Pomierii de la ISU Brașov s-au lupat ore întregi cu flăcările în această dimineață, pentru a stinge un incendiu izbucnit la Codlea, la o hală de baloți de hârtie și plastic.
Incendul a izbucnit în jurul orelor 5.00 -5.30 la hala care are o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați, iar flăcările, de câțiva metri înălțime riscau să se extindă și la casele din jur.
La fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri, trei de la Inspectoratul pentru Situați de Urgență Brașov și două de la Serviciul Local de pompieri voluntari de la Codlea. Acestora li s-a adăugat și un echipaj SMURD. Intervențiile au fost îngreunate de lipsa hidranților în zonă, având în vedere că firma ce deține hala nu avea un astfel de sistem de stingere a incendiilor, dar și de fumul gros degajat, pentru că hala adăpostea, pe lângă baloți de hârtie, și cantități importante de plastic.
Reprezentanții ISU spun că, din primele verificări, focul ar fi pornit de la scurtcircuit la un cântar din hală.