
În anul 2011, populaţia Planetei va depăşi 7 miliarde de oameni şi, potrivit estimărilor ONU, la jumătatea acestui secol pe Terra vor trăi 9 miliarde de oameni, informează cotidianul spaniol El Mundo în ediţia de marţi.
Unii experţi sunt de părere că, în ritmul actual de creştere a populaţiei globale, Planeta va ajunge în pragul colapsului, deşi tot mai mulţi susţin că nu este vorba de o problemă de suprapopulare, ci mai degrabă de un consum tot mai intens al resurselor naturale, care sunt limitate.
Între cei care readuc în discuţie, în prezent, vechile teorii ale lui Thomas Malthus se numără şi Fundaţia pentru Populaţia Mondială (DSW, conform siglei în limba germană – n.red.). În tratatul său din 1798, Malthus avertiza că populaţia creşte mai repede decât resursele şi, din acest motiv, vor izbucni războaie, epidemii şi foamete.
Într-un raport prezentat la Hanovra, DSW a amintit în această săptămână că în fiecare secundă se nasc 2,6 copii şi a subliniat că 82% din această populaţie trăieşte în ţări în curs de dezvoltare, iar Africa este ţara cu cel mai mare ritm de creştere demografică.
De altfel, se prognozează că populaţia africană va ajunge la două miliarde către 2050, dublu faţă de 2010. „Majoritatea ţărilor africane nu mai produc suficient pentru locuitorii lor. Sărăcia din Africa subsahariană s-ar reduce cu o cincime dacă s-ar putea evita sarcinile nedorite”, menţionează DSW într-un comunicat.
Directoarea fundaţiei, Renate Bähr, merge chiar mai departe. „Astăzi, 75 de milioane de femei din ţările emergente au sarcini nedorite deoarece nu au informaţii despre contracepţie. Dacă vrem să luptăm împotriva sărăciei, trebuie să evităm aceste sarcini”, spune ea.
Totuşi, datele demografice arată deopotrivă că ritmul de creştere a populaţiei mondiale s-a redus cu peste 40% din anii 70 ai secolului trecut, Europa fiind continentul în care se înregistrează cele mai mari scăderi demografice.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.