În aceste zile, Clujul etalează numeroase expoziţii

Centrul de Interes”, un nou spaţiu dedicat culturii

La începutul lunii iunie, Centrul de Interes, aniversează 1 an de activitate! În cifre, evenimentele derulate de-a lungul primului an au atras peste 4.500 de vizitatori, iar atelierele artiștilor rezidenți în Centrul de Interes au fost vizitate de curatori și galeriști din toată lumea, creându-se astfel noi punți între artiștii clujeni și instituții de artă din România și de peste hotare.

Cu această ocazie, în 1 iunie, cu începere de la ora 19:00, arta contemporană și artiștii se reunesc din nou într-un singur loc, la Centrul de Interes din strada Fabricii de Chibrituri, nr. 9. Publicul clujean are ocazia să descopere expoziții noi, proiecte concepute de artiștii rezidenți, ateliere deschise, iar copiii sunt invitați să facă primii pași în lumea artei, în cadrul unei expoziții interactive. Muzica bună și preparatele street food întregesc atmosfera de sărbătoare.

Vara începe la Centrul de Interes cu 9 expoziții noi

Expoziția ”Usual Suspects” de la Spaţiu Intact, semnată de artistul clujean Mircea Suciu și curatoriată de Florin Ștefan, conține lucrări care reflectă aerul problematic al acestui secol. Nu totul e alb și negru, însă în acest caz poate aici ne situăm. Dezamăgire, ratare, experiment, politică și poezie, toate conturate într-un contrast abisal. O viziune post-traumatică a anilor petrecuți în dorința perfecționării limbajului vizual într-o societate imperfectă. Amară, profundă și reflexivă, așa se descrie această înfățișare eclectică. Lucrările expuse intenționează să descrie o stare mentală împovărată de politici corupte, de o dezvoltare inexplicabilă a artei, a esteticii și a valorii.

Galeria Sabot prezintă a treia expoziție personală a artistei americane Aline Cautis, ”Searchers”. Întreaga expoziție e gândită în jurul călătoriei, aproape inițiatice, pe care artista o face împreună cu familia ei în România părăsită de aceștia în urmă cu mai bine de 40 de ani. În cele câteva picturi expuse, periplul e văzut prin ochii câinelui vagabond, un alter-ego pe care artista și-l însușește ca metaforă a omului rătăcit, care nu caută sensul, ci visarea acestei lumi.

Expoziția „I am losing my beauty together with my interest in beautiful things” de la galeria Baril, face cunoștință publicului român amator de artă contemporană cu lucrările artistei Petra Feriancová. Artista lucrează în principal cu imagini existente, texte pe care le interpretează și pe care le schimbă metodic, principala țintă a acestei forme de manipulare fiind aceea de a oferi spectatorilor o reacție afectivă genuină. Printre numeroasele expoziții pe care le-a făcut se distinge în 2013 prezența ei la Bienala de la Veneția, în pavilionul Cehiei și al Slovaciei.

Artist-run space-ul Camera găzduiește prima expoziție a artistei germane Franziska Holstein în România, ”Paperworks”. Cele două lucrări care se găsesc în spațiu gravitează în jurul noțiunilor de culoare și volum. ”untitled (36)” e o lucrare de perete bidimensională ce include 36 de colaje, fiecare din ele variind formal 6 cutii de carton colorate diferit, care acaparează atenția publicului prin magnitutidine și intensitatea culorii, în timp ce ”untitled (folding map 3D)” e o cutie simplă de carton care are o față albastră și un spate alb, dar al cărei volum în spațiul galeriei e extins de hărțile care se pot desface din interior.

BAZIS Contemporary aduce în premieră la Cluj o lucrare-instalație a artistului german Markus Butkereit, prezentată sub numele ”OBFUSCATION”. În lucrările sale, artistul experimentează interferențele între sanșă și determinism, ordine și dezorganizare, cunoștință și speculație. BAZIS Project Space prezintă prima expoziție personală a tânărului artist George Semeniuc, proaspăt absolvent al Universității de Artă și Design din Cluj. ”Blackjack” ni se prezintă ca asamblaj realizat dintr-o serie de picturi compuse într-o structură unică, artistul înțelegând să caute echilibrul compozițional chiar și în afara lucrării de artă, în relația acesteia cu spațiul gol, inexpresiv al galeriei.

Expoziția ”Relativity” de la Galeria Nano, semnată de artistele Andreea Anghel și Ada Muntean, se conturează ca un duo complementar de viziuni artistice cu puncte în comun în demersul vizual, însă cu rezolvări tehnice și conceptuale diferite. După vernisajul din 19 mai de la Spaţiu Intact, expoziția ”The Colour of Time – Anarchive” a artistei canadiene Erin Manning a fost reinstalată la Atelier Intact, situat la etajul 1 al Centrului de Interes.

De Ziua Internațională a Copilului, non+ULTRA lansează o invitație către toți copiii care se simt artiști să îmbrace pereții spațiului în culoare. Expoziția interactivă ”Hit up the wall” va prinde formă prin imaginația copiilor, începând cu ora 17:00. Centrul de Interes îi întâmpină pe cei mici cu creioane colorate și artiști ajutători.

Artiștii își deschid ușile atelierelor

Tot în seara de 1 iunie, între orele 19:00 și 21:00, artiștii rezidenți în Centrul de Interes îi întâmpină pe vizitatori cu ușile atelierelor deschise. Spațiile de lucru ale artiștilor sunt dipuse pe patru etaje ale clădirii, după cum urmează: la etajul 1Flavia Lugigan (artist în rezidență), Dan Măciucă, Mihai Plătică, Sorin Neamțu, Mircea But, Vlad Olariu, Irina Dumitrașcu Măgurean & Radu Comșa & Stefano Calligaro (proiectul comun ”Camera noastră”), Alex Mirutziu (instalația audio ”Dări de seamă”), Istvan Betuker (proiectul ”Azimuth” cu lucrări semnate de artistul Kyle Fitzpatrick), Project Space A+ (proiectul ”Apocalipsa după Conchita” semnat de Andrei Ciurdărescu) și Reborn Bicycles (proiectul ”Sometimes restoring, sometimes exploring”); la etajul 3 Răzvan Botiș, Smaranda Almășan & Ioana Iacob & pouf. (proiectul comun ”#cucul”) și Istvan Cîmpan (proiectul ”Urban Survivor”); la etajul 4Veres Szabolcs; la etajul 5Belenyi Szabolcs, Szilard Gaspar.

În data de 1 iunie, expozițiile vor fi deschise între orele 19:00 – 22:00, urmând ca din 2 iunie și până în 14 iulie să se reia programul obișnuit al Centrului de Interes, de marți până sâmbătă, între orele 16:00 – 19:00.

Seria de expoziții face parte din programul ”Arta drept Centru de Interes” realizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca

Seria de proiecte face parte din programul ”Made in Cluj: Fabricanții de Artă” realizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca

Organizatori: Federația Centrul de Interes, Asociația Artiștilor din Centrul de Interes

Partener oficial: Banca Transilvania

Expoziție „Ingmar Bergman and his Legacy in Fashion and Art”, la TIFF

Pe lângă cele 8 filme pe care publicul le va putea viziona în cadrul Centenarului Ingmar Bergman, o amplă retrospectivă dedicată legendarului regizor şi scenarist suedez, este deschisă şi expoziţia multimedia Ingmar Bergman and his Legacy in Fashion and Art – Ingmar Bergman și influența sa în modă și artă”.

În această expoziţie este dezvăluită influenţa pe care cineastul suedez a avut-o asupra curentelor artistice din secolul al XX-lea. Expoziţia, găzduită de Muzeul de Artă Cluj-Napoca, etalează o colecţie impresionantă de imagini video, fotografii, articole şi interviuri.

De altfel, campania de imagine a celei de-a 17-a ediții a TIFF reproduce posterul și una dintre scenele iconice din capodopera lui Ingmar Bergman, Persona, cu celebrele actrițe Maia Morgenstern și Oana Pellea.

Evenimentul de la Muzeul de Artă a fost marcat de prezența directorului artistic al TIFF, Mihai Chirilov, Alexander Peyre Dutrey, Consilier Adjunct al Șefului Misiunii, Afaceri Politice, Comerciale și Culturale, Lucian Broscățean, conf. univ.dr. al UAD în cadrul secției de Design Vestimentar, Carl Widell consul onorific la Cluj-Napoca și Mihai Leontescu, Ofițer Proiecte și Comunicare în cadrul Ambasadei Suediei.

Retrospectiva Closeup Ingmar Bergman este cel mai important eveniment la cea de-a 17-a ediție TIFF și, pe lângă expoziția deschisă la Muzeul de Artă pe toată durata festivalului (25 mai-3 iunie), publicul va putea vedea o selecție de șapte filme din cariera cineastului, proaspăt restaurate digital, precum și un documentar despre viața și opera lui, în premieră în România.

Bergman este unul dintre puținii cineaști care au influențat majoritatea formelor de artă din secolul XX. I-a influențat și pe mulți cineaști importanți în istoria filmului precum David Lynch sau Woody Allen”, a spus Mihai Chirilov, directorul artistic al TIFF.

Expoziția de la Muzeul de Artă cuprinde o colecție impresionantă de fotografii, articole, interviuri și imagini video, imagini din piesele montate de regizor, panouri informative despre cariera lui, o instalaţie interactivă ce oferă acces la 32 de clipuri inedite ce ne introduc în universul bergmanian, dar şi o colecţie de costume inspirate de filmele şi personajele lui legendare, care arată influența lui Ingmar Bergman în modă și artă. În cadrul aceleași expoziții, TIFF Fashion in parteneriat cu Universitatea de Artă și Design din Cluj – Departamentul Modă Design Vestimentar a realizat o instalație de modă cu produse vestimentare care trimit, într-un mod subtil, spre universul artistic construit de regizor. Coordonator TIFF Fashion a fost Silvia Aștilean, curator secțiune modă, Lucian Broscățean, în timp ce amenajarea expoziției a fost realizată de fotograful Călin Ilea.

Potrivit Conf.Dr. Lucian Broscățean, expoziția este abordată din trei perspective curatoriale.

Împreună cu artistul Agnes Keszeg am realizat o parte de ilustrații cu scene și personaje din filmul Strigăte şi şoapte, imprimeurile digitale ale lui Agnes Keszeg au prins viață sub forma unor digital print-uri pe eșarfe și pe mătase. Apoi, pentru ținutele vestimentare am apelat la 13 designeri deja consacrați, Smaranda Almășan, Emese Bako, Inga Brăgaru, Crina Bulprich, Andreea Castrase, ATU Body Couture, Andra Handaric, BOL Fashion of Nature, Ovidiu Pop, Sabina Pop, Chic Utility, SEEN Users, Anca-Luiza Zaharia. Bijuteriile au fost realizate de MONOM by Georgiana Ciceo. Prototip Studio a dat o notă comună întregului festival prin structurile arhitecturale modulare pe care le-au creat. Cele trei direcții curatoriale, de ilustrații de modă, de produse direct inspirate din scene și cea prin care am asociat anumite universuri estetice cu universal lui Bergman au fost concepute astfel încât să arătăm ce înseamnă Ingmar Bergman pentru moda contemporană și pentru arealul cultural. De aceea ne-am legat de trei concepte: modern, sofisticat și simbolic”, preciza în, Transilvanian Reporter Conf. Dr. Lucian Broscățean

Cariera lui Bergman ca regizor de cinema este unică, raportată la volumul de filme realizate. Între filmul lui de debut, Criza (1946) și Fanny și Alexander (1982), a regizat peste 40 de filme inclusiv pelicule considerate clasice ale cinematografiei mondiale. Surpriza retrospectivei Bergman de la TIFF o constituie proiecția cu Bergman Island (2004), documentarul în trei părți regizat de Marie Nyreröd. Filmat aproape în întregime în casa cineastului de pe mica insulă Fårö (Marea Baltică), documentarul îl surprinde pe Ingmar Bergman povestind despre copilăria sa și prezintă materiale din culisele unora dintre cele mai apreciate filme ale sale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.