În plină criză, companiile italiene s-au așezat la masă cu Putin

Vladimir Putin a participat miercuri la o reuniune prin videoconferinţă cu directori ai companiilor din Italia, eveniment…

De (C.C.)
În plină criză, companiile italiene s-au așezat la masă cu Putin

Vladimir Putin a participat miercuri la o reuniune prin videoconferinţă cu directori ai companiilor din Italia, eveniment…

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a participat miercuri, 26 ianuarie, la o reuniune prin videoconferinţă cu directori ai companiilor din Italia, eveniment organizat în pofida opoziţiei Guvernului italian.

„Aş vrea să subliniez că noi considerăm Italia unul dintre principalii parteneri economici”, a declarat Vladimir Putin, potrivit agenţiei Reuters, la evenimentul organizat prin videoconferinţă cu directorii principalelor companii italiene, inclusiv din cadrul grupului energetic Enel, băncilor Unicredit şi Intesa, precum şi firmei de asigurări Generali.

„Companiile italiene primesc gaz din Rusia la preţuri mult mai mici decât cel de pe piaţă graţie contractelor pe termen lung cu Gazprom”, a notat Vladimir Putin, citat de publicaţia Il Fatto Quotidiano.

Evenimentul online s-a derulat în direct de la Moscova şi de la două hoteluri din Roma şi Milano, potrivit cotidianului Il Sole 24 Ore. Guvernul Mario Draghi ceruse anularea evenimentului, în contextul tensiunilor dintre NATO şi Rusia, dar companiile italiene au ignorat apelul.

„Considerăm un fapt unic că, în timp ce în Europa şi în Statele Unite cresc preocupările privind situaţia de la frontierele Ucrainei şi se discută despre noi sancţiuni puternice împotriva Rusiei, manageri ai companiilor italiene relevante, unele chiar cu capital public, organizează astăzi o videoconferinţă cu liderii companiilor ruse şi cu participarea preşedintelui Putin”, a reacţionat Comisia parlamentară italiană pentru Siguranţa Republicii (COPASIR). Comisia parlamentară aminteşte că un raport recent avertiza asupra „riscurilor asociate dependenţei Italiei de resurse externe”.

În paralel, Preşedinţia Rusiei a respins miercuri ameninţările Statelor Unite privind impunerea de sancţiuni care să îl vizeze personal pe Vladimir Putin. „Sancţiunile individuale nu vor fi dureroase, ci vor fi distructive din punct de vedere politic”, a afirmat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Marţi seară, preşedintele SUA, Joseph Biden, afirmase că nu exclude posibilitatea de a impune sancţiuni care să îl vizeze personal pe Vladimir Putin în cazul unui atac rus asupra Ucrainei.

Distribuie articolul pe:

12 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.