În Spania s-a putut

În perioada decembrie 2021 – decembrie 2022, preţurile energiei în Spania s-au redus cu 6,9%, în timp ce în cadrul OECD au urcat cu (…)

De (A.C.)
În Spania s-a putut

În perioada decembrie 2021 – decembrie 2022, preţurile energiei în Spania s-au redus cu 6,9%, în timp ce în cadrul OECD au urcat cu (…)

Spania a fost singura ţară din Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) în care preţurile la energie au scăzut în 2022, ceea ce a avut o contribuţie la faptul că inflaţia a încheiat anul la nivelul de 5,7%, al cincilea cel mai scăzut din cele 38 de state membre, relatează agenţia EFE.

În perioada decembrie 2021 – decembrie 2022, preţurile energiei în Spania s-au redus cu 6,9%, în timp ce în cadrul OECD au urcat cu 18,4% şi în zona euro cu 25,5%, acelaşi procent ca în Uniunea Europeană, a menţionat organizaţia, marţi, într-un comunicat.

În spatele acestei scăderi din Spania a stat, în special, aplicarea aşa-numitei excepţii iberice, care permite impunerea unui plafon la preţul gazelor folosite pentru generarea de electricitate, în schimbul unei compensaţii pentru operatorii care folosesc acest combustibil.

Însă, excepţia iberică nu explică totul, aşa cum o demonstrează faptul că în Portugalia, care, de asemenea, beneficiază de acest mecanism, în 2022 preţurile energiei au crescut cu 20,8%.

Ţările din OECD în care s-a energia s-a scumpit cel mai puţin anul trecut au fost Mexic (3%), Noua Zeelandă (4,1%), Costa Rica (4,6%), Grecia (4,9%) şi Norvegia (6,5%).

La polul opus, creşterile au atins nivelul de 45,5% în Letonia, 52,3% în Marea Britanie şi până la 91,6% în Turcia.

Inflaţia interanuală în OECD s-a situat la 9,4% la finele lunii decembrie 2022, în urma celei de-a doua scăderi lunare consecutive, după vârful de 10,8% atins în octombrie. Acesta a fost cel mai redus nivel după cel din aprilie 2022.

În Spania, inflaţia a fost de 5,7% în decembrie, cu nouă zecimi mai mic faţă de noiembrie, datorită scăderii preţurilor la energie.

Singurele ţări din OECD care au avut o rată a inflaţiei mai mică decât cea a Spaniei în ultima lună din 2022 au fost Elveţia (2,8%), Japonia (4%), Coreea de Sud (5%) şi Israel (5,3%). Adică nicio ţară din Uniunea Europeană, unde inflaţia media s-a situat în decembrie la 10,4%, în zona euro aceasta fiind de 9,2%.

Unul dintre principalii responsabili de inflaţia din Spania, ca în multe alte ţări, a fost preţul alimentelor. Acesta a crescut în Spania cu 15,7% în 2022 (creşterea interanuală în noiembrie a fost de 15,3 %) şi în OECD cu 15,6%.

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

  1. A scăzut Editat aia a scăzut luați o factura si faceți diferența deci tot noi consumatorii trebuie sa plăti tot pana si pentru cei care au ajutor social trebuie plăti 1.40e si multe din factura deci in final cu totu factura ajunge la 80 e

  2. De ce? Daca spania e datoare(peste 100% din bugetul statului) si controlata de cateva tari care au dat imprumuturi pentru supravetuirea tarii, cum sa se faulteze acesti capi intre ei daca guvernul pune zidul de neatins intre lacomie si statul partener al cetatenilor?! Pentru o perioada scurta e buna metoda, dar sa vadem ce urmeaza.

  3. Calin intre orele 02.00 si 07.00 se plateste 0.15384 euro/kwh si cel mai scump este intre orele :18.00-21.00 si este 0.2634-0.28451 euro/kwh …pot sa-ti spun ca tin 2 calorifere 1 aproape continuu si altul cam 14 ore pe zi plus boiler pt apa calda continuu in priza si platesc intre 150-200 euro la 2 luni deci Spania e ok la electricitate…eu platesc acelasi pret care-l plateam si anii trecuti,si la gaz la fel pot spune ca o butelie de gaz anul trecut era in jur de 18.50 euro anul asta crescuse la 22.50 dar dupa masurile guvernului a scazut din nou pretul la 18.50

  4. La curent nu e piață, n-are cum. Unele feluri de centrale electrice fac curent ieftin altele mai scump. La curent e tarif nu preț.
    Acum trei-patru ani aveam unul dintre cele mai mici tarife pe KWh din UE, azi sîntem pe locul 10 alături de Suedia ce-i pe 9.
    Să nu ne-mbătăm cu apă rece, compensarea o plătim tot noi prin taxe și impozite, prin biruri.
    Legat de Spania, de ce nu puneți cît plătesc pe KWh? După Eurostat, anul trecut erau pe locul cinci la scumpetea curentului după Italia, Belgia, Germania și Danemarca, cu 50% mai scump decît la noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.