În ce țări mai pleacă miniștrii noștri

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, efectuează, luni şi marţi, o vizită oficială la Vilnius, în Lituania, unde va discuta, cu omologul lituanian Gabrielius Landsbergis şi cu preşedintele Parlamentului acestei ţări, Viktorija Cmilyte-Nielsen, despre aderarea României la Schengen, războiul din Ucraina şi impactul său în regiune.

Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), vor fi abordate teme prioritare pe agenda bilaterală, regională, europeană şi de securitate.

Consultările vor permite identificarea de noi oportunităţi pentru aprofundarea agendei bilaterale, inclusiv din perspectivă sectorială, în aplicarea deciziilor vizitei la Bucureşti din mai 2022 a preşedintelui Lituaniei, Gitanas Nauseda, respectiv ale vizitei din Lituania din noiembrie 2022 a preşedintelui României, Klaus Iohannis, precizează MAE.

În ceea ce priveşte agenda europeană, vor fi abordate, cu prioritate, teme precum aderarea României la Spaţiul Schengen şi extinderea Uniunii Europene, ambele ţări fiind puternice susţinătoare ale continuării integrării europene, inclusiv cu lărgirea spaţiului Schengen, respectiv ale procesului de extindere a UE.

„Cei doi miniştri vor discuta şi despre sprijinul multidimensional acordat de cele două ţări Ucrainei şi despre viitorul proces de reconstrucţie al acestei ţări. Totodată, consultările vor viza impactul războiului asupra altor state din regiune, cu accent pe situaţia de securitate din Republica Moldova şi măsurile comune de contracarare a acţiunilor destabilizatoare promovate de Rusia şi de consolidare a rezilienţei şi securităţii Republicii Moldova”, se arată în comunicat.

Referitor la agenda de securitate, consultările vor viza implementarea tuturor deciziilor Summitului de la Madrid pentru consolidarea posturii NATO de descurajare şi apărare pe Flancul Estic al Alianţei, şi pregătirile pentru viitorul Summit NATO ce va fi găzduit de Lituania în iulie 2023.

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, efectuează, în perioada 12 – 18 martie, vizite oficiale în Qatar şi Iordania.

Potrivit unui comunicat al MApN, pe timpul celor două activităţi externe, demnitarul român are planificate întrevederi cu omologii qatarez şi iordanian, precum şi cu alte oficialităţi militare din statele respective.

În timpul întâlnirii va fi impulsionată dezvoltarea cooperării bilaterale cu cele două state partenere, precum şi în context NATO şi UE, în domeniul apărării. De asemenea, vor fi discutate unele aspecte relevante privind situaţia internaţională de securitate.

Vor fi abordate subiecte relevante pentru consolidarea dialogului bilateral în domenii precum educaţia militară şi instruirea în comun.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

6 Comentarii

  1. vizita lui aiurescu in unul din chihuahua states ,cele mai latratoare state din europa…ca cateii chihuahua…aiurescu pune europa la cale…

  2. raspunsul lui Aurescu pentru Rares Bogdan…
    Sii mai ciudata afirmatia lui Rares, nu l-am pus noi…
    Pai, cine mai conduce tara asta maica, cine?

  3. Asteptam ca toti ministrii nostrii, sa plece cit mai repede in loc cu verdeata si multa liniste.

  4. Ar fi mai simplu sa ni se spuna in ce tari NU PLEACA……[Rumburak]

  5. nu pleaca, din pacate!
    Ne pleaca doar copiii!
    Unde sa plece niste ministii, ca astia nu au nici-o meserie. Si sunt lenesi!…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.