cu tendințe suveraniste, mai puțin obediente politicilor impuse de Bruxelles, adică o conducere capabilă să elaboreze o agendă națională pe care s-o contrapună politicilor de deznaționalizare ale UE.

Mircea Popescu