În drum spre școală. Un elev îl atacă pe un altul cu un briceag

Poliţiştii din Botoşani au declanşat o anchetă după ce un elev l-ar fi atacat

În drum spre școală. Un elev îl atacă pe un altul cu un briceag

Poliţiştii din Botoşani au declanşat o anchetă după ce un elev l-ar fi atacat

Poliţiştii din Botoşani au declanşat o anchetă după ce un elev l-ar fi atacat pe un altul cu un briceag în timp ce se aflau într-un autobuz care îi ducea spre şcoală, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu.

Potrivit sursei citate, incidentul ar fi avut loc în cursul dimineţii de miercuri, în urma unui conflict spontan între cei doi adolescenţi, care au 17 ani.

„În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că cei doi minori se deplasau spre o unitate de învăţământ din municipiul Dorohoi, iar înainte de a ajunge la destinaţie, între aceştia a avut loc un conflict spontan, pe fondul căruia unul dintre minori l-ar fi lovit pe celălalt cu un obiect tăietor înţepător în zona superioară a corpului. În urma incidentului, victima a suferit leziuni, fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, starea acesteia fiind una stabilă şi în afara oricărui pericol”, a afirmat Nenuişcu.

Ancheta în acest caz se desfăşoară sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

  1. Permiteti-mi sa opinez ca, la fel ca in cazul statelor, echilibrul puterii asigura pacea, bunele relatii. De ce? Simplu, de frica. Cred ca daca in scoli s-ar preda arte martiale, conflictele intre copii s-ar linisti, pustii dovedind prudenta. Totodata, intentia de uz a unei arme albe ar fi considerata un act ignobil si, poate, evitata din orgoliu. Influenta prin educatie e utopica, mediul actual promovand violenta ca mod de exprimare a personalitatii. Deci, copiilor trebuie sa li se predea lectii de violenta tocmai ca sa fie obisnuiti cu ea si s-o poata gestiona, stapani.

  2. „s-a stabilit faptul că cei doi minori se deplasau spre o unitate de învăţământ” spune IPJ Botoșani.
    Concluzie: Vedeți că mersul la școală e periculos?

  3. extraordinar, ce sa ne mai facem. cand eram la liceu, tot timpul erau t zi ga nu shii cu cutite la scoala. se laudau cu ele. v-am mai spus: ore de autoaparare in scoli! se termina orice actine care are un singur scop sorosh: inspaimantarea parintilor, pentru ca prin copiii lor sa accepte dictatura. ganditi cu mintile voastre! in loc sa-i intariti si sa ii invatati SA SE APERE SINGURI – PENTRU CA MILITIA ESTE ULTIMA CARE I-AR APARA DE DROGALAI SI BETI CE SUNT (SI PSIHOPATI) IN POST!! – VOI LE SLABITI MINTEA SI SPIRITUL. HALAL PARINTI. HALAL EDUCATORI. CA POLITIE NU EXISTA SI NICI STAT. STAT DE DREPTI IN FATA EXPERIMENTULUI DE TIP PITESTI ASUPRA ROMANIEI, PENTRU CARE AU LUAT BANI BHAI! BANI SA-SI MAI CUMPERE NISTE LANTURI HOTELIERE PRIN SPANI A SI PORTUGALIA SI ALTE TARI EXOTICE!

  4. RANITUL A MURIT ??? DACA NU , INSEAMNA CA ATACATORUL NU A VAZUT DESTULE FILME AMERICANE ,TIVANEZE SAU COREENE !!!

  5. Ce mă nenorocitilor, nu vă mai place democrația? Ati vrut ue și nato, progresism si ateism? Luați de vă săturati!

  6. Solutia la violenta din scoli este mai multa educatie sexuala. Traiasca UE.
    P.S. Niciodata sa nu mentionati filmele cu violenta explicita, zise de actiune. Nici posturile care le difuzeaza nonstop, nici mai ales cine controleaza aceste posturi.
    Nici cine controleaza firmele de jocuri video cu sange pe pereti.
    Nu, acelea trebuie lasate in pace. Educatia sexuala e solutia…

  7. Oare ce lectie perfect de invatat se preda prin ecranele live si online de catre politicieni si infractori care vor publicitate infractionala? Nu cumva violenta cu lux de amanunte pentru pus in practica?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.