Începe Divanul Degustătorilor de Film şi Artă Culinară

Regizorul Lucian Pintilie, invitat de onoare Din selecţia celei de-a cincea ediţii a Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară, care se desfăşoară în perioada 26 – 31 august în Portul Cultural Cetate (jud. Dolj), fac parte 19 fime româneşti. Cu ocazia aniversării a 20 de ani de la realizarea coproducţiei româno-franceze O vară de […]

Începe Divanul Degustătorilor de Film şi Artă Culinară

Regizorul Lucian Pintilie, invitat de onoare Din selecţia celei de-a cincea ediţii a Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară, care se desfăşoară în perioada 26 – 31 august în Portul Cultural Cetate (jud. Dolj), fac parte 19 fime româneşti. Cu ocazia aniversării a 20 de ani de la realizarea coproducţiei româno-franceze O vară de […]

Regizorul Lucian Pintilie, invitat de onoare

Din selecţia celei de-a cincea ediţii a Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară, care se desfăşoară în perioada 26 – 31 august în Portul Cultural Cetate (jud. Dolj), fac parte 19 fime româneşti.

Cu ocazia aniversării a 20 de ani de la realizarea coproducţiei româno-franceze O vară de neuitat/ Un été inoubliable, filmul va fi proiectat în prezenţa regizorului Lucian Pintilie, unul dintre invitaţii speciali ai festivalului. Acesta va fi însoţit de cunoscuta scriitoare şi jurnalistă Marie France Ionesco, fiica celebru dramaturg.

Deşi este o adaptare a romanului lui Petru Dumitriu, O vară de neuitat poate fi considerat film autobiografic pentru regizor, căci peisajul arzător al Dobrogei aminteşte de cel al Bugeacului natal; astfel poate fi explicată poezia unor imagini din film fără precedent la Pintilie. Un căpitan persecutat şi familia sa încearcă să se adapteze într-o garnizoană de graniţă unde au loc conflicte cu comitagiii bulgari. Povestea este relatată de fiul lor, ajuns la maturitate, care îşi aminteşte evenimentele, însă, în mod ironic, pentru copilul de atunci a fost o vară de neuitat, probabil cea mai frumoasă.

Occupation in 26 Pictures

O vară de neuitat a fost nominalizat pentru Palme d`Or la Cannes (1994), iar din distribuţie fac parte Kristin Scott Thomas, Claudiu Bleonţ, Olga Tudorache, George Constantin, Marcel Iureş, Răzvan Vasilescu, Ioan Gyuri Pascu.

Despre O vară de neuitat/ Un été inoubliable criticul de film Tudor Caranfil scria în Dicţionarul universal de filme (2008) următoarele: “Un Deşertul tătarilor balcanic, inspirat de Salata, una dintre cronicile de familie ale lui Petru Dumitriu, înainte de orice film de stări, în care critica internaţională a identificat premoniţia unor realităţi la zi ale războiului civil bosniac. Variată şi expresivă scenografia lui Paul Bortnovschi şi Călin Papură.”

În 1995, anul lansării, filmul a câştigat Premiul UCIN pentru scenografie.

Lucian Pintilie este unul dintre cei mai importanţi regizori de film şi teatru din România. A regizat mai multe spectacole de teatru antologice, ca Proştii sub clar de lună, Copii Soarelui, D’ale carnavalului şi Revizorul, care a fost interzis de cenzură după a treia reprezentaţie. După apariţia celor două lungmetraje Duminică la ora 6 şi Reconstituirea şi scandalul iscat de Revizorul, Lucian Pintilie a primit un paşaport şi a fost lăsat să plece din ţară. În 1990, când se repatriază, realizează numeroase filme în coproducţie româno-fraceză, printre care şi Terminus paradis, care obţine Premiul Juriului la Festivalul de Film de la Veneţia în 1998.

Occupation, the 27th Picture

Regizorul grec Nikos Grammatikos, al cărui film Regele/ O vasilias va fi prezentat în cadrul festivalului, se numără şi el printre invitaţii speciali.

Filmul este o încercare de explorare a satului grecesc prin intermediul unui tânăr care vrea să o ia de la capăt, după ce şi-a dedicat o mare parte a existenţei consumului de droguri. Suspiciunea, teama şi maliţia unei societăţi în care nu e loc pentru străini sunt explorate prin intermediul unui limbaj cinematografic realist, amintind de cel al lui Lars von Trier, iar critica socială acerbă salvează filmul de a deveni o melodramă.

Regele/ O vasilias a fost premiat cu Marele Premiu Piramida de Aur la Cairo (2003), Premiul pentru interpretare (Vanghelis Mourikis), Premiul pentru Cele mai bune decoruri (Youla Zoiopolou), Premiul al treilea în competiţia pentru Cel mai bun film la Salonic (2002) .

Din distribuţie fac parte Vangelis Mourikis, Marilita Lambropoulou, Minas Hadzisavas şi Babis Giotopoulos.

Regizorul Lucian Pintilie

Duminică, în regia Sânzianei Nicola, se numără printre scurtmetrajele proiectate miercuri, 27 august, şi prezintă povestea lui Alex, care află că o rudă apropiată este pe patul de moarte. Drumul până la spital trebuie să îl parcurgă, pe bancheta din spate a maşinii, alături de sora lui, cu care nu se înţelege. Drumul pare infinit, dar în cele din urmă cei doi îşi dau seama că au aceeaşi problemă. În Tatăl nostru (2014), semnat de Sergiu Lupşe, povestea e conturată în jurul a două prostituate care încep să îşi pună problema rugăciunilor divine, iar Ţipătul ( 2012) lui Sebastian Cosor este o reinterpretare a cunoscutei opere expresioniste semnată de Edvard Munch. Kazimir şi Retur, cele două scurtmetraje regizate de actorii Dorian Boguţă şi Emanuel Pârvu, vor rula la Divan Film Festival în prezenţa unei părţi a echipei, vineri, 29 august.

Joi, 28 august, de la ora 11.00, va avea loc deja tradiţionala proiecţie pentru copii: De-aş fi Harap Alb, filmul regizat în 1965 de către Ion Popescu – Gopo (cu Florin Piersic în rolul principal), adaptarea cinematografică a basmului “Povestea lui Harap-Alb”.

Proiecţia primului film independent realizat cu voluntari, Usturoi, o coproducţie româno-americană regizată de Luciano Alexandru, se va întâmpla vineri, 29 august, şi va fi precedată de un spectacol culinar susţinut de Mircea Groza (care se interpretează pe sine în film). Un alt spectacol culinar, dedicat bucătăriei tradiţionale turceşti, va fi susţinut miercuri, 27 august, de Arza Murat Sabrieva şi Jana Levenuva Gonţici din Vidin.

Dintre filmele româneşti de arhivă care vor fi prezentate la Divanul Degustătorilor de Film şi Artă Culinară fac parte: Haplea (1927), unul dintre primele filme româneşti de animaţie, documentarul din 1944 intitulat Dunărea distruge şi clădeşte, o coproducţie Austria – România, plus reclamele animate Adam şi Eva (1970), Greierele şi furnica (1970), Noe (1973), Prestanţă (1977) şi Arhimede (1970).

Nu vor lipsi nici concertele: Cvartetul Filarmonicii din Craiova, care va concerta în cadrul Galei de Deschidere, marţi, 26 august, Ioan Gyuri Pascu va cânta joi, după proiecţia filmului lui Lucian Pintilie, iar sâmbătă este programat, ca de obicei, concertul Mambo Siria.

Eroi şi anti-eroi din Balcani

Mircea Dinescu, scriitor, organizator de festivaluri şi maestru de ceremonii

Balcanii au avut o existenţă tumultuoasă de-a lungul timpului, populată cu o mulţime de eroi reali sau imaginari, dar deopotrivă memorabili.

“Nu doar istoria, literatura, dar şi filmul au populat Balcanii cu eroi. O seamă de personalităţi istorice şi politice, ca şi unii haiduci (Doicin şi Baba Novac) constituie elemente ale unei istorii sau mitologii comune. Acestora li se adaugă antieroii, eroi demitizaţi în timp, victime ale istoriei ori, pur şi simplu, eroi fără glorie, dar care ne-au fascinat prin intermediul unor filme memorabile. Se poate chiar spune că antieroii, la fel ca şi comedia neagră, reprezintă veritabile mărci ale cinematografului balcanic”, spune Marian Ţuţui, selecţionerul festivalului.

Comunicările vor fi susţinute în limba engleză de către nouă universitari, critici şi istorici de cinema din şapte ţări: Bulgaria, Croaţia, Grecia, Marea Britanie, Serbia, China şi România. Lucrările simpozionului vor fi conduse de profesor universitar Dina Iordanova de la Universitatea “St. Andrews” din Scoţia şi de conferenţiar universitar Marian Ţuţui de la Universitatea “Hyperion” din Bucureşti. Vor participa şi Aleksandăr Ianakiev, director al “Institutului de Arte al Academiei Bulgare de Ştiinţe” şi profesor la NATFIZ- Sofia, Lydia Papadimitrou, profesor la Universitatea “John Moores” din Liverpool, Electra Venaki, profesor la Universitatea “Aristotel” din Atena şi director al Festivalului Internaţional de Film “Altcine”, Nevena Daković, profesor la Universitatea de Arte din Belgrad, Ana Grgić, doctorand croat al Universităţii “St. Andrews” din Marea Britanie, Wang Yao, doctorand al Universităţii de Film din Beijng, Abbie Saunders, critic de film din Marea Britanie, şi Dana Duma, critic de film şi profesor la UNATC.

În deschiderea simpozionului va fi lansat volumul bilingv român – englez “Comedia balcanică“, volum care cuprinde lucrările simpozionului de anul trecut. Evident, şi lucrările din acest an vor fi publicate într-un volum bilingv (română şi engleză), cu un studiu introductiv şi biografii succinte ale autorilor.

Occupation in 26 Pictures, un film cult din spaţiul ex-iugoslavic

Rapid Response Corp 2, Nuclear Threat

Occupation in 26 Pictures/ Okupacija u 26 slika este un film de război din Iugoslavia anului 1978, regizat de Lordan Zafranović în colaborare cu Mirko Kovač, despre grupările extremiste, partizane, de după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Este primul film dintr-o trilogie care a primit foarte multă atenţie: The Fall of Italy şi Evening Bells au primit foarte multe premii şi cronici pozitive, în timp ce Occupation in 26 Pictures a fost cel mai controversat film al croatului Lordan Zafranović. Bine primit de presa străină, dar “desfiinţat” acasă de un grup de critici tineri, care l-au perceput ca pe un film de propagandă comunistă. Filmul a fost nominalizat la Palme d’Or la Cannes în 1979, iar în prezent este considerat un film cult din spaţiul ex-iugoslavic.

Occupation in 26 Pictures spune povestea a trei prieteni din Dubrovnik: un croat, un sârb şi un evreu, cărora războiul le va oferi destine diferite. Filmul, celebru pentru unele dintre scenele cele mai violente şi pline de sex din cinematograful ex-iugoslav, va fi proiectat sâmbătă, 30 august, ora 21.00, în închiderea Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară.

Regizorul Mikros Vasilias

La proiecţia acestui film va fi prezent regizorul croat Pavo Marinković, cel care în 2013 a realizat un documentar-portret despre Lordan Zafranović, cineastul care, după căderea regimului comunist, devine dintr-un răsfăţat al regimului un trădător respins de breaslă şi constrâns să se stabilească în Cehia. Acolo l-a găsit Pavo Marinković, în încercarea de a descifra ce s-a ascuns în spatele scandalurilor. Documentarul lui Pavo Marinković, care se numeşte Ocupaţia, a 27-a imagine/ Occupation, the 27th Picture va fi, de asemenea, proiectat în prezenţa regizorului, sâmbătă, 30 august, de la ora 16.00.

Pavo Marinkovic s-a născut în 1967 la Zagreb, unde a absolvit Dramaturgia la Academia de Arte Dramatice. Primele sale texte dramatice au apărut la începutul anilor ’90. Piesele sale, jucate în Croaţia şi în străinătate, au fost distinse cu numeroase premii (a câştigat de cinci ori Premiul „Marin Drzic„). În 2009, Pavo Marinkovic şi-a lansat debutul individual, „Viaţa amoroasă a unui laş tandru„, un proiect independent pentru casa de producţie „Alka Film”. Lungmetrajul său documentar „Ocupaţie, a 27-a imagine” a fost selecţionat de mai multe festivaluri importante, printre care cele de la Karlovy Vary şi Sarajevo.

Din programul bogat spicuim:

Scenă din Usturoi, filmul lui Luciano Alexandru

Marţi, 26 august, la ora 18:00, Deschiderea Oficială a Festivalului cuprinde un Concert al Filarmonicii din Craiova, la ora 21, urmat de proiecţia în aer liber a comediei bulgăreşti din 2013, Rapid Response Corps 2: Nuclear Threat/ Korpusa za bărzo reagirane 2. Iadrenata zaplaha a regizorului Stanislav Doncev, cu: Vasko Mavrikov, Evgheni Budinov, Ivelin Naidenov, Bashar Rahal, Diana Liubenova

Miercuri 27 august, la ora 10:00, la Gala Fluvială, este programat documentarul Kismet, producţie Grecia-Bulgaria-Cipru, semnată de Nina Maria Paschalidou.

La ora 11:00, la Mansardă, publicul va putea participa la Simpozionul internaţional de film “Eroi şi anti-eroi din Balcani” prezidat de Dina Iordanova (M.Britanie). Participă: Angelo Mitchievici (România), Ana Grgić (Croaţia), Aleksandăr Ianakiev (Bulgaria),Wang Yao (China). Moderator: Marian Ţuţui.

La Gara Fluvială, debutează, la ora 12:15, Programul de scurtmetraje din Grecia, Kosovo şi România. Vor fi proiectate filmele Anna (2013, Grecia – Cipru), Nikoleta (2012, Grecia- M.Britanie), Red Hulk (2013, Grecia), Mărul roşu 3/ Molla e Kuqe 3 (2012, Kosovo), Linişte/ Heshtje (2013, Kosovo), Fără valoare/ Zibidi (2013, Kosovo), Duminică/ Sunday (2013, România), Tatăl nostru (2014, România).

Proiecţiile vor fi urmate de un Spectacol culinar cu bucătărie tradiţională turcească susţinut de Arza Murat Sabrieva şi Jana Levenuva Gonţici din Vidin.

Ţipătul, scurtmetrajul de animaţie al lui Sebastian Cosor

Programul de scurtmetraje continuă la ora 16:15, cu o selecţie de la “Altcine” realizată de Abbie Saunders. Vor putea fi văzute peliculele Tinereţe violentă/ Sinot (2011, Macedonia), Să mori tânăr/ Die Young (2012, Grecia), Noaptea/ Noć (2013, Serbia), Patul/ Legloto (2011, Bulgaria), Ţipătul/ The Scream (2011, România), Până când moartea ne va despărţi/ Dok nas smrt ne rastavi (2013, Croaţia), Sub stres/ Under Stress (Grecia), Un hoţ harnic/ A Hard Working Robber (Grecia), Fluturele/ Petalouda (2013, Grecia), În maximum opt minute/ Eight Minute Deadline (2012, Grecia)

La ora 18:00, este programat documentarul Love & Engineering, coproducţie Bulgaria-Finlanda-Germania, din “014, semnată de regizorul r/d: Donislav Hristov.

Seara, la ora 21:00, proiecţia în aer liber prilejuieşte întâlnirea cu filmul Go West (2005, Bosnia şi Herţegovina), o comedie a regizorului Ahmed Imamović, cu: Mario Drmac, Tarik Filipović, Rade Serbedzia, Mirjana Karanović).

Joi 28 august, la ora 11:00, la Gara Fluvială, Program pentru copii, care vor putea viziona De-aş fi.. Harap Alb / The White Moor (1965), în regia lui Ion Popescu- Gopo, cu: Florin Piersic, Emil Botta, Fory Etterle, George Demetru, Puiu Călinescu, Irina Petrescu.

Ioan Gyuri Pascu

La ora 21:00 proiecţia în aer liber propune O vară de neuitat/ Un été inoubliable (1994), coproducţie România- Franţa, în regia lui Lucian Pintilie, cu: Kristin Scott Thomas, Claudiu Bleonţ, Olga Tudorache, George Constantin, Marcel Iureş, Răzvan Vasilescu, Ioan Gyuri Pascu.

Iar la ora 23:00, iubitorii muzicii se pot bucura de un Concert susţinut de Ioan Gyuri Pascu.

Vineri 29 august, între orele 10:00 şi 13:00, pe Pajişte se desfăşoară Atelierele Ideo Ideis.

La ora 10:00, la Gara Fluvială, Ultimii piraţi de la Marea Neagră/ Poslednite cernomorski pirati, un documentar al regizorului Svetoslav Stoianov (2013, Bulgaria)

La ora 11:00, la Mansardă, continuă Simpozionul internaţional de film “Eroi şi anti-eroi din Balcani”, la care participă Nevena Daković (Serbia), Dana Duma (România), Abbie Saunders (M.Britanie), Lydia Papadimitriou (M.Britanie).

La ora 11:30, din nou Scurtmetraje la Gara Fluvială, cu o selecţie din România, Croaţia şi Turcia: Kazimir (2013, România), Copacul / The Tree (2013, România), Pe teren nesigur/ Tlo pod nogata (2014, Croaţia), Umbrela galbena/ Žuti suncobran (2013, Croaţia), Unchiul Şeref şi umbra sa/ Şeref Dayı ve Gölgesi Fragman (2013, Tucia), Fetiţa/ /Kız Çocuğu (2011, Turcia), Băiat frumos/ Ljepotan (2014, Croaţia) şi Marko (2013, Croaţia).

Proiecţia va fi urmată de un Spectacol culinar susţinut de Mircea Groza.

De la 15:45, din mou scurtmetraje din Serbia, Turcia şi România: Snare Drum (2008, Serbia), Alone, Alone, You Should Never Be Alone/ Sam sam sam da nisi (2006, Serbia), Cărăuşul / Haulier / Vozar (2012, Serbia), Once upon a Time in Jamaica/ Bir zamanlar Jamaica (Turcia),

Spaţiu îngust/ Dar alan/ Ten gav (2013, Turcia), Retur (2013, România).

La ora 18:00, tot la Gara Fluvială, va puea fi vizionată comedia Usturoi/ Transylvanian Garlic (2014, România). Regia: Lucian Alexandrescu. Cu: Sebastian Topan, Darius Stoica, Andreea Ioana Zaharia, Ionuţ Turda, Nicu Varga, Tibi Covaci.

Iar la ora 21:00 la proiecţia în aer liber este programat filmul Regele/ O vasilias (2002, Grecia), în regia lui Nikos Grammatikos. În distribuţie: Vangelis Mourikis, Marilita Lambropoulou, Minas Hadzisavas, Babis Giotopoulos.

Sâmbătă 30 august, între 10:00 şi 13:00, din nou Atelierele Ideo Ideis.

La ora 10:00, la Gara Fluvială, un Program de desene animate şi documentare vechi, sub genericul Eroi din Balcani. Sun anunţate peliculele Adam şi Eva (1970), Greierele şi furnica (1970), Noe (1973),

Prestanţă (1977), Arhimede (1970), Arca lui Noe (1976), Haiducul (1986), Haplea (1928), Vasilache şi Marioara (1981), Monumente brâncoveneşti (1976), Popas de artă la Hurezi (1976), Dunărea distruge şi clădeşte/ Die Donau zerstört und baut (1944).

El va fi urmat, la ora 12:00, de scurtmetraje din Serbia şi Macedonia: Inimă/ Srce (2013, Serbia), Sacoşa/ Torba (2012, Serbia), Zăpada roşie/ Crveni sneg/ Roter Schnee (2013, Serbia- Elveţia), Hibernarea/ Hibernacija/ Hibernation (2013, Serbia), Soare de primăvară/ Prolecna sunca/ Soles de primavera (2013, Serbia), Sido (2013, Macedonia).

La ora 16:00 este programat documentarul lui Pavo Marinković, Ocupaţia, a 27-a imagine/ Okupacija, 27. slika/ Occupation, the 27th Tableaux (2013, Croaţia- Cehia).

La ora 18:00, poate fi vizionat un alt documentar, Little Land (2013, Grecia- Franţa), semnat de Nikos Dagiadas.

Festivalul se termină, la ora 21.00, cu proiecţia în aer liber a dramei Ocupaţia în 26 de imagini/ Okupacija u 26 slika (1978, Iugoslavia), regizate de Lordan Zafranović. În distribuţie: Frano Lasic, Milan Strljic, Tanja Poberznik, Boris Kralj, Ivan Klemenc.

Divanul Degustătorilor de Film şi Artă Culinară este un eveniment anual, organizat de Fundaţia pentru Poezie “Mircea Dinescu”, cu sprijinul TV 1000, CNC şi ICR.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.