Încă un șef de Consiliu Județean suspendat

Prefectul din Hunedoara a emis un ordin de suspendare din funcţie a preşedintelui Consiliului Județean, Mircea Moloţ, în urma arestării sale la domiciliu. Moloț este arestat la domiciliu, fiind anchetat de DNA pentru fapte de corupţie.

„În baza prevederilor legale, văzând comunicarea instanței Curții de Apel Alba-Iulia și prevederile Legii administrației publice locale, precum și dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2013 (…) prefectul județului Hunedoara a emis astăzi ordinele privind constatarea suspendării de drept a mandatelor de Președinte al Consiliului Județean Hunedoara, de vicepreședinte al Consiliului Județean Hunedoara, precum și cel de viceprimar al comunei Vorța, județul Hunedoara”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Hunedoara.

Mircea Moloț este acuzat de procurorii DNA de trafic de influență, luare de mită, spălare de bani, în forma instigării, conflict de interese și deținerea fără drept a unui document ce conține informații secrete de stat. Anchetatorii susțin că, începând cu 2010, Mircea Moloț a creat și pus în funcțiune un circuit financiar prin care fondurile publice, legal aprobate pe proiecte, au ajuns în conturile unor societăți controlate de ginerele său, Robertto Patrick Venter, și de alte persoane interpuse, devenite formal reprezentanți ai acestor societăți.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.