La propunerea ministrului pentru IMM şi mediul de Afaceri, Maria Grapini, Ministerul Finanţelor Publice a derulat un studiu de impact pe patru sectoare de economie, conform Digi24.
Astfel, impozitul de 3% pe venitul microîntreprinderilor, obligatoriu de la începutul acestui an, ar putea fi scăzut la 1,5% începând cu luna iulie, dacă acest studiu indică o astfel de măsură.
„Eu cred că argumentele şi analizele noastre au fost convingătoare. Ministerul Finanţelor face acum studiu de impact pentru reducerea acestui impozit de la 3% la 1,5% (…) Cota de 1,5% mi se pare mai etică, mai ales că din februarie impozitul pe cifra de afaceri este obligatoriu. Interesul meu este să colectez, dar şi să le dau şansa să se dezvolte, să crească şi să intre ulterior într-o altă categorie de impozitare”, a declarat Maria Grapini, potrivit Mediafax.