Derby-ul de miercuri dintre Dinamo şi Steaua este unul dintre cele mai importante din istoria de 62 de ani a întâlnirilor dintre cele două echipe. Cine câştigă, are şanse foarte mari de a prinde un loc care să o ducă în UEFA Champions League, fie direct, din postura de campionă, fie în preliminarii de pe locul 2. Un egal ar avantaja uşor Steaua şi ar scoate-o definitive pe Dinamo din lupta pentru titlu.
Meciul din stadionul de pe şoseaua Ștefan cel Mare se joacă cu “sold out” toate bilete fiind vândute deja de marți de la prânz. La ora 20.30, ora de începere a meciului, după toate probabilitățile vor fi aliniate următoarele garnituri:
Dinamo Bucuresti: 12. Dolha – 14. Molinero, 18. L. Goian, 4. Moti, 3. Pulhac – 22. Torje, 29. N’Doye, 20. 8. Bostina, 20. Ad. Cristea – 9. M. Niculae, 17. A. Cristea. Antrenor: Cornel Talnar.
Rezerve: 1. Cr. Munteanu, 7. Zicu, 25. Scarlatache, 5. D. Kone, 99. Cl. Niculescu, 10. Alexe, 15. Fl. Bratu.
Absenti: Margaritescu, D. Grigore (accidentati).
Steaua Bucuresti: 1. Zapata – 4. Golanski, 17. E. Baciu, 2. Parpas, 18. P. Marin – 7. Szekely, 8. Ov. Petre, 19. Plesan, 16. Nicolita – 28. B. Stancu, 9. Kapetanos. Antrenor: Mihai Stoichita.
Rezerve: 12. Tatarusanu, 15. Tudose, 20. Tall, 11. Arm. Karamyan, 14. Toja, 22. Pepe Moreno, 24. Surdu.
Absenti: Jelev (suspendat), Art. Karamyan (accidentat), Cr. Tanase (incert).
Arbitri: Alexandru Tudor – Cristian Nica, Aurel Onita – Mugurel Draganescu.
Observatori: Constantin Gheorghe, Octavian Goga.
Istoricul derby-ului în cifre
Prima întâlnire dintre cele două echipe s-a desfăşurat pe 21 noiembrie 1948 pe stadionul Venus din centrul Capitalei (la puțin timp după acest meci, stadionul a fost demolat – n.a.). Dinamo a câştigat cu 1-0, primul gol din istoria celor 121 de jocuri de campionat disputate între cele două echipe fiind marcat de Marin Apostol. Primul meci cu Dinamo, echiă gazdă s-a disputat în primăvara anului 1949, tot pe un stadion care avea să cadă în foarte scurt timp victimă buldozerelor: Unirea Tricolor Obor. (Stadionul Dinamo a fost inaugurat abia pe 14 octombrie 1951, cu un meci împotriva timişorenilor de la Locomotiva, astăzi CFR – n.a.). Cel mai frecvent rezultat înregistrat între cele două echipe a fost 1-0, consemnat pe tabelele de marcaj de 27 de ori. De 14 ori a câştigat Dinamo cu acest scor, de 13 ori Steaua. 22 de meciuri s-au încheiat cu scorul de 1-1, iar 13, cu scorul de 2-1, Dinamo ieşind de 10 ori victorioasă cu acest rezultat.
Dinamo – Steaua all time
Meciuri jucate : 121
Victorii Dinamo : 42
Victorii Steaua : 34
Egaluri : 45
Goluri Dinamo : 162
Goluri Steaua : 160
Dinamo echipă gazdă
Meciuri jucate : 60
Victorii Dinamo : 24
Victorii Steaua : 13
Egaluri : 23
primul joc între cele două echipe
21.11.1948 : CSCA – Dinamo 0-1 (0-1)
prima victorie Dinamo
21.11.1948 : CSCA – Dinamo 0-1 (0-1)
prima victorie Steaua
06.05.1951 : CCA – Dinamo 2-1 (2-0)
Cea mai clară victorie Dinamo
01.10.1951 : Dinamo – CCA 6-2 (2-0)
Cea mai clară victorie Steaua
04.04.1998 : Steaua – Dinamo 5-0 (2-0)
primul joc cu Dinamo gazdă
29.06.1949 : Dinamo – CSCA 3-3 (1-2)
prima victorie Dinamo acasă
01.10.1951 : Dinamo – CCA 6-2 (2-0)
prima victorie Steaua în deplasare
11.04 1956 : Dinamo – CCA 0-4 (0-2)
ultima victorie Dinamo acasă
04.05.2008 : Dinamo – Steaua 2-1 (1-0)
Ultima victorie Steaua în deplasare
22.08.2004 : Dinamo – Steaua 0-1 (0-0)
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.