În vreme ce unii pensionari n-au primit niciun fel de decizie, Ministerul Muncii se laudă

Până la încheierea termenului stabilit, 31 august, unii pensionari n-au primit niciun fel de decizie la domiciliu.

De (I.R.)
În vreme ce unii pensionari n-au primit niciun fel de decizie, Ministerul Muncii se laudă

Până la încheierea termenului stabilit, 31 august, unii pensionari n-au primit niciun fel de decizie la domiciliu.

Ministerul Muncii a anunţat că a finalizat, prin Casa Naţională de Pensii Publice, recalcularea pensiilor din sistemul public la timp şi, drept urmare, peste 82% dintre pensionarii din sistemul public vor beneficia de o creştere a pensiei începând din această lună şi nicio pensie nu scade.

”Concret, peste 3,8 milioane de pensionari vor avea o majorare a pensiei din septembrie 2024, media de creştere fiind de 26,65%. Această creştere se adaugă indexării de 13,8% aplicată la 1 ianuarie 2024 tuturor pensiilor, rezultând într-o creştere cumulată de peste 40% pentru cei mai mulţi dintre pensionari în acest an”, spune Ministerul Muncii.

”Subliniem că nicio pensie nu scade. Chiar dacă în decizia de recalculare primită recent apare o sumă mai mică decât #pensia din luna august 2024, se menţine cuantumul cel mai favorabil, adică pensia în plată”, adaugă ministerul.

”Pentru cei care beneficiază de indemnizaţia socială pentru pensionari, dacă decizia de recalculare indică o valoare mai mică de 1.281 de lei, aceştia vor continua să primească suma de 1.281 de lei. Recalcularea pensiilor s-a realizat pe baza a trei componente esenţiale: punctele de contributivitate, punctele de stabilitate şi punctele asimilate. Punctele de contributivitate, determinate de valoarea contribuţiilor plătite pe parcursul carierei, au avut cea mai mare influenţă asupra cuantumului final al pensiei”, subliniază MInisterul Muncii.

Potrivit instituţiei, scopul Legii 360/2023 a fost recalcularea pe contributivitate şi predictibilitatea pentru stagiile complete de cotizare care să asigure sustenabilitatea sistemului public de pensii.

”Tuturor pensionarilor le dorim să aibă parte de sănătate şi să se bucure de o pensie cât mai îndelungată!”, afirmă ministerul în mesaj.

Ce nu spune Ministerul Muncii

Până la încheierea termenului stabilit, 31 august, unii pensionari n-au primit niciun fel de decizie la domiciliu privind pensia – nici de creştere, nici de scădere, nimic. Oamenii pur şi simplu habar n-au ce se întâmplă cu pensia lor.

Casa Națională de Pensii Publice  preciza zilele trecute ca au fost identificate anumite situații care au impus retragerea unor decizii, cum ar fi:

✓ Erori în tehnoredactarea adresei de domiciliu/reședință la care trebuiau transmise deciziile de recalculare;
✓ Identificarea unor decizii de recalculare emise anterior datei la care a intervenit decesul beneficiarului;
✓ Necesitatea unor verificări suplimentare pentru a avea un calcul corect al pensiilor.
Distribuie articolul pe:

24 comentarii

  1. Azi în data de 06 septembrie 2024 nu am primit decizia de recalcularea pensiei pentru limită de vârstă. Soțul a promit o
    Stăm la aceeași adresa. Când o voi primi cine poate sa îmi spună.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate